Denisuca - Nevastă de Coşmar

Articol publicat în Iaşi Plus

Unul din puţinele ajutoare pe care le oferă statul tinerilor căsătoriţi este aşa-zisul “sprijin financiar la constituirea familiei”, în valoare de 200 de euro şi este acordat în baza Legii nr. 396/2006. Nu este o sumă foarte mare, de fapt nu e mare deloc, dar e binevenita, iar noul cuplu îşi face imediat nişte planuri de folosire a acestor bani.

Ce frumos ar fi ca banii să fie primiţi odată cu felicitările ofiţerului stării civile! Dar nu, legea zice să depui o cerere în termen de 30 de zile de la fericitul eveniment, timp în care trebuie să-ţi rezolvi şi problema preschimbării cărţii de identitate şi a altor acte – dacă e cazul. Adică un program tocmai potrivit pentru luna “de miere”!

După ce ai depus cererea pentru ajutorul oferit de stat, trebuie să aştepţi 15 zile, timp în care primăria emite o “Dispoziţie” în baza căreia îţi poţi ridica banii. Culmea e că dispoziţia cu pricina va purta data emiterii exact ziua în care ai depus-o, dar o primeşti după 15 zile, e valabilă 30 de zile (teoretic), însă practic ţi-au mai rămas 15 zile să-ţi ridici banii.

Ei, “distracţia” abia de aici incepe! La casieria primăriei, doamna (!) lucrează, cel puţin cu publicul, două ore pe zi! Adica de la 13 la 15. Am asistat, într-o zi de vară cu 35 de grade afară, la discuţiile pe care le purtau cel puţin 60 de tineri fericiţi care aşteptau să-şi primească banii, numai că doamna cu program de lucru de două ore era plecată la bancă. Toată lumea fusese chemată la ora 12.30 la Casa Căsătoriilor, pentru a primi Dispoziţia, adică hârtia minune în baza căreia se primeşte ajutorul de la stat. Casiera trebuia să vină “de la bancă” la ora 13. După alte treizeci de minute, nu venise şi nu pot să reproduc cuvintele de bine ale celor care aşteptau, oameni care probabil lipseau de la serviciu.

Am revenit la ora 14.30, când deja rândurile celor care o aşteptau pe casieră se îngroşaseră binişor. Atunci, femeia se ridică în picioare, scrutează mărimea cozii, se uită la ceas şi zice:

- Să ştiţi că nu mai am bani decât pentru 20 de persoane!

Vă daţi seama ce-a fost la gura celorlalţi 80, pentru care aceasta a fost o zi irosită, iar mâine nu pot fi siguri că vor mai primi bunăvoinţa şefului de a le da liber?! Dar ce ma poate face să cred că mâine nu va fi la fel? Dar poimaine?

Probabil acesta este stilul în care statul, “în mare mila sa”, te face să vii de două, trei ori şi să renunţi sau poate să simţi şi tu cât de greu e să câştigi un ban de statul român.

Iar eu, în naivitatea mea, îmi imaginam că pot primi ceva de la Statul Român fără să mă simt umilită! Oare peste tot o fi aşa, sau doar la Hunedoara primeşti, odată cu Dispoziţia de la primar, şi o “porţie” de nervi şi umilinţă?