Și nu glumesc! Când mi l-a adus curierul, am crezut că or fi greșit cei de la BuzzStore și mi-au trimis două bucăți în teste, atât de mare era cutia! Și espressorul e mare, cam cât un cuptor cu microunde pus pe verticală.
Mașina asta de făcut cappuccino bestial este potrivită pentru o familie de cafegii, cu măcar doi membri băutori de cafea, dar o văd la fel de bine amplasată în salonul pentru mic dejun al unui hotel, într-un hostel elegant, în sediul unei firme care își dorește angajați fericiți. Cu cafeaua făcută la acest espressor, sigur ești mulțumit și, poate, mai dispus să treci peste ședința aia interminabilă.
Eu am avut în teste un espressor PrimaDonna Elite de la De’Longhi, timp de opt zile, dintre care trei am stat departe de el, pentru că am fost plecată la București, la Webstock. Am suferit sincer, cu atât mai mult cu cât l-am ambalat ca să-l trimit înapoi exact în 8 octombrie; în 9 octombrie era ziua mea și a fost prima dată când, în loc să primesc ceva, a trebuit să trimit înapoi această minunăție de espressor. Dacă ar fi fost orice altceva, nu cred că era despărțirea la fel de grea.
Și cum să nu plângi după ce ai avut, la câteva apăsări de buton distanță, cel mai bun cappuccino pe care l-ai băut vreodată, chiar la tine acasă?
Cappuccino are cea mai densă spumă pe care am obținut-o vreodată acasă – am un espressor mult mai modest, tot De’Longhi, care face un picuț de spumă, acolo, dar niciodată atât de densă precum cea făcută de urmașul său mult mai scump și mult mai încărcat cu tehnologie.
Espressorul are inclusiv butoane pentru personalizarea cafelei, adică îți poți seta profilul personal (eu aș fi ales cappuccino foarte tare, cantitate medie) și nu mai trebuie să stai să-ți selectezi preferințele în fiecare dimineață, doar apeși pe butonul corespunzător profilului tău și gata, ai cafeaua așa cum ți-o dorești.
Nu am apucat să mă joc și cu aplicația pentru smartphone – acest espressor are inclusiv Bluetooth, îl poți conecta cu telefonul și-i dai comenzi din pat, dacă ești atât de comod!
VIDEO: Cum se face cappuccino cu espressorul automat De’Longhi PrimaDonna Elite
Prețul este pe măsură: 8.000 de lei (există și un model de 9.000), dar estimez că nu cumperi mai mult de unul (maximum două) astfel de aparate într-o viață de om. Deci, dacă ești pasionat de cafeaua bună și îți permiți, cumpără-l. N-o să-ți pară rău.
__________________________________________________
Oiii, it sucks ca a trebuit sa il dai inapoi. Si de ziua ta. Ioi, imi dau seama cat de naspa a fost. E nasol ca nu te lasa sa il pastrezi, ca in alte campanii, ugh…
Eu am luat-o razna cu ceaiurile, in schimb, mai ales de cand am fierbator, care are si filtru de ceai inclus. Bine, tot la pliculete fac, dar am inceput sa beau si ceai frunze, destul de des, de cand il am.
Cat despre cafea, din fericire, nu-s obsedata. Dar na, fiecare cu prioritatile lui. 8000 de lei este un pret obscen de mare, pentru o cafetiera. Dar, ar fi intr-adevar, un rasfat pe masura, pentru pasionati.
Partea buna, exista si cafetiere la 300 de lei, pe care le programezi si dimineata gasesti cafeaua fierbinte. Unde mai pui, ca au si rasnita incorporata si poti sa faci cu cafea boabe. Am eu una pe wishlist la emag, inca ma gandesc daca o vreau sau nu, ca nu prea sunt eu cafegioaica,dar ma incanta ideea :)).
Buna seara! Imi puteti spune va rog, ce cod are acest model? Va intreb, deoarece Delonghi prima donna elite are 3 modele:
ECAM 650.55.MS
ECAM 650.75.MS
EMAC 650.85.MS
Multumesc frumos!