Lunea mâinilor îndemânatice: tablouri cu amintiri din călătorii

Ideea am cules-o de pe Pinterest: nu mai păstra amintirile din vacanţă într-o cutie, pungă sau într-un sertar, nu le mai ţine ascunse, etalează-le, ca să îţi aminteşti cu plăcere de toate vacanţele!

Aşa că am cumpărat trei rame foto identice, pentru trei destinaţii de vacanţă pe care voiam să mi le amintesc mereu: Barcelona, Austria şi Florenţa/Firenze. Socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu socoteala… de-acasă, aşa că au rezultat trei tablouri cu trei oraşe: Barcelona, Antwerp/Anvers şi Amsterdam – o destinaţie în care am fost fără Sebi, una în care am fost împreună şi una în care el a fost fără mine. Mi-am rugat o prietenă să-mi cumpere din Timişoara adeziv pentru decupaj, suvenirurile erau toate strânse pe oraşe în pungi şi pungile adunate într-o cutie, aşa că am trecut la „fabricat” amintiri de pus pe perete.

A fost necesar să curăţ sticla ramelor cu spirt, precum şi să o lipesc mai bine de ramă, cu super glue. Am scos cartonul din spate şi am început să decupez. Ca bază pentru fiecare tablou am folosit câte o hartă a oraşului vizitat. Am tăiat hărţile la dimensiunile cartonului, le-am lipit şi am căutat alte hârtii reprezentative pentru călătoriile respective.

Amintiri turistice

De exemplu, pentru tabloul cu Barcelona am folosit o bucată din cardul de două zile Barcelona Card, imaginea Casei Batlló de pe un pliant, biletul de intrare în catedrala Sagrada Familia, imaginea monumentului Mirador de Colom în care am urcat, boarding pass-urile şi biletul de intrare la muzeul ciocolatei. Nu am avut nimic cu La Pedrera şi nici cu fântâna magică din Montjuïc, deci va trebui să mai merg o dată în Barcelona. Mai aveam pliante cu acvariul şi cu parcul Güell, pe care nu am apucat să le vizitez, aşa că nu le-am pus în tablou, că nu aveam de ce.

Pentru cel cu Amsterdam, am folosit o hartă cu centrul oraşului, biletul de intrare la Heineken Experience, o poză cu lalele decupată tot din pliantele aduse de Sebi acasă, o poză cu Stroopwafels luată din micuţul pliant găsit în cutia de stroopwafels [ioi, ce amintiri!], un bilet de la ceva mijloc de transport în comun şi încă un bon fiscal.

Pentru tabloul cu Antwerp, am sacrificat o poză cu mine lângă cel mai colorat Smart găsit în toată parcarea aia. Şi era plin de Smart-uri, că doar am fost la un eveniment cu şi despre maşinuţele Smart! Am mai pus o parte din biletul de intrare la acvariul Aquatopia, o bucăţică din biletul la Diamond Wheel, boarding pass-urile, cartonul în care am avut cartela de acces în camera de hotel, un cartonaş cu logo-ul Chocopolis – magazinul unde am întâlnit o vânzătoare româncă! – şi brăţara de acces la evenimentul Smart Times.

Costuri:

  • rame foto – 3 x 8 lei = 24 lei
  • adeziv pentru decupaj: 20 lei
  • foarfecă şi pensulă: le aveam deja

Total: 44 lei, dar adezivul îl voi folosi pentru o mulţime de alte proiecte handmade, deci costul final este mai mic.

Update: Am mai făcut două!

20150824_195756-1

4 gânduri despre „Lunea mâinilor îndemânatice: tablouri cu amintiri din călătorii

  1. Interesanta ideea !!! :) O buna metoda pentru a-ti aminti care sunt locatiile pe care le-ai vizitat, fara a cumpara suveniruri. Eu obisnuiam sa cumpar cate un magnet de frigider pentru a-mi aminti frumoasele vacante :)! Cert este, ca atunci cand inramezi biletele de intrare la muzee…, mai tarziu, cand le privesti, rememorezi ce ai vazut atunci cand ai vizitat muzeul respectiv :) !

  2. Si eu colectionez globuri de sticla, iar magnetii de frigider deja sunt o obisnuinta. Insa imi pare tare faina ideea ta cu atat mai mult cu cat obisnuiesc sa pastrez astfel de suveniruri, bine ascunse si le revad cand mai fac curatenie generala. Ar trebui sa ma bucur mai mult de ele, daca tot le adun de pe unde merg.

  3. Super draguta idee. Si eu am pungi cu diverse organizate pe calatorii si ma tot uit la ele apoi le pun la loc in sertar. Dar asaaaa… Imi place. Ce dimensiune au ramele?

Comentariile sunt închise.