Lipsesc motivat de pe blog: în continuare, zugrăvim

Am început săptămâna amestecând în cutia cu vopsea și am terminat-o ferindu-mă de amorsă, prin casă. 

Luni și marți, în sfârșit, după zile întregi de mascat faianța și mobila, de aplicat amorsă și tras mobila în mijlocul bucătăriei, am reușit să dăm cu vopsea. Am avut norocul să am o vopsea foarte bună, care se aplică super ușor, fără să curgă (doar un pic a curs, pentru că am uitat s-o amestec). A fost suficient un singur strat și pentru bucătărie și holul de la intrare (se vede în poze, e vorba de aproximativ 16-17 mp) am consumat doar aproximativ 2 litri de vopsea.

Vopseaua este de la AkzoNobel și se numește Diamond Matt. Nuanța de portocaliu mi-am ales-o eu, dintr-un paletar, iar ei mi-au livrat-o exact după specificații.

Miercuri am muncit dar nu prea mult (?), joi a fost ziua lui Sebi și am luat o pauză, iar vineri am mers la țară, la o (altă) pauză, pentru că în oraș erau 40+ de grade. Între timp, cred că am fost în fiecare zi în Dedeman, pentru câte ceva. Teancul de bonuri s-a îngroșat serios. Bugetul s-a subțiat la fel de serios.

Lovită de căldură și de ceea ce reclamele moderne numesc „zilele delicate”, adică ciclu, sâmbătă nu am făcut nimic. Am dormit, efectiv, cu transpirația curgându-mi pe față și trezindu-mă din cauza picurilor de transpirație care mă gâdilau. Am luat din nou o pauză, obligați de căldura excesivă. La naiba, a fost COD ROȘU de caniculă!

Duminică am recuperat și am băgat ca MIG-urile, am pregătit toată ziua holul pentru zugărvit, am acoperit ușile, marginile de jos (unde-i un brâu de gresie), am dat jos toate cele de pe pereți și apoi Sebi, my hero, a dat un strat de amorsă. Eu mi-am încheiat ziua făcând curat în bucătărie și trebăluind prin casă. A fost în continuare excesiv de cald, cod roșu, curgea apa de pe noi… la propriu și fără exagerare. Cred că am făcut pișu de două-trei ori, în rest toată apa băută am transpirat-o. Horror.

După aventura asta, m-am urcat pe cântar și cântarul a zis: era doar apă, nu te bucura!

P.S. Dacă vă plac video-urile mele, abonați-vă la canalul meu de YouTube! O puteți face de aici, cu un click pe buton – sau puteți să dați un like, un share, o măslină, o atenție.

6 gânduri despre „Lipsesc motivat de pe blog: în continuare, zugrăvim

  1. Ioi! Deja incep sa cunosc si eu Dedemanul, ca in palma :))))
    Din fericire, noi ne apucam de zugravit pe la jumatatea lui Septembrie, deci nu o sa lesinam de caldura :)))
    Bafta in continuare!!!

    1. Da, eu deja merg și cu ochii închiși spre raioanele cu vopsea, amorsă, becuri, întrerupătoare, prelungitoare. La cel cu mobilă de bucătărie sunt doar ca un copil la raionul de dulciuri – mă uit și cam atât.

  2. La tara la voi era mai racoare? Eu am fost zilele trecute la vreo 30 de km de Buucresti – era o zapuseala si la tara incat am stat numai sub un copac, in curte. Carnea si carnatii pentru gratar au fost uitati pe o masa si in cateva ore s-au alterat. Cand am vrut sa facem gratarul am observat ca incepusera sa miroasa…. am copt doar porumb.

    1. @Puiu: Ai grija cu ele, se altereaza foarte repede.
      Si noi avem „tara”, tot la vreo 30 de km de Bucuresti si incercam sa cumparam totul de la Metro/ Selgros, la iesire din Bucuresti. Se strica foarte repede mancarea. La tara, cum ajungem, primul lucru, marinam carnea repede si a si zburat la frigider.

    2. La noi la țară e răcoare seara și nu e zăpușeala aia grețoasă ziua, adică venind de la țară la oraș, când am intrat în Deva am simțit, efectiv, cum betoanele radiau căldură din toate părțile, parcă mă acoperise o mantie de căldură. Seara e suportabil la țară, chiar răcoare, pe când la oraș te sufoci, că blocul a stat toată ziua în soare și te ține și pe tine călduț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge