Drajilor,
mai aveţi o zi la dispoziţie ca să vă înscrieţi la concursul ăsta şi să câştigaţi un netbook HP Mini 110. Eu l-am primit deja de câteva zile şi ştiu că am promis un articol în care să explic în detaliu cum ne-am înţeles [eu şi MiniMe], dar întotdeauna o dau în bară când promit câte ceva. Eu şi deadline-urile nu prea suntem compatibile [sau compatibili?].
ÃŽn ciuda faptului că este roz, HP Mini 110 nu arată rău deloc, ba dimpotrivă, rozul “bate” în mov deschis, aÅŸa că nu e prea girly pentru gustul meu. Mă rog, nici cu un Toughbook nu seamănă, dar nici nu trebuie să mă îmbrac în roz ca să mă asortez cu el.
A venit cu Windows 7 Starter gata instalat, aşa că în 15-20 de minute a fost ready to go. Cum eu voi fi ultima care va renunţa la Windows XP în favoarea unui alt sistem de operare [în speţă, Windows 7], MiniMe o să îmi facă trecerea mai uşoară. Sunt, deci, nouă în ce priveşte sistemul de operare Windows 7, dar uite că mă tratez.
Chiar dacă-i micuÅ£, HP Mini 110 se miÅŸcă repejor, are procesor Intel Atom la 1,60 GHz, 1 GB RAM, hard de 200 ÅŸi vreo 30 de GB. Enorm! Păi nici primul meu laptop nu avea atâţia “gigi”, dacă-mi amintesc eu bine, ÅŸi ăla era mare, domnule! Cât despre baterie… mă tot minunez că de vreo trei zile “trag” de el prin casă ÅŸi el îmi spune-n continuare că are încă 70%.
N-am avut probleme de nici un fel cu instalarea de programe, de când l-am deschis a ştiut să-şi caute singurel reţeaua wireless de-acasă, s-a conectat şi aşa a rămas, nu mi-a dat dureri de cap. Am fost confuză la început, pentru că în loc să intre în Windows, deschidea un ceva paralel, chestie care, cred eu, te lasă să navighezi pe interneţi fără să te mai chinuie cu Windowsul. E ca un sistem de operare mai mic de la HP, dar încă nu i-am dat ocazia să-mi arate ce poate. Aşa sunt eu, mă obişnuiesc mai greu cu chestiile noi şi trendy, dar probabil că în cele din urmă voi realiza că îmi va fi de folos să mă conectez în câteva secunde. Pe viitor.
ÃŽmi place că are trei porturi USB, dintre care două sunt amplasate în partea dreaptă, acolo unde ar trebui să fie ÅŸi nu suprapuse, ci unul lângă altul. Are ÅŸi cititor de carduri – da, da, aÅŸa mic cum îl vedeÅ£i, ÅŸtie o grămadă de chestii!
Singurul lucru care nu-mi place [dar cu care mă voi obişnui, mai mult ca sigur] este bateria. Sau acumulatorul, mă rog. Are o formă ciudată şi îl face pe HP MiniMe să stea înclinat înspre mine. Nu mă deranjează deloc unghiul, ci faptul că trebuie să am grijă să nu-i smulg bateria. Oricum, chestia asta cred că e foarte utilă pentru că nu-l lasă să se încălzească prea tare.
Am ascultat muzică de pe YouTube, am văzut chiar ÅŸi un episod dintr-un serial pe el, am navigat pe Internet ÅŸi am căutat să văd ce fac toate butoanele – atât din exterior, cât ÅŸi “butoanele” din Windows 7. E un laptop aÅŸa cum mi-am dorit ÅŸi sper ca acela sau aceea dintre voi care va câştiga un netbook la fel să se bucure la fel de mult de el.





on
on
on 








burunducel
22 February, 2010 at 8:44 am
Vreau si eeuuu!
Andreea
22 February, 2010 at 10:11 am
ahhh…
ar fi un cadou perfect.
succes tuturor
Liana
22 February, 2010 at 9:34 am
m-am indragostit!
ce cadou perfect pentru ziua mea…!
ziua mea care nu prea e defapt numa peste 2 ani
burunducel
22 February, 2010 at 11:13 am
HP MiniMeu: modern, cochet si feminin la puterea 2 – perfect pentru o femeie cu initiativa, imaginatie, exces de lucru la birou si acasa; in plus, secondata de o zvarluga de fata.
CARMEN
22 February, 2010 at 11:19 am
nina
22 February, 2010 at 11:22 am
L-am vazut in magazin si m-am gandit la tine, apoi la concurs si in sfarsit la mine.
Tomata cu scufita
22 February, 2010 at 11:40 am
uai ce roz ii.
Dar ii dragalas, chiar daca e roz.
evergreen
22 February, 2010 at 7:44 pm
am incercat si eu. sa vedem
Biencuta
22 February, 2010 at 8:46 pm
Este superb premiul oferit
edy
22 February, 2010 at 10:24 pm
Si pentru cei care nu il cistiga la concurs,cam care ar fi pretul???
Laura Driha
22 February, 2010 at 10:45 pm
Este foarte frumos! Sa il stapanesti sanatoasa!
Moldo
22 February, 2010 at 10:49 pm
@Liana: tu esti nascuta pe 29 Februarie?
Spiep
23 February, 2010 at 1:31 pm
@edy: E clar, iar am făcut campania degeaba.
)
Până pe 30 martie poate fi cumpărat din magazinele partenere pentru doar 999 lei.
Denisa
23 February, 2010 at 2:19 pm
:(:-<Denisuca – nevastă de CoÅŸmar » Retrospectiva foto a anului trecut – pe unde-am fost, ce-am văzut ÅŸi ce-am făcut în 2010
2 January, 2011 at 9:50 am
[...] februarie – mă jucam cu laptopul roz primit de la HP. ÃŽntre timp, am bulit ceva la sistemul de operare ÅŸi pentru că am alternative, [...]