L’amour d’antan

Ieşeam din cimitir, unde-am fost să-l mai văd o dată pe „S.S.”, adică dirigu’. Pe aleea dintre morminte am văzut un bătrânel care, la un moment dat, s-a oprit lângă un mormânt şi, foarte vesel, în timp ce aşeza un buchet de flori [zambile, cred], a început să vorbească: „Bună seara, draga mea!”.

A spus-o pe tonul pe care-mi imaginez că o spuneau tinerii din poveştile de altă dată iubitelor lor. Dacă să-l văd fără suflare şi aproape de nerecunoscut pe omul care, timp de doi ani, mi-a fost diriginte a fost dureros, scena de mai sus a „umplut paharul” şi m-a făcut să plâng… nu ştiu exact de ce, dar m-a impresionat seninătatea cu care bătrânelul îşi saluta iubita.

16 thoughts on “L’amour d’antan”

  1. Uite de aia de citesc eu pe tine Denisa! Pentru ca ai suflet bun si umor bun cand trebuie…si sinceritate. E din ce in ce mai rara in viata si mai ales pe net.

  2. Tin minte ca bunicul meu mergea la cimitir (il duceam cu masina, era prea batran) si vorbea la fel cu bunica mea (moarta aum o vreme). Era emotionant, trist, dar in acelasi timp miscator cum, dupa 50 si ceva de ani de casastorie, legatura intre soti mai exista si dincolo de mormant.

  3. cum naiba se iubeau fara sms, mess, net, piercing, 69, 3some ???
    oare erau niste inapoiati retarzi?
    cred ca da, viitorul sunã bine
    mult mai bine

  4. Chiar e ceva fain.. si eu am asistat de vreo 2 ori la asemenea scene, care pur si simplu nu pot sa te lase rece. Prima data stiu ca m-am dus si eu langa aceea tanti, si am pus una din florile care le aveam la mine pe mormant.

Dă-i un răspuns lui Crista Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.