Adi Creativu a ajuns târziu la birou. E deja trecut de ora 9, dar nu-şi face griji, pentru că ştie cât este de important pentru agenţie. A gândit până acum vreo trei spoturi de succes, deci îşi permite să ajungă ceva mai târziu decât n00b-ii care nu au nimic în spate. Are ochii mici, pentru că aseară a stat până târziu la un pub din centrul vechi şi le-a băut tot stocul de Jägermeister.
Îşi bea cafeaua în timp ce se uită peste mailurile primite de la client. Face ochii mari când vede care-i următorul proiect la care trebuie să lucreze: un supliment alimentar care vindecă hemoroizii. Produs de o companie farmaceutică indiană, suplimentul alimentar are nevoie de un nume care să-l scoată în evidenţă şi să-l pună deasupra mulţimii de denumiri parcă prea sugestive: Hemorzon, Ultraproct etc.
După a treia ceaşcă de cafea, lui Adi Creativu i se aprinde beculeţul: medicamentul se va numi HemoroEasy – hahaha, ce joc de cuvinte mişto! – şi va avea un spot TV jucăuş, în care farmacista îi recomandă clientului-pacient să cumpere „Hemoroizii”, pentru că „Hemoroizii face bine”. Clientul-pacient va fi nedumerit, farmacista va insista să-i dea o cutie, clientul-pacient întreabă, şocat, „Ţineţi hemoroizii la cutie?!?”, iar apoi o voce va lămuri telespectatorul că „de fapt, e mult mai simplu”. Dup-aia apare şi cutia de HemoroEasy.
Ce-i drept, Adi Creativu a reuşit să aducă în atenţia tuturor un medicament supliment alimentar printr-o reclamă la care altfel s-ar fi uitat cu toţii scârbiţi. Nu-i vina lui că din 2009 încoace nu a mai prins un client care să vrea o reclamă cool. Nu-i vina lui că Starbucks, Apple şi Converse nu sunt interesate să-şi facă reclamă la TV, cu atât mai puţin în emisiunile de doi lei unde agenţia lui Adi Creativu are spaţiul negociat.
Vorba lui Mariciu, reclama asta e, totuşi, mult peste idioţeniile făcute de „Farmacia inimii Cateeenaaaa”. Voi ce părere aveţi? Pe mine m-a amuzat, dar într-un fel trist. :D Când o să avem mai multe reclame „ca afară” o să ştim că am evoluat. Până atunci, luaţi HemoroEasy, pentru că face bine. /:)
Mi se pare cel mai prost spot publicitar!
Cred ca Adi Creativu a facut si reclama la Nutline seminţe cu nesimţibilitate care m-a adus pe mine la limita rezistenţei nervoase. Alt produs pe care dacă nu avea reclama enervantă nu l-aş fi băgat în seamă. L-am observat dar nu l-aş cumpăra nici dacă aş fi în sevraj după seminţe de floarea soarelui. Aş zice că una peste alta nu contează numărul de oameni care observă produsul ci numărul celor pe care îi convingi să-i dea o şansă.
E hilar,bizar, ciudat, straniu iesit din comun acest coment
Ilar. Amuzant. Starneste controversa, rumoare… joaca dupa reguli si isi face treaba.
Singura problema va fi la tejghea, cand va trebui sa ceri produsul. :)
Genul de reclama care iti atrage atentia la modul ca, de acum incolo, nici „sa intru in sevraj” (mi-a placut expresia lool) nu as mai cumpara produsul respectiv.
Mie mi s-a parut un spot ciudat (like wtf), dar se pare ca e la moda sa te afirmi prin antireclama.
Poate am eu gusturi ciudate,da’ mie mi-a plăcut…
E un spot ok şi vorba ta, măcar e diferit în sensul bun. Doar că nu prezintă produsul în sine ci doar numele lui şi ideea că face bine. Se putea puţin mai mult…puţin de tot dar atât de important.
nu mi se pare ceva inedit. multe fac acelasi lucru.
mie mi place. are umor si m am ris la faza cu hemoroizii la cutie / i guess e destul de dificil sa faci umor absurd pe care sa l inteleaga si oamenii sipli, sa nu dea sofisticat. in general, cu exce3ptia spoturilor cu dorel, toate incercarile creatiovilo9r de a (contra)face umorul popular au dat gres. motivul e cred simplu, creativii din publicitate sunt snobi si elitisti si ar vrea doar spoturi inteligente pt clasa de mijloc snoaba. dar na mai exista si produse targetate pe o audienta medie si sistematic toate spoturile care au incercat sa inveseleasca lumea simpla au esuat. si ala cu cava doro mi s a parut o prostie, fortat ca umor. la asta iese umorul, chiar am ras. sunt simpatice si aparentele dezacorduri. nu prea mi place numele de hemoroeasy, e calambur ieftin, dar spotul mi a placut
am intrat aici sperand intr-o descriere a produsului dar din pacate am dat peste caterinca
Cred ca se bat campii rau de tot. Am crezut ca pot afla ceva nou deespre tratament, efecte sau probleme secundare, dar aici vad ca fiecare se da destept si mare critic. Puteti sa va raciti gura cat vreti, asa idioata cum o catalogati, reclama a prins si culmea, tratamentul chiar are rezultate, doar ca apar unele probleme dupa folosirea indelungata. Asta vroiam sa aflu si eu, nu gradul de desteptaciune sau veleitatile de critici ale unora. Ai buton de oprire, ai telecomanda. Mai departe stiti ce aveti de facut.