Gunoiul la austrieci
Într-o ţară civilizată, aşa cum e Austria, gunoiul menajer nu se aruncă la grămadă, ci se reciclează. Un pachet de ţigări gol se aruncă după cum urmează:
- cartonul – la hârtie sau carton
- folia de plastic cu care este învelit – la plastic
- folia din interior, în care sunt aşezate ţigările, la metal

Sticla este reciclată în containere speciale: unul pentru sticla albă sau transparentă, altul pentru sticla colorată.
Gunoiul trebuie sortat de acasă, aşa că fiecare locuitor are trei, patru sau cinci găleţi ori pungi în care aruncă plasticul, metalele, hârtia, bio [resturile biodegradabile] şi gunoiul care nu poate fi sortat. În cazul în care nu le sortează cum trebuie sau aruncă resturi reciclabile la “grămadă”, austriacul primeşte o amendă usturătoare [500 de euro nu reprezintă mărunţiş nici pentru austrieci]. Şi ce faci când ştii că te paşte o amendă babană? Te supui.
Chiar dacă e puţin extremă pentru noi şi pentru cât gunoi producem noi, o astfel de măsură ar fi excelentă în România. Cei care nu s-ar supune ar face-o cu siguranţă după o amendă care să-i ardă la buzunare. Ar fi frumos să se introducă [sau dacă există, să se aplice] amenzi şi pentru gunoaiele aruncate pe stradă… şi-atunci să vezi ce ţară curată am avea!
Vrei să-ţi apară poza în dreptul comentariului? Vezi aici cum se face.










February 16th, 2009 at 9:38 pm
La noi în primul rând trebuie să se aducă mai multe containere de reciclare. Că degeaba dai amenzi dacă ai două puncte de reciclare pe oraș…..
February 16th, 2009 at 9:59 pm
Usual- VisUrat=6posts—Denisuca=1post
Today-VisUrat=1update—Denisuca=6posts
WEIRD!!!!
February 16th, 2009 at 10:15 pm
Stii care e parte proasta ? Si la ei ca si la noi degeaba se colecteaza gunoaiele separat si se sorteaza pentru ca nu se recicleaza. Am vazut la Tv ca desi sortate majoritatea deseurilor sunt procesate impreuna pentru ca reciclarea ar insemna costuri mult prea mari. Singura care se recicleaza mai usor e sticla. In rest costurile sunt f mari si daca nu e rentabila activitatea nu se practica. sad but truth.
February 16th, 2009 at 10:25 pm
Da,are dreptate Geea,reciclarea costa prea mult,asa ca mai bine aruncam tot…
February 16th, 2009 at 10:34 pm
Aruncăm tot până când ne vor acoperi gunoaiele, cam ca în Idiocracy…
February 17th, 2009 at 12:08 am
se incearca implementarea de asemenea treburi si la noi..da mentalitatea romanului..cum sa convingi tu o baba sa sorteze gunoiul in 5 caldari?sau cocalarul de la colt sa nu arunce pe jos?
February 19th, 2009 at 9:15 am
La Piatra Neamt au implementat un sistem de genul acesta acum vreo 3-4 ani (cel putin de atunci il stiu eu) si intr-o oarecare masura lumea sa acomodat sa aiba 2 cosuri de gunoi in casa, iar pentru plastic e mai comod ca se pune frumos intr-o punga.