În căutarea trecutului

Azi am reuşit, după trei săptămâni în care doar visam la o plimbare în timpul serviciului, bineînţeles; altfel n-au nici un farmec plimbările astea! – să hoinăresc pe străzile Devei. Şi cu ocazia asta mi-am dat seama că Deva chiar este oraşul meu de preferat. Iubesc Orăştia, pentru că acolo am stat în primii 12 ani din viaţă, mă fascinează Timişoara şi Clujul, primul pentru că acolo m-am născut, iar al doilea… pentru că e pur şi simplu superb, dar tot Deva rămâne marea mea iubire.

De câteva săptămâni mi se întâmplă nişte lucruri ciudate. Uneori mă gândesc – din senin – la locuri în care nu am mai fost de mulţi ani şi pe care le uitasem cu desăvârşire. Şi simt nevoia [the urge] să revăd acele locuri. Nu prea ştiu cum să explic, dar e un sentiment foarte puternic şi la un moment dat chiar îi spusesem lui Sebi că poate aşa ţi se întâmplă înainte să mori. :D

Unul dintre acele locuri în care nu am mai fost de 21 de ani [!] este în Deva, într-una din clădirile foarte vechi din centrul oraşului. Partea proastă este că, în douăzecişiunu de ani, până şi clădirile vechi s-au schimbat mult şi nu mai ţin minte exact locul în care trebuie să mă întorc. Întotdeauna am admirat clădirile astea vechi doar la faţadă. Îmi închipuiam cum arată pe dinăuntru, dar pentru că n-am avut ocazia să intru în prea multe, n-am rămas decât cu ce mi-am imaginat. În clădirea de care vorbesc eu funcţiona, pe la sfârşitul anilor ’80, un club al pensionarilor, unde bunicul meu mergea în fiecare după-amiază şi juca „remy”, adică rummy. De câteva ori, m-a luat cu el. Habar n-am de ce mi-am amintit asta după atâţia ani, cert este că îmi doresc enorm să mai urc scările acelea şi să revăd încăperea în care se întâlnea bunicul meu cu prietenii lui.

Aşa se face că azi, motivată de impulsul de a revedea măcar curtea interioară a clădirii cu pricina, am pornit, cu aparatul foto pe umăr, spre centrul vechi al Devei. Petru prima dată în 26 de ani, am privit Deva cu alţi ochi; cu ochii unui turist ajuns pentru prima dată aici. A fost superb. După o oră printre cotloanele ascunse, gangurile şi aleile din spatele blocurilor, m-am simţit extraordinar. Am admirat şi fotografiat clădiri pe lângă care am trecut, nepăsătoare, de sute de ori, am redescoperit liniştea de altădată în jurul blocurilor din centru, am simţit, după mulţi ani, aroma strugurilor copţi în via din faţa unui bloc… magnific!

Las fotografiile să vă convingă, dacă eu n-am reuşit, că merită să încerci să redescoperi locurile prin care treci fără să ridici privirea şi să le vezi frumuseţea.

Deva 26 august 1008 - 11


Deva 26 august 1008 - 01

Deva 26 august 1008 - 02

Deva 26 august 1008 - 03

Deva 26 august 1008 - 04

Deva 26 august 1008 - 05

Deva 26 august 1008 - 06

Deva 26 august 1008 - 07

Deva 26 august 1008 - 08

Deva 26 august 1008 - 09

Deva 26 august 1008 - 10

Deva 26 august 1008 - 12

Deva 26 august 1008 - 13

Deva 26 august 1008 - 14

Deva 26 august 1008 - 15

Deva 26 august 1008 - 16

Deva 26 august 1008 - 17

Deva 26 august 1008 - 18

Deva 26 august 1008 - 19

11 gânduri despre „În căutarea trecutului

  1. Balsam, balsam, balsam pe sufletele înstrăinaţilor. Mulţumesc! Azi am avut o zi bună şi o închei frumos, cu poze de acasă.

  2. Daca ai sti cati fac acelasi lucru… Am devenit niste roboti: acasa->servici, servici->acasa. Am uitat sa privim lumea care ne inconjoara; esti o fericita ca ai putut face acest lucru. M-ai impulsionat, maine am sa PRIVESC!

  3. mi-e dor de casa :((. acasa si grafitti-urile sunt mai frumoase ca in alte locuri. mi-e dor de scanduri, de trei scheleti, de cafenea, de club 69, de baschet la peda si beri la piciorul calului, de televiziunea de la ultimul etaj din casa de cultura. intotdeauna o sa iubesc deva mai mult decat orice. din cauza ta acum sunt homesick…

    1. @Denisa:CAND AMINTIRILE IN TRECUT INCEARCA SA MA CHEME —PE LUNGUL DRUM SI CUNOSCUT—MAI TREC DIN VREME IN VREME………….M.EMINESCU

  4. Am uitat sa zic… azi chiar am privit. Avem un oras asa de frumos, voi fi mai atent la ce ma inconjoara de acum inainte. Nici nu am vazut ca o cladire a fost renovata, chiar foarte frumos. Iti multumesc ca mi-ai deschis ochii!

  5. denisa mi-ai facut seara frumoasa, mi-era dor de unele locuri, multumesc.
    clubul pensionarilor a fost in cladirea unde acum e un studio foto, nu exact sa explic dar incerc, e pe strada cu Pizzeria Venetia, dar pe partea cealalta, de sus in jos, erau o librarie, pe urma un studio foto, niste firme – nu stiu exact ce sunt…
    anyway unde e studioul foto, pe vremuri era o patiserie iar la etaj, inauntru era ascuns acel club al pensionarilor. tin minte ca mancam patiserii cat juca batranul remy :))

Comentariile sunt închise.