Unul dintre hunedorenii cu care mă mândresc este Corneliu Birtok-Băneasă. De câţiva ani încoace, Corneliu tot apare prin presa locală şi naţională datorită invenţiei sale – filtrul de aer supraaspirant, care se montează pe motorul maşinii şi creşte puterea acestuia cu 8-10 la sută, reducând în acelaşi timp consumul de carburant cu 10-15 la sută.
Filtrele sale de aer i-au adus până acum opt medalii de aur, două medalii de argint şi una de bronz la saloanele internaţionale de inventică la care a participat.
Din câte ştiu, filtrele sale au fost montate pe toate autobuzele aparţinând municipalităţii din Alba Iulia, lucru care a dus la reducerea considerabilă a consumului de carburant.
Mai multe puteţi citi pe site-ul lui Corneliu. Nu-i prea „merg” diacriticele, dar măcar are un site de prezentare de unde puteţi afla noutăţi despre invenţiile hunedoreanului.
Eu credeam, ca prostul, ca daca intru pe site-ul ala pot vedea daca filtrul respectiv se poate adapta la masina mea si cam cat costa.
In schimb, am admirat o lunga lista de locuri I si de cetatenii de onoare, precum si ce-si propune CorneliuGroup.
Fuck, yeah!
@Robert: Mai bine-i dai un mail.
Robintel zice [la punctul 1, aici] că i-a răspuns la mail în câteva minute.
Wow..Nici nu stiam de asa ceva..Cred ca o sa iau legatura cu domnul..Chestia asta pare foarte interesanta..
Foarte interesant si util si pentru mine ca am o masina care consuma foarte mult, o sa ma interesez mai mult despre acest filtru de aer.
Multumesc !