Lampă de exterior, cu senzor de mișcare

Când mă uitam la filmele americane, eram la vârsta la care prietenii mei sunau la porțile caselor sau la ușile apartamentelor și fugeau. Sau chemau taxiuri de care nu aveau nevoie. Eram, o pot spune acum, un pic înapoiați. Și mă uitam la filme și vedeam cum americanii aveau montate, deasupra ușilor de la casă, lămpi care se aprindeau când detectau mișcarea. Nu puteam decât să mă gândesc ce-ar fi însemnat o astfel de lampă la o locuință românească! Copii care s-ar fi plimbat pe sub ea până cândse plictiseau, doar ca să o vadă cum se aprinde și se stinge.

Apoi, cu trecerea timpului, ne-am mai cizelat și noi, iar în băile localurilor și pe holurile hotelurilor românești au început să apară luminile acționate de senzorii de mișcare. De obicei, prost amplasate, în așa fel încât să rămâi pe întuneric când ți-e lumea mai dragă, dar tot era ceva, pentru că nu se mai consuma aiurea energie electrică. 

Și iată-ne ajunși în anul de grație 2017, când eu am primit, de la Steinel, o lampă de exterior cu senzori de mișcare. Nu e orice fel de lampă, costă cât o alocație de creștere a copilului sau jumate de salariu minim (brut), dar este un produs nemțesc care arată și funcționează ireproșabil. Adică exact așa cum te-ai aștepta să funcționeze un produs nemțesc de calitate (pleonasm?).

Chiar mă gândeam să montez pe holul lung din apartament o lampă cu senzor de mișcare, pentru că uneori, uităm să stingem becul (este un bec chior, care are unicul scop de a ne ghida de la o baie la alta sau dintr-o cameră în alta, într-un hol unde lumina naturală nu prea ajunge). Nu-i neapărat o tragedie, dar ar fi mai comod să se stingă singur, zic. Și cum mă tot gândeam eu, ardelenește, că trebuie luat, dar să îl ia altcineva și să mi-l și monteze etc., a venit propunerea celor de la Steinel, să primesc o super lampă și să scriu părerea mea despre ea.

Nu am vrut să irosesc așa o frumusețe de lampă într-un hol neinteresant, mai ales că la ai mei, la țară, era locul perfect pentru o astfel de lumină. Prin curtea aia se trece dintr-o încăpere în alta, deci o lampă care să stea aprinsă doar câteva secunde este ideală. Unde mai pui că e special făcută pentru exterior, deci cine mi-a oferit-o s-a gândit bine!

Așa că, întârziați un pic de niște probleme de sănătate, am ajuns să montăm lampa care va lumina în serile și nopțile lungi de vară și toamnă. Iar când spun să montăm, mă refer la faptul că tata a montat-o, pentru că eu nu mă pricep și… dacă tot i-am făcut un cadou scump și frumos, montarea sa a fost în sarcina lui.

3 thoughts on “Lampă de exterior, cu senzor de mișcare”

  1. Intr-adevar, scumpa lampa, dar frumos designul. Eu am instalat deasupra usii de la intrare un reflector LED cu senzor de miscare si de lumina. A costat de vreo 5 ori mai putin decat lampa ta, dar se si vede in calitatea materialelor si a asamblarii. Deocamdata ramane acolo, pana cand o sa am bani pentru ceva mai bun.

  2. Pentru casa de la tara mi-ar placea si mie. Si asa nu prea sta nimeni acolo. Avem doi caini si cred ca ar fi mai buna decat una cu temporizator, pentru ca ei misuna prin curte si s-ar aprinde becul la intervale diferite de timp.
    Din pacate, casa e foarte darapana si nu prea are fatza de asa lampa :)))) S-ar potrivi ca nuca in perete. Dar, planuim sa construim o baie, in vara asta (ca nu prea avem conditii daca vrem sa stam un weekend la aer liber) si cred ca ar arata bine pe noua constructie.

    1. @Georgi: Daca nu conteaza estetica, ia-ti un reflector cu LED. Temporizare au toate lampile/reflectoarele cu senzor, ca doar n-o sa ramana aprinse permanent odata declansate. Sensibilitatea senzorului e reglabila, astfel ca sa nu declanseze la miscarile animalelor mici, dar trebuie sa ai rabdare pana nimeresti un prag care sa fie ok. Daca vrei doar lumina aprinsa non-stop pe timp de noapte, mai bine pui un senzor de crepuscul sau un releu (sau priza) cu temporizare. Poti pune si lampi solare, ca sa nu ai grija curentului consumat.

Dă-i un răspuns lui Georgi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.