Grăbiţi-vă să vizitaţi Salina Turda!

Văd la TV: „Jurnaliştii de la CNN au clasat Salina Turda pe locul 2 în topul celor mai interesante atracţii turistice…”. Sunt cel puţin trei ani de când tot zic că o să mergem în vizită la salina asta. Am face bine să ne grăbim, pentru că acum, că actorul Jared Leto a scris pe Twitter că locul merită vizitat, o să se umple de turişti şi, în spiritul cel mai românesc cu putinţă, biletul de intrare va costa, estimez eu, cel puţin echivalentul în lei a 10 dolari.

Habar nu am cât costă acum să intri la Salina Turda, dar ştiu că de când Castelul Corvinilor din Hunedoara are câteva zeci de mii de turişti în fiecare an, preţul biletului de intrare a crescut de la şase lei la – ghiciţi cât? – 25 de lei de persoană. Pentru că turistul, odată ajuns, nu o să se mulţumească să admire castelul din exterior şi va plăti oricât îi ceri ca să vadă obiectivul turistic pentru care a bătut drumul până la Hunedoara.

Aşa că dacă aveţi drum prin Hunedoara, ne întâlnim înainte sau după ce vizitaţi castelul, că eu nu-mi permit să intru cu fiecare prieten care ajunge aici. Şi, ca localnic, nu beneficiez de nici o reducere. :)

sursa foto

7 thoughts on “Grăbiţi-vă să vizitaţi Salina Turda!”

  1. E foarte frumos in salina de la Turda, noi am fost, nu mai tim minte cat am platit, dar nu mi s-a parut foarte scump. Poate vine si Nicolas Cage si filmeaza ceva acolo si atunci sigur nu o sa mai fie pe lista noastra de obiective. Ai dreptate cu pretul si in Sibiu au explodat preturile de cand a fost capitala culturala europeana, in anul respectiv s-a umplut de turisti, apoi turistii au plecat, in schimb preturile au ramas piperate, iar chelnerii inca asteapta sa le lasi cat le lasau si turistii straini :(

    1. @Diana: pun pariu ca si la turda inainte de modernizare preturile erau f mici, e normal ca ele sa creasca odata cu oferta si cu investitiile facute, asta e economia. La Hunedoara insa, mi se pare exagerata cresterea biletului in comparatia cu investitiile (si aici nu ma refer la cati bani s-au bagat acolo aiurea ci la ce se vede in urma)

  2. s-ar putea face ceva oferta pentru localnici, ceva genul 50-100 de lei acces nelimitat pe un an… Cam asa se face peste tot unde e bun simt, vinzi bilete cu astfel de acces, atat pentru localnici cat si pentru turisti… cu siguranta isi merita banii, ca nici un turist nu o sa vina de 100 de ori pe an, si localnicii se vor plictisi destul de repede…

Dă-i un răspuns lui soso Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.