ING e în concediu până pe 12 ianuarie

OK, poate nu tot ING-ul, dar în ce mă priveşte, ING e cu totul în concediu, din moment ce nu mai pot să-mi folosesc cardul până pe 12 ianuarie anul viitor. 

Luna asta îmi expiră cardul. Am fost la Deva cu Sebi ca să şi-l ridice pe al lui, nu că i-ar fi expirat, dar i l-au înlocuit cu unul contactless. Al meu încă nu venise, dar mi-au promis că mi-l vor trimite la sediul din Hunedoara când apare, ca să nu mă mai plimb eu pe la Deva. Aveam deja PIN-ul, dar mă uitam la el că nu aveam card. Şi a venit, într-un final, şi cardul. Vineri m-au sunat să-mi spună că-l trimit la Hunedoara şi să-l ridic musai luni, că doamna de acolo pleacă în concediu dup-aia.

Ce-i drept, am ajuns la limită luni, din motive independente de mine, la ora 18 fără un pic. Doamna care are în grijă self bank-ul de la Hunedoara [nu mai este ghişeu, spaţiul s-a înjumătăţit şi e doar o cămăruţă în spatele celor două bancomate] era cu cheile în mână. I-am spus că aveam emoţii că n-o mai găsesc. Nu a avut nici o reacţie.

– Mi-a venit cardul, zic. Mi-l puteţi da?

– Nu, că nu-mi merge imprimanta şi nici … nu mai ştiu ce a zis, cert e că nimic nu-i mergea şi numai de mine nu mai avea chef.

– Atunci ce se întâmplă, îl trimiteţi înapoi la Deva şi mă duc să-l ridic de acolo?

– Nu mai trimit nimic, zice, în timp ce căuta într-un mic seif. Şi l-a găsit, mi l-a arătat, e acolo, în siguranţă. Stă închis într-un seif, dar pentru că nu-i mergea imprimanta, nu a putut să mi-l dea. De parcă-l printa la imprimanta aia.

– Deci nu o să-l pot lua nici de la Deva?, insist.

– Nu, că v-am zis că nu-mi merge imprimanta, eu de mâine intru în concediu şi la ora asta nu mai trimit nimic. Veniţi după 12 ianuarie.

Aşadar, în ce mă priveşte, ING a intrat în concediu de sărbători şi eu nu îmi mai pot folosi banii din cont, cardul, nimic, până când se întoarce doamna din concediu. Pentru că pitong.

7 thoughts on “ING e în concediu până pe 12 ianuarie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Este obligatorie bifarea căsuței GDPR / Checkbox GDPR is required

*

De acord / I agree

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.