Hotel Aqua din Băile 1 Mai, Bihor: surprinzător!

Hotel Aqua Băile 1 MaiÎn familia mea există cel puţin trei persoane îndrăgostite iremediabil de staţiunea Băile Felix: eu, tatăl meu şi Virgil, vărul meu căruia tata îi zice „Nepotu’ / Nepoateee!”, chiar dacă-i cu câţiva ani mai „mare” decât tatăl meu. Şi cum în fiecare lună facem un drum până la Ártánd, după tutunul cu care ne facem singuri ţigările, nu există lună în care măcar unul dintre noi să nu facă o baie la ştrandul Apollo.

Aşa se face că atunci când am primit invitaţia de a sta pentru două nopţi la Hotelul Aqua din Băile 1 Mai, am răspuns pozitiv. Primisem pe e-mail o prezentare a hotelului, dar am fost foarte ocupată în zilele dinaintea plecării, aşa că nu am intrat şi pe site. Mă aşteptam să fie un hotel OK, la urma urmei cât de grozav poate fi un hotel de trei stele? Păi… poate!

Hotel Aqua Băile 1 MaiUite de-asta tot zic eu că e bine să nu ai aşteptări prea mari, ca să nu fii dezamăgit. De la weekend-ul petrecut la Băile 1 Mai nu mă aşteptam la mare lucru şi am fost plăcut surprinsă. Ba chiar nişte prieteni din Oradea, pe care i-am rugat să vină pe terasa hotelului ca să stăm la poveşti [după baie eram ruptă, nu aveam chef să conduc prin Oradea ca să poată bea ăl’ bătrân o bere-două-trei], mi-au spus că au fost de multe ori în staţiune, dar nu şi-au imaginat că poate exista „aşa ceva” în Băile 1 Mai. Ca să fie clar, şi ei au fost plăcut impresionaţi de hotel şi nu au apucat să vadă decât recepţia, restaurantul şi terasa restaurantului.

Camera în care am stat avea două paturi, masă şi scaun, televizor LCD cu suficiente canale TV, mini-frigider şi un perete vesel, cu flori. În rest, e o cameră obişnuită de hotel de trei stele. Ceea ce n-am mai văzut în nici un hotel din câte am „vizitat” în România şi am apreciat a fost bideul. Credeam că prezenţa unui bideu este o caracteristică a ţărilor mai dezvoltate, dar iată că se poate şi la noi. Şi am mai apreciat apa fierbinte de la duş plus faptul că nu s-a revărsat apa aşa cum mi s-a întâmplat în unele locuri cu canale de scurgere „prea mici” [mi-a explicat o persoană care „se învârte” în turism că unele hoteluri pun scurgeri prea înguste pentru debitul de apă şi de-asta se înfundă sau, mă rog, apa se scurge mai greu – e mai ieftin aşa].

Hotel Aqua Băile 1 Mai

Dar nu camera trebuia să mă impresioneze. În fond, când îţi alegi un loc de cazare, ai în vedere un minimum de confort, nu îţi trebuie cine ştie ce dotări nemaiîntâlnite, pentru că se presupune că urmează să vizitezi locul în care eşti cazat. Pentru mine, minimum de confort înseamnă o cameră cu un pat comod, o măsuţă pe care să-mi pun laptopul, frigider pentru cafea / apă / bere, un duş cu apă fierbinte şi draperii groase, ca să pot dormi fără să-mi intre în ochi razele soarelui de a doua zi. 

hotel aqua baile 1 mai 21

La Hotelul Aqua, pe lângă bunul gust cu care a fost decorat întreg hotelul, cel mai mult impresionează SPA-ul. Acesta este situat la parterul clădirii, recepţia fiind amplasată la etajul 1. Când ai „casa în pantă”, trebuie să improvizezi, astfel că terasa este la acelaşi nivel cu restaurantul şi recepţia, dar când stai pe terasă ai impresia că eşti la nivelul solului. Sau aşa ceva. Ideea e că pentru a ajunge la SPA trebuie să cobori nişte scări. Iată care sunt facilităţile pe care le oferă SPA-ul de la Hotel Aqua:

  • Hotel Aqua Băile 1 MaiBăi de plante relaxante şi terapeutice
  • Baie tucească
  • Saună
  • Cromoterapie – terapia prin culori, care are efecte puternice asupra pshicului uman, dispoziţiei şi sănătăţii
  • Duşuri emoţionale, cu arome tropicale, pentru un plus de relaxare
  • Gimnastică
  • Piscină interioară cu Jacuzzi
  • Aparate de fitness

Angajaţii hotelului sunt foarte prietenoşi şi deschişi, lucru pe care nu-l întâlneşti chiar în toate părţile ţării. Ospătăriţa nu s-a supărat că  am stat pe terasă până după ora închiderii, a fost foarte de treabă şi receptivă la glumele noastre, iar recepţionerul s-a comportat exemplar încă de la sosire – ce vreau să subliniez este că nu ştia că vin „cu blogul” şi tot a fost foarte drăguţ. Am avut eu câteva experienţe negative cu recepţioneri prea plini de ei şi de importanţa jobului lor, de-aia sunt foarte sensibilă atunci când vine vorba de prima impresie la un hotel. Recepţionerul poate strica imaginea unui hotel dacă are o zi proastă şi îi lasă pe turişti să ştie că el – sau ea – are o zi proastă.

Revenind la SPA – zona este încă în curs de dotare, ceea ce am văzut noi a fost doar o parte din ce va fi disponibil în curând la Hotel Aqua. Şi am văzut aşa:

Duşuri „emoţionale” – două cabine de duş aparent banale, doar că odată pornit, duşul se colorează şi după câteva secunde îţi dă un „fâs” de ceaţă rece şi parfum foarte plăcut. Apa nu este foarte caldă, aşa că îl recomand înainte sau după saună, dar nu după bălăceala în piscina cu jacuzzi acoperită. Un scurt filmuleţ cu duşul funcţionând găsiţi aici.

Saună – pe care nu am testat-o, pentru că eu îmi fac propria saună în fiecare zi, dacă uit să pornesc ventilatorul din baie atunci când fac duş.

Aparate de fitness – o bicicletă şi o bandă de alergare profesională, cam de două ori mai mare decât cea mecanică pe care o am eu acasă.

Hotel Aqua Băile 1 MaiCromoterapie – patru şezlonguri din piele, super comode, sunt aşezate sub un panou care luminează în culori puternice. Acestea alternează, creând o stare de bine care nu poate fi şi nu trebuie să fie povestită, ci trăită. Pe lângă cromoterapie, încăperea este inundată cu muzică ambientală numai bună pentru o relaxare totală. Nu m-am putut abţine şi am filmat cum se desfăşoară „procesul”, numai că la un moment dat am pus pauză ca să mă aşez sub luminile colorate şi am continuat filmarea pe verticală, chestie care mi-a stricat filmuleţul. Dar vă lămuriţi voi ce-i acolo. Aici găsiţi filmuleţul.

Piscină acoperită – o piscină de aproximativ 7 x 3,5 metri, „pavată” cu plăci de faianţă minuscule, care mi-au adus aminte de mozaicul din bucătăria mătuşii mele. Cred că persoana care a trebuit să lipească miile de plăcuţe de faianţă a visat albastru câteva săptămâni după ce a terminat treaba! M-am convins că nu sunt plăci mai mari când am văzut cum au fost finisate colţurile piscinei, dar mai ales la „băncuţa” construită pe toată lungimea piscinei, cu marginea – tot din faianţă – rotunjită ca să nu te loveşti. Foarte faină piscina aia, mi-ar plăcea să am una acasă, dar cu apă caldă de la Felix, nu de la ApaProd SA Hunedoara.

Spre deosebire de Ştrandul Apollo din Băile Felix, care se închide la ora 20 fie iarnă, fie vară, la SPA-ul Hotelului Aqua poţi să zăboveşti până la ora 22, iar dacă ai de gând să stai mai mult, trebuie doar să vorbeşti cu personalul hotelului şi se rezolvă.

Hotel Aqua Băile 1 MaiMicul dejun este servit în restaurantul hotelului, dar dacă vremea e frumoasă, nu vă opreşte nimeni să luaţi masa pe terasă, adică la doi paşi de restaurant. Mâncare bună, cafea la fel de bună, plus o limonadă cu limes delicioasă. Totul în jur este amenajat cu foarte mult bun gust; ai putea crede, lejer, că te afli într-un hotel din vestul Europei.

Îmi amintesc că în urmă cu nouă ani, am „aterizat” în Băile 1 Mai, în căutare de cazare. Vilele, pensiunile şi hotelurile care sunt acum din belşug în toată staţiunea, precum şi în Băile Felix, nu existau pe atunci, iar localnicii mai făceau un leu „cinstit” cazând turiştii. Puţinele locuri de cazare erau ocupate – şi asta în mijlocul lunii august, când lumea nu prea merge la băi termale, ci caută mai degrabă apă călduţă şi umbră – aşa că am fost nevoiţi să apelăm la o localnică. În viaţa mea nu am stat într-o cameră mai tristă şi mai mizerabilă! Avea femeia şi baie în casă, doar că în vană [cadă, pentru cine nu-i zice vană] avea ceva carne, iar deasupra ei tronau câteva bucăţi de cârnaţi de casă. Tot în baie mai avea oale murdare şi nişte rafturi cu borcane de dulceaţă şi murături. Poate şi zacuscă, nu am stat să analizez, eram prea ocupată să-mi blestem soarta!

Hotel Aqua Băile 1 MaiLucrurile s-au schimbat mult de atunci – în bine. Acum poţi alege să stai la un hotel care face ca amintirea unei nopţi de cazare „la particulari, că-i mai ieftin” să se piardă încet, dar sigur. Vă recomand cu drag Hotelul Aqua din Băile 1 Mai, vă garantez că veţi avea parte de o experienţă inedită. Şi, în final, vreau să spun că nu ştiu exact în funcţie de ce criterii se acordă stelele hoteliere, dar în afara parcării relativ mici, hotelul ăsta nu a avut nici un neajuns care să nu-l claseze în categoria de patru stele. Eu, una, i-aş fi dat patru stele fără să clipesc.

Articol realizat în colaborare cu Hotelul Aqua 3* din Băile 1 Mai şi blogul Enciclopedia Călătorului Independent.

Video cu spa-ul Hotelulul Aqua

3 thoughts on “Hotel Aqua din Băile 1 Mai, Bihor: surprinzător!”

Dă-i un răspuns lui O fată Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.