Denisuca – nevastă de Coşmar

Leapşă: copilăria

Înainte de a pleca să mă spăl şi să mă bucur de apă, am de răspuns la o leapşă primită de la Nebu. Sigur, mai am cel puţin una la care n-am răspuns, dar sunt salvate toate ca bookmarks în calculatorul meu şi nu le pot accesa. Cum a plecat Sebi, cum s-a dus naibii tot…

Aşadar…

1. Cât de departe eşti de copilărie?

Nu foarte departe, deşi ai zice că, la 26 de ani, ar trebui să fiu “om mare”. Sigur, sunt femeie măritată, dar asta nu mă împiedică să mă simt de multe ori ca un copil. Şi, la fel ca Nebu, mă mai uit la desene animate şi-mi place ploaia. Când eram mică, iubeam sunetul pe care-l făceau stropii de ploaie când cădeau pe pervazul geamului. Asta se întâmpla la Orăştie şi niciodată de când am plecat de acolo nu am mai avut tablă la geam. Tânjesc după sunetul ploii pe o bucată de tablă. Atunci mă simţeam bine stând în casă, la căldură, cu părinţii.

2. Mai ai prieteni din copilărie?

Nu mai am, ne-am împrăştiat în patru zări şi nici o reţea de socializare nu m-a ajutat să dau de ei sau pe ei să dea de mine.

3. Care sunt cele mai frumoase momente ale copilăriei tale?

Îmi amintesc cu drag copilăria mea la Orăştie, alături de cei mai frumoşi, mai tineri şi mai iubitori părinţi, dar şi zilele în care părinţii mei prea tineri mă mai “uitau” la bunici, fie la Deva, fie la ţară. Aşa că am avut câte puţin din fiecare. Şi 95 la sută din copilăria mea a fost foarte fericită, aşa că ar trebui să scriu, ca Sebi, seriale întregi ca să-mi povestesc toată copilăria.

4. Câte vise de copil ţi-au fost îndeplinite?

Nu am avut vise când eram mică. Cel puţin nu-mi amintesc să-mi fi dorit ceva foarte mult şi să nu fi primit sau să nu se fi îndeplinit. Să nu creadă cineva că am fost un copil foarte răsfăţat, dar pe vremea aia nu erau atâtea prostii pe care să mi le doresc – şi dacă ar fi fost, probabil că ai mei mi le-ar fi cumpărat, iar dorinţe arzătoare nu aveam. Am avut şi am o familie foarte faină, nu puteam visa la mai mult. Şi nu, nu mi-am dorit niciodată să mă îmbrac în rochie de mireasă. Nu am visat să fiu “prinţesă pentru o zi”, aşa cum văd prin filme că-şi doresc toate fetiţele, încă de mici. Aşa se explică de ce nu am suferit deloc când m-am măritat şi am făcut-o fără fandoselile care se impun la un astfel de eveniment. Ba chiar am fost puţin dezamăgită că nu mă pot mărita în blugi şi bocanci, aşa cum aş fi vrut. Dar am trecut peste asta.

Pe la 16 ani am început să visez la o carieră în publicitate, dar să zicem că am fost prea departe de a-mi îndeplini visul ăsta. În plus, sorţii mi-au fost potrivnici. Oricum, niciodată nu-i prea târziu, aşa că om trăi şi-om vedea.

Un alt vis a fost să vizitez America. Bine, eu visam să locuiesc acolo, dar am crescut şi am revenit cu picioarele pe pământ. Românesc. Şi nu intenţionez să mă mutvreodată mai departe de Austria. Oricum, sigur nu mai departe de Londra, pentru că acolo plouă tot timpul şi-i fain. Dar totuşi, rămân cu gândul la Austria.

Leapşa merge la Dragoş şi Sebi şi la cine mai vrea s-o preia.

Vrei să-ţi apară poza în dreptul comentariului? Vezi aici cum se face.