Cu Imperator Travel la Castelul Corvinilor

Așa cum cred că v-am mai spus, eu filmez și editez în totalitate cu telefonul meu super deștept Samsung Galaxy S7. Absolut tot ce urc pe YouTube, de câteva luni încoace, este editat cu Video Editor-ul de la Samsung, un soft aproape perfect. Așa că uneori, când se întâmplă să adun cam mult footage (adică imagini brute), mă văd nevoită să le transform în vlog și să le urc rapid pe YouTube. Nu păstrez filmările, deși am un card de memorie suficient de mare, pentru că fișierele rezultate sunt foarte mari și mi-ar umple rapid memoria telefonului/cardului SD. Iar eu am nevoie de spațiu pentru noi și noi filmări/poze. De-asta vlogul de azi are doar două zile: vineri și sâmbătă. 

Poate că pentru voi devine obositor, dar eu în ultima perioadă am mers foarte des la Castelul Covinilor. A fost modul prin care am reușit să mă simt ca un turist la mine acasă, printre sute (chiar mii) de alți turiști, pentru că acolo se adună toți, în cel mai vizitat punct din județ, cred eu. Iar eu abia la 1 septembrie mi-am luat concediul ăla de vară pe care și l-au luat colegele mele încă din iulie…

Sâmbătă, 2 septembrie, și Cezar Dumitru, aka Imperator Travel, s-a gândit că ar fi timpul să revină la Hunedoara, după 24 de ani. Cezar călătorește din 1991, atunci când a ieșit prima dată din țară și nu s-a mai oprit! A vizitat până acum 114 țări, din toate „colțurile” lumii și să îl avem la Hunedoara a fost o onoare – omul putea să meargă în orice alt loc din lumea asta, așa cum o face de atâția ani, dar a ales să „dea o fugă” ca să viziteze Castelul Corvinilor. Eu și Sebastian am aranjat un tur extins cu Cristian Roman, directorul Muzeului Castelul Corvinilor și am asistat și eu. Sincer, nu știu cum a rezistat Cezar, că eu după ce am mers atâta pe jos (și pe sus, pe toate scările alea abrupte din castel) am cam murit de oboseală. Am căzut, la propriu, iar abia după câteva ore de somn am mai fost bună de ceva.

Vlog: Cu Imperator Travel la Castelul Corvinilor

Vlogul anterior: Turist acasă (în așteptarea concediului)

Asta a fost, probabil, săptămâna în care am mers cel mai mult pe jos, având mașina la reparat un weekend și un pic.

Așa că am surprins în câteva cadre orașul meu, Hunedoara, am povestit despre arsura de pe mână, am vopsit (în sfârșit!!!) țeava de gaz din bucătărie, m-am bucurat că s-a terminat GoT și am sărit în sus de bucurie că a venit concediul pe care îl aștept de mai bine de un an!

Și, evident, m-am plimbat prin Castelul Corvinilor. Dacă tot e aici, la doi pași de mine, și am posibilitatea să îl văd de câte ori vreau, de ce să nu profit? Unde mai pui că lângă castel este un mic chioșc cu bunătăți din mere și mai ales înghețată BETTY ICE la cornet, cu doar 2 lei bila!? În centrul orașului, precum și în apropiere de Auchan, e 2,50.

Apoi, pentru că viața nu e doar distracție și plimbare, am mers la țară, unde am copt și curățat ardei kapia, pentru iarnă.

Una peste alta, a fost o săptămână bună.

Vezi și: Când am făcut 20.000 de pași într-o zi

2 thoughts on “Cu Imperator Travel la Castelul Corvinilor”

  1. In weekend am fost prin zona, m-am oprit sa vizitez cetatea Carolina de la Alba Iulia, si imi pare rau ca nu am facut un mic drum si pana la Castelul Corvinilor, am auzit ca este tare frumos. Poate data viitoare n-o sa-l ratez. :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.