Denisuca

E luni dimineaţa. Aici ar merge unul din emoticonurile mele preferate…

Dintotdeauna am avut senzaţia că sunt pe dos. Săptămâna începe lunea, dar fără mine; eu o încep ceva mai încolo, eventual luni seara, pentru că luni dimineaţă nu sunt bună de nimic. Nici măcar cafeaua nu mă mai ajută ca-n tinereţe. Natura “se trezeşte la viaţă” primăvara, mie întotdeauna mi-a plăcut toamna, cu cât mai mohorâtă şi mai ploioasă, cu atât mai bine. De ce mă înveseleşte ploaia şi de ce lucrez mai bine noaptea, iar dimineaţa nu-s bună de nimic… astea sunt mistere care le vor rămâne copiilor mei întru dezlegare.

Îmi dau seama că blogul meu are deja destul de mulţi cititori care aşteaptă mereu ceva nou. Am unele idei foarte mişto de articole/posturi noi, dar ideile se duc aşa cum vin: down the drain - că vin întotdeauna când sunt la duş. De mult îmi tot zic că trebuie să găsesc o modalitate pentru a le nota oricând, şi atunci când sunt sub duş, dar şi când sunt aproape adormită, iar ele - ideile - nu-mi dau pace.

Şi-am mai constatat că mă apucă dorul de scris pe blog tocmai când sunt la lucru. Nu ştiu ce o fi în aerul din redacţie, or fi dat oamenii de acolo cu inspiraţie prin aer, cert e că atunci când am mai mult de lucru, blogul începe să-mi facă cu ochiul, iar ideile creţe aleargă prin mintea mea ca într-un maraton.

Mă aşteaptă o zi plină, care trebuia să înceapă la ora 11. Este 12:15 şi abia mi-am băut cafeaua; punctualitatea nu a fost niciodată punctul meu forte, asta e, n-am ce face. O să ajung acasă la noapte, ruptă de oboseală, dar cu un chef nebun de a scrie.

Mama zice că întotdeauna am fost “invers”, altfel decât oamenii normali - îi e jenă, vedeţi bine, să-mi spună că sunt anormală - şi că mi-a plăcut dintotdeauna să fac lucrurile cum am vrut eu, de regulă pe dos. Dacă până şi mama a capitulat, nu ştiu de ce s-ar mai chinui alţii să mă schimbe.

Dacă mă citeşte vreun psiholog, ar fi frumos să-mi spună, într-un comentariu, care poate fi explicaţia lipsei mele de inspiraţie şi de tragere de inimă atunci când am timp liber şi inversul acestei stări - adică productivitate maximă pe blog şi un chef neostoit de a scrie - atunci când trebuie să fac cu totul altceva. Şi nici când sunt înconjurată de oameni nu-mi prea place să scriu pe blog…

Gata, am produs încă un destul de lung text despre nimic, e timpul să mă îmbrac şi să mă duc să-mi câştig pâinea.

Replica mea favorită de luni: But I don’t wanna go to work!

Să aveţi şi voi o săptămână frumoasă!