În formă cu Zveltaform

„Sunt în formă: rotund este o formă”, zice un poster demotivaţional pe care l-am tot văzut pe Internet. „Am corpul unui zeu; păcat că-i vorba despre Buddha”, zice un desen pe care l-am văzut pe mai multe tricouri. Problema e că de cele mai multe ori, nu te simţi tu bine cu tine. Şi credeţi-mă că ştiu ce spun, şi eu am fost „în formă” şi abia acum, când am început să mai dau jos din kilogramele pe care le port după mine fără să-mi trebuiască, realizez cât de nefericiţi suntem noi, graşii şi grăsuţii.

Cineva mi-a spus că mă alint, pentru că graşi sunt cei care nu-şi văd… degetele de la picioare fără să se aplece. E drept că atâta timp cât nu trebuie să-mi caut haine la magazinele ale căror nume care conţin şi literele X, X şi L sau care au fost „ingenios” denumite „Magazin pentru graşi şi grăsuţi”, nu pot spune că sunt grasă. Sunt obeză dacă ne luăm după standardele fotomodelelor sau ale unor vedete TV pentru care a mânca o ciocolată sau o porţie de cartofi prăjiţi este echivalent cu a omorî pe cineva, dar standardele noastre, ale oamenilor de rând, spun că ai o problemă doar în momentul în care indicele de masă corporală îţi este mai mare de 25 şi eşti obez atunci când indicele depăşeşte pragul de 30. Pentru conformitate, eu am acum un indice de 26,9. Nu-i sub 25, deci sunt supraponderală şi nu obeză.

Nu ştiu dacă există vreo persoană sănătoasă la cap care să se simtă bine în pielea ei, în condiţiile în care pielea este întinsă la maximum, are vergeturi, iar sub piele… e mult „puf”, adică mult ţesut adipos care nu aduce nimic bun. Sigur, există multe persoane care spun că se simt bine în pielea lor, că nu au nici o problemă cu greutatea în plus, dar numai ele ştiu cât de mult adevăr este în afirmaţiile lor.

Ca să fii în formă – iar forma să nu fie „rotund”, de balon -, se impun câteva schimbări în stilul de viaţă. Nu există vreun medicament minune care să te slăbească fără ca tu să depui cel mai mic efort. Pur şi simplu, fără trei elemente foarte importante nu ai cum să slăbeşti şi să te simţi din nou bine în pielea ta. 

Cele trei elemente sunt:

  1. mişcarea. Oricât de mult ne-am dori să putem slăbi sănătos fără să ne ridicăm fundul din scaun, fotoliu sau canapea, acest lucru nu este posibil. Nu cred că e nevoie să vă înşir variantele pe care le aveţi, că ştiţi şi voi că orice tip de mişcare ajută. Eu prefer mersul pe jos şi înotul, chiar dacă le practic destul de rar. De alergat, alerg doar pe banda de acasă, pentru că sunt ciudată şi nu îmi place să alerg printre oameni.
  2. alimentaţia. Nu poţi slăbi mâncând jumări, chiftele, cartofi prăjiţi şi ceafă la grătar. Nu spune nimeni că nu mai trebuie să te atingi niciodată de mâncarea nesănătoasă. Poţi face precum TVdece-ii, care recomandă dieta cu „cheat day”, adică o zi din săptămână care este dedicată satisfacerii poftelor culinare. Te abţii timp de şase zile, iar în cea de-a şaptea te răzbuni. Nu recomand excesele culinare în ziua cea mare, pentru că odată obişnuit cu mâncare „light”, organismul s-ar putea să reacţioneze urât. Revenind, mâncare sănătoasă înseamnă legume şi fructe proaspete, chestii fierte şi nu prăjite, carne slabă şi nu grasă, nu prea multe grăsimi saturate. Evident, sucurile acidulate şi dulciurile sunt pe lista neagră.
  3. suplimentele alimentare. E OK să nu fiţi de acord cu mine, dar eu sunt de părere că dacă te abţii de la mâncare, trebuie să-i dai organismului tău ceea ce-i trebuie ca să funcţioneze normal. Şi chiar dacă nu te abţii, uneori alimentele pe care le consumi nu sunt suficient de „bogate” şi aşa te trezeşti cu diferite carenţe pe fişa de analize medicale de sânge.

Cea mai mare prostie este să nu ţii cont de toate cele trei elemente şi să îţi imaginezi că vei reuşi să slăbeşti doar abţinându-te de la mâncare. Sau doar făcând sport când şi când. Am aproape 31 de ani, le-am încercat pe toate şi mai bine mă ascultaţi şi învăţaţi din greşelile mele: nu poţi slăbi sănătos mâncând nesănătos şi făcând un pic de mişcare, la fel cum nu poţi slăbi sănătos mâncând puţin, prost şi nefăcând mişcare deloc. Chiar dacă în primele zile rezultatele te-ar putea încuraja, după o vreme vei constata că greutatea nu mai scade, te simţi tot mai aiurea şi ăsta e momentul în care apare depresia sau dispare motivarea şi… începi să mănânci. După care te simţi vinovat că ai „stricat” dieta şi mai mănânci ceva – greţos de nesănătos, evident – ca să-ţi treacă.

Zveltaform cu gust de mango şi fructul pasiunii

Zveltaform cu gust de mango şi fructul pasiunii

Dacia Plant ne propune să încercăm Zveltaform. Este o pulbere destinată atingerii greutăţii optime şi este destinată tuturor persoanelor adulte care doresc să îşi modeleze silueta. Produsul face parte din gama Sublima de la Dacia Plant, dedicată celor mai des întâlnite probleme de sănătate ale femeilor.

Zveltaform are câteva atuuri imbatabile:

  • reduce cantitatea de alimente ingerate prin instalarea senzaţiei de saţietate
  • menţine concentraţiile normale ale colesterolului, trigliceridelor şi glucozei în sânge
  • reduce absorbţia intestinale a glucozei
  • susţine procesul de detoxifiere a organismului
  • este bun pentru şi pentru diabetici
  • are efect de modelare a siluetei
  • are o formulă originală, unică pe piaţa românească.

Zveltaform se adiministrează sub forma a patru linguriţe dozatoare de două ori pe zi, la prânz şi seara. Cantitatea aceasta se amestecă cu 250 ml [o cană] de lapte, iaurt, suc de fructe, supă strecurată sau apă şi se consumă imediat. Este foarte important ca, imediat după fiecare administrare, să se consume încă minim 250 ml de lichide. Doza recomandată se administrează cu 30 de minute înaintea mesei de prânz, iar seara poate înlocui cina. Zveltaform este disponibil în două variante: cu gust neutru şi cu gust de mango şi fructul pasiunii.

Eu îl folosesc deja de câteva zile şi e bine: în ciuda bunătăţilor pe care le găteşte al meu soţ mai ales SEARA, când ar trebui să mâncăm cât mai puţin, reuşesc să mă abţin. Mănânc doar cât îmi trebuie, poate chiar mai puţin, pentru că înainte de masă iau Zveltaform şi chiar îmi dă senzaţia de saţietate.

Ce conţine Zveltaform?

Mai jos vă dau câteva informaţii despre ingredientele pulberii Zveltaform, ca să vedeţi cât e de naturală şi de bună pentru voi. Şi pentru mine. :)

MAZĂRE. Mazărea este un aliment perfect pentru curele de slăbire. Are de două ori mai multe proteine decât majoritatea legumelor, fiind substitutul ideal pentru proteinele provenite din sursele cu grăsime. Este excelentă pentru controlul greutăţii. Fibrele din mazăre sunt în mare parte indisolubile, ajută la motilitatea intestinală şi ajută la scăderea colesterolului. Unul dintre nutrienţii cei mai importanţi din mazăre este luteina, un carotenoid cunoscut pentru efectele sale în reducerea riscului degenerării maculare şi a cataractelor.

PSYLLIUM este micul vrăjitor al reducerii senzaţiei de foame. Eficienţa lui se datorează faptului că îşi poate mări volumul de 10-20 de ori în combinaţie cu apa. Tot ce ai de făcut este să iei psyllium cu 30 de minute înaintea mesei şi vei vedea că ingerarea de alimente va scădea drastic. Tărâţele de psyllium sunt mai eficiente decât tabletele, deoarece se vor expanda în stomac mult mai repede şi vor avea rezultate mai bune.

CICOAREA, banală şi pe nedrept nebăgată în seamă, se dovedeşte a fi un aliat puternic în curele de slăbire. Pe lângă mulţi alţi nutrienţi pe care îi deţine, rădăcina de cicoare conţine inulină, un polizaharid similar cu amidonul. Din cele mai recente studii s-a constatat că inulina ajută la pierderea greutăţii, eliminarea constipaţiei şi reglarea tranzitului intestinal şi la stabilirea unei stări generale de sănătate. Inulina, fibra solubilă din rădăcina de cicoare, este deseori încorporată în produsele alimentare pentru a le suplimenta cu fibre şi cu un gust dulce. Inulina dă senzaţia de saţietate fără a ridica nivelul zahărului din sânge.

EXTRACTUL DE CAFEA VERDE. Cel mai recent subiect de discuţie din lumea nutriţiei este recentul studiu care leagă direct boabele de cafea verde de pierderea greutăţii. Studiul în cauză a descoperit că persoanele supraponderale care au consumat suplimente bazate pe boabe de cafea verde au pierdut în scurt timp o greutate semnificativă. Pe parcursul studiului, participanţii nu şi-au schimbat obiceiurile lor alimentare sau regimul de exerciţii fizice. Ce este cu adevărat interesant – aceştia au continuat să aibă un aport caloric zilnic de circa 2.400 de calorii şi au ars prin exerciţii circa 400 de calorii, un regim de viaţă care, singur, nu ar duce la o scădere atât de dramatică a greutăţii. Este evident că extractul din boabe de cafea verde a fost „catalizatorul” arderilor puternice din organism.

CROMUL este un mineral pe care îl regăsim în alimentele obişnuite: carne, peşte, cereale integrale. Din păcate, în momentul în care aceste alimente sunt prelucrate, cromul dispare în cea mai mare parte. Combinarea cromului cu acidul picolinic ajută la absorbţia eficientă a cromului şi îl regăsim în această formă într-o varietate de suplimente alimentare existente pe piaţă. Picolinatul de crom şi-a câștigat notorietatea datorită utilizării sale pentru scăderea greutăţii şiîmbunătăţirea tonusului şi a energiei. Picolinatul de crom poate reduce drastic apetitul, poate arde grăsimile şi mări metabolismul. Mai mult, cromul ne ajută să ne menţinem sănătoşi. El este cunoscut pentru rolul său important în metabolismul lipidic şi glucidic. Picolinatul de crom ajută la menţinerea concentraţiilor normale ale colesterolului, trigliceridelor şi glucozei în sânge.

Concurs

Am de dat trei cutii de Zveltaform – şi câştigătorii îşi pot alege aroma [gust natural sau mango şi fructul pasiunii]. Pentru că prietenii de la Dacia Plant mi-au dat mână liberă, nu o să vă pun la treabă. Dacă vreţi să încercaţi această pulbere, tot ce trebuie să faceţi este să-mi spuneţi asta într-un comentariu la acest articol. Peste o săptămână, adică miercuri, 18 septembrie 2013, voi alege trei câştigători prin tragere la sorţi – cu random.org. Succes!

 

Update: aparent, am ZECE cutii de dat, cinci cu gust natural şi cinci cu mango. Mai bine!

39 thoughts on “În formă cu Zveltaform”

  1. am auzit si eu despre extractul de cafea verde, ca face minuni la arderea grasimilor.
    ma inscriu la concurs, nu pentru mine, ci pentru un membru al familiei care doreste sa se apuce de sala si un supliment alimentar care sa`i ajute eforturile de a slabi i`ar face tare bine.

  2. Eu as mai adauga inca un element la reteta de slabit: dormitul. Vad pe pielea mea ca daca nu dorm cele 7-8 ore necesare pe noapte (numarul depinde de la om la om) am tendinta sa mananc mai mult si mai prost. Partea buna e ca sportul ajuta la capitolul asta. Cand inot regulat adorm mult mai usor si ma trezesc intr-o stare ceva mai acceptabila, avand in vedere ca sunt precum bufnitele si am cel mai mult spor la treaba seara si noaptea, iar dimineata e mai bine sa nu iau decizii. Dar deh, cu vietile noastra e greu sa te tii de chestia asta cu dormitul suficient din pacate.

  3. Denisa, cata dreptate ai. Eu am 32 de ani si acum cateva luni aveam 119 kg (ca sa nu zic 120, strategie ca de marketing), la 1,81 m inaltime…Si eram (mai sunt) obez, cu indice cca. 34, parca. Am mancat numai sanatos, fierturi si multa varza murata, a fost al naibii de greu, m-am abtinut de la mai toate, multe ceaiuri de fructe neindulcite si ceai gen silueta perfecta, si s-au dus relativ repede 12 kg…Toate bune si frumoase, burta e mai mica, marimea la pantaloni la fel, dar apoi stagnare, indiferent de ce mancam. Miscare am facut, mult mers pe jos, trotineta (la vale e usor, la deal e mai greu), degeaba. Si acum, frustrat, am pus la loc 2 kg…mai ales ca a fost si perioada concediilor si tentatiilor. Ma tenteaza Zveltaform, gustul de mango si fructul pasiunii cred ca e mai bun decat cel „natural”, sper sa ma readuca pe calea cea buna si sa-mi duc la capat planul de a scadea sub 100 kg, ideal ar fi sub 90 kg…

    1. @Cam obez:

      Indicele de masa corporala e greutatea supra inaltimea la patrat in centimetri.
      De slabit se slabeste mancad mai putin, atat tot.
      Ia redu tu la jumatate ce manaci de obicei, sa vezi ce frumos incepi sa scazi la cantar.
      Miscarea iti face pofta de mancare, e mai complicat sa slabesti facand miscare, acolo chiar trebuie munca si vointa.

    2. Mi-am cumparat si eu produsul, il i-au de o saptamana jumatate, am 1,73 si 59 de kg si pana nu ajung la 55 nu ma las… dezamagirea mea este ca dupa atata timp nu am slabit nici macar 100g si la capitolul sport nu stau deloc rau. Deci unde gresesc???

  4. apa, multa apa ajuta la slabit.

    mi ar placea sa incerc sveltaform nu de alta dar eu mananc sanatos insa am o problema cu portiile. sunt cam mari. inca am probleme la cat mananc.

    succes!

  5. Problema cu slabitul cred ca multi o avem si incercam mereu tot felul de fiete sa slabim.Eu recunosc ca sunt comoda si nu fac nici o miscare inafara de mersul pe jos si asta nu e bine.Cred ca ar trebui imbinate amandoua miscarea si un stil de viata sanatos pentru a putea avea o greutate ideala.Bineînţeles ca este simplu sa vorbeşti dar mai greu e sa pui in practică:)As vrea sa incerc si eu Zveltaform pentru ca sunt curioasa daca sre vreun efect si mi ar placea sa fie o formula magica care da elimine grasimea ca prin minune :))

  6. si eu as incerca zveltaform, dar nu pe o perioada foarte lunga. sunt slaba, dar cand am examene sunt stresata si tind sa mananc mult si sa ma rasfat cu ciocolata la fiecare capitol citit / invatat. :)) asa ca m-ar ajuta mai mult sa ma mentin in forma. daca nu e de mine, ii pasez mamei pulberea magica. :))

    1. @Mada: pt mancatul asta in stare de stres iti recomand Emocalm comprimate de la Dacia Plant. se vinde la pachet cu Zveltaform (dar si separat) si te ajuta la psihic, sa numai mananci fara rost:) succes

  7. Am obezitate de gradul I, sunt gurmanda, pofticioasa, sedentara si am o predispozitie spre kg in plus mostenita genetic. Periodic, cand depasesc anumite cote de alarma, ma ambitionez si fac eforturi sa mai dau inapoi, si, de obicei, reusesc. Vara asta am privit cu un anume grad de invidie cum o prietena a slabit considerabil cu dieta Dukan, dar nu as fi in stare vreodata sa nu mananc un fruct toata vara.

  8. de cativa ani , 5 la numar , incerc sa ajung la greutatea avuta inainte de a ramane insarcinata cu a doua fetita, din pacate starea ei de sanatate mi-a prelungit concediul de crestere pana la 7 ani, asa ca miscarea care era foarte benefica pt. mine s-a dus, acum doar plimbarile cu carutul mi-a ramas, de sala nu poate fi vorba ca nu sta mai cu nimeni .

  9. Mi-ar placea sa incerc si eu ,am cateva kilograme pe care ar trebui sa le dau jos ,adunate in timp nu multe dar suficiente cat sa ma deranjeze pe mine

  10. Daca tot m-am apucat serios de miscare (am fost la bazin o luna si de saptamana aceasta am inceput Pilates), zic sa ma bag si eu, poate ajuta la rezultate! :) (Ioi, imi zice ca e prea scurt comentariul?)

  11. Desi celalalt produs al firmei, destinat detoxifierii, nu mi-a priit, as vrea sa-l incerc si pe asta pentru ca si eu ma incadrez in grupa „supraponderala”. Daca as da jos vreo 10 kile, as fi tare fericita…

  12. Si eu cam cateva kilograme in plus tocmai de asta recent m-am apucat de alergat si cardio acasa.
    La prima tura de alergare ,dupa 800 de m imi venea sa ma intind acolo pe asflat,insa nu am renuntat si acum dupa aproximativ 1 luna alerg fara problem 5 km.Vreau sa ajung la 10 insa am nevoie de timp si de adaptare caci se pare organismal meu a suferit un soc cand si-a dat seama ca arde mai multe grasimi decat o facea in mod normal :))

  13. Draga mea , nimeni nu intelege cat de greu este sa fi in pielea unui om supraponderal, vad peste tot comentarii de genul :” nu mai manca, alearga, fa sala”. Tin sa spun ca le am facut pe toate dar de multe ori nu reusesti sa scapi de grasime nici asa, pt mine acest strat nesanatos si nedorit de nimeni este o masca, o masca care ma chinuie, care a sters cheful de viata, zambetul de pe fata mea! Nu mai am prieteni , nu mai comunic , nu mai ma suport si nu ma pot accepta la 98 de kg! Am incercat diete, infometare si sala dar nevazand rezultatele dorite nu am liniste ! De ce aceste kg ne schimba total ? De ce ne acopera si sufletul? De ce ne fura fericirea si zambetul? Sa speram ca acest produs poate treptat sa ne inapoieze linistea si sa fure un zambet pe chipurile noastre! Multa bafta tuturor, si luptati sa nu ajungeti in situatia mea!

  14. Mi-ar placea sa castig o cutie pentru sotia mea.
    Desi eu ii spun ca imi place asa cum este sunt sigur ca ar avea mai multa incredere in ea daca ar slabi mai multe kilograme…

  15. Ma inscriu si eu in concurs, nu pentru mine, ci pentru sotul meu. La 27 ani are 125 kg, in primavara avea 150 kg, prin alimentatie a dat jos. Acum vrea sa inceapa un program intensiv si cred ca i-ar prinde tocmai bine Zveltaform, cel cu gust de mango fiind perfect pentru el.

  16. Vara asta am fost tare neserioasa si am franat un proces de slabire care mergea mai mult decat bine. Mi-ar fi de folos o cutie de Zveltaform, chiar si pentru moral, cat sa ma repun din nou pe drumul corect si sa-mi focusez atentia… si vointa :)).

  17. M-am apucat de cateva luni de „cura” ,putina mancare si putin mai multa miscare. Problema apare cand am in fata o farfurie plina:( Ma satur greu si daca mai prind si una din mancarurile favorite fac prapad. Ar fi interesant de incercat sa vad daca-mi scade apetitul.

  18. Si eu as vrea sa il incerc. Nu conteaza care.
    Nu am o problema in a manca sanatos si a face putina miscare, dar problema mea o reprezinta sucurile aciudulate cu accent pe COLA :)) Si kg rezista, rezista..

  19. Eu spun ca se poate fara sport.Am slabit 30 kg in8 luni doar mancand cum trebuie. de 4 ani am ramas la aceeasi greutate desi mai maninc si dulciuri care se spune ca ingrasa.

    1. @maya:
      da. slabesti dar tonusul lasa de dorit. miscarea e in primul rand pentru tonifiere, sangele sa ajunga acolo unde trebuie, sa ai o piele frumoasa si un corp frumos. ceculita am vazut si pe slabe, piele urata si brate care atarna am vazut si pe ” fotomodele”, cred ca sanatos nu e thin ci e fit. si nu e vorba doar de acum, la tinerete, foarte multi ne chinuim organismul si zicem ca ” mai avem timp ” dar chestiile astea sunt cu repercursiuni. plus ca sportul poate modela, daca corpul e ca o bucata de plastilina pai „dieta” tot ce face e sa rupa o bucata din ea si sa lase o bucata mai mica, sportul ia bucata aia si o modeleaza asa cum vrei. Talie, fund, picioare subtiri, astea prin dieta nu se obtin si punct) oricum, Denisa, gogo girl! tot ce faci e sa faci sa te simti tu bine si sanatoasa, ca de iubit are cine sa te iubeasca in orice forma nu ai fi.

  20. As vrea sa incerc. Si mie mi-e teama ca daca ma infometez echilibru de vitamine si minerale o sa fie afectat zdravan. Suplimentele par o idee buna.

  21. De ce nu? Oricum nu am castigat niciodata nimic, dar speranta moare ultima. :D
    Nu sunt supraponderala (BMI-ul cica e 22,6), dar nu m-ar deranja sa dau putin jos de pe coapse. :D

  22. Mi-am cumparat si eu produsul, il i-au de o saptamana jumatate, am 1,73 si 59 de kg si pana nu ajung la 55 nu ma las… dezamagirea mea este ca dupa atata timp nu am slabit nici macar 100g si la capitolul sport nu stau deloc rau. Deci unde gresesc???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.