Ice tea home made – sau cum să-ți faci acasă ceaiul cu gheață

Vara e, pentru mulți dintre noi, singurul anotimp în care ne hidratăm corect. Eu recunosc că vara beau cam de două ori mai multă apă decât în celelalte anotimpuri, deși am încercat tot felul de variante prin care să îmi pun apa sub nas și să beau cât mai multă. Pe moment, m-am oprit la un pahar din plastic, cu pai, pe care îl umplu la începutul zilei și îl reumplu la amiază, sper să mă țină obiceiul.

Anul ăsta, în octombrie, se face un an de când nu am mai pus pe limbă nici strop de cola. De fapt, nu am mai băut cola de prin iulie, dar m-am porcit în octombrie cu o ultimă sticlă de jumate și de atunci sunt foarte mândră să spun că nu am mai băut deloc. De data asta, sper să fie definitivă treaba, pentru că m-am mai lăsat eu de aceste sucuri și, încet-încet, m-am reapucat de băut. Nu sunt sănătoase, nu aduc nimic bun, așa că nu mai vreau să cad în păcat – tocmai pentru că au o grămadă de zahăr care, zău, nu-mi este deloc necesar.

Ca să nu înlocuiesc cola cu altceva, am decis să renunț complet la sucurile dulci. Cred că pot număra pe degete de câte ori am băut sucuri dulci în ultimul an. O limonadă care s-a dovedit a conține și sirop, un ceai rece la cinema, că venea cu meniul, un suc natural de mere, că era mai apetisant decât apa etc. Când mă satur de apă și vreau varietate, îmi fac ceaiuri. Ceaiurile le beau neîndulcite, la fel ca și cafeaua. M-am obișnuit așa și nu am o problemă cu asta, ba dimpotrivă, dacă beau ceva dulce mi se pare că e prea dulce (inclusiv ice tea din comerț).

Iar pentru zilele călduroase (încă mai sunt anunțate câteva, deci nu vă speriați, vara nu s-a sfârșit), ceaiul făcut de mine și ținut la rece este mai bun decât orice suc / ice tea aș putea cumpăra din supermarket – pentru că știu exact ce se află în el! Nu mai adaug gheață, e suficient dacă are cinci grade, dacă nu chiar prea rece pentru mine.

Ceaiuri pe care eu le-am băut și care au gust bun și calde, și reci sunt:

  • ceaiul 7 plante – excelent cu miere și gheață;
  • ceaiul Fares Fructele Carpaților;
  • ceaiul cu ghimbir;
  • ceaiul verde cu lămâie

Astea sunt bune și calde, evident, dar și reci, cu un cub de gheață și o lămâie te poți bucura de savoarea fructelor de sezon din ceaiurile Fares.

Dacă sunteți curioși despre cum se fac ceaiurile Fares, la Orăștie, în inima Daciei, puteți urmări aceste video-uri:

3 thoughts on “Ice tea home made – sau cum să-ți faci acasă ceaiul cu gheață”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *