Cine şi-o mai lua produse marcă proprie din Auchan…

filling the windshield washer fluid on a car

„Cât ai dat pe lichidul ăla de parbriz?”, îl întreb pe Tata, văzând sticla destul de „subţire” şi fiind obişnuită ca lichidul de parbriz să vină într-un bidon de cinci litri, ca apa plată.

„20 şi ceva de lei”, vine şi răspunsul.  Nu mi-a venit să cred. De ce ai da atâţia bani pe lichid de parbriz [aşa cum şi eu dau 7 lei pe o soluţie pe care literalmente o arunc în WC, ca să-l cureţe], care oricum se duce în aer, când poţi să iei mai mult şi mai ieftin, din supermarket? Cel puţin astă vară, la Kaufland lichidul de parbriz era mai ieftin decât apa plată ambalată la acelaşi tip de bidon de cinci litri. 

Nu i l-am consumat, am zis că prefer să-mi iau eu alt lichid de parbriz, mai ieftin. Şi mi-am luat din Auchan, cu vreo 8 lei, un bidon de cinci litri care trebuia să mă ţină până prin ianuarie. Doar că n-am apucat să-l folosesc.

Zece minute m-am chinuit, în frig şi semiîntuneric, să desfac rahatul ăla de dop. Mâinile îmi erau aproape îngheţate, dar nu m-am lăsat. Am zis că tot îi vin eu de hac „sistemului” de protecţie. Bidonul are dop care nu poate fi deschis decât dacă apeşi înainte cu toată forţa de care eşti capabil şi apoi roteşti. Pe naiba. Am apăsat eu cât am putut, dar dopul tot făcea „pârrr pârrr pârrr” şi nu se desfăcea.

Problema e că plasticul din care e făcut bidonul este foarte moale. Tu apeşi ca să desfaci dopul, dar deformezi sticla şi din ea curge lichid. Peste tot. Şi dopul în continuare nu se lasă desfăcut. Am trântit-o înapoi în portbagaj şi fie o desfac cu un cuţit, fie o arunc şi-mi iau, naibii, lichid de parbriz de altundeva. Cu ăsta de la Auchan m-am lămurit, îl cumperi o dată şi chiar te ţine toată iarna, pentru că nu-l poţi folosi.

În altă ordine de idei, nici cu benzinăriile nu mi-e ruşine. Au la vânzare lichid de parbriz, dar numai de-ăla scump şi foarte scump, pentru că de ce să-ţi vândă unul ieftin când ştiu sigur că, plecat la drum, dacă te prinde ploaia sau ninsoarea, nu ai ce să faci şi trebuie să cumperi de oriunde, la orice preţ?! De cele mai multe ori, „oriunde” înseamnă „cea mai apropiată benzinărie”, că doar n-o să te apuci să cauţi un supermarket din interiorul oraşului, când tu vrei să ajungi în alt oraş.

Foto: Filling the windshield washer fluid, de pe Shutterstock

10 gânduri despre „Cine şi-o mai lua produse marcă proprie din Auchan…

  1. Eu evit pe cat posibil bidoanele alea infecte. Daca tot trebuie sa iau, am un bidon de plastic in care am avut tot solutie de spalat parbrizul, cumparata cu ~25-30 de lei, in care torn din bidonul ala infect. Avantaje: bidonul in care a fost solutia scumpa are si un gat de plastic care poate fi atasat ca sa nu picuri pe langa gura de umplere, e solid si nu se turteste, si e mai plat, nu butucanos ca bidoanele alea de 5 litri, care-ti ocupa spatiu inutil in portbagaj.
    outlaw a scris pe blog despre… Fuck you, Google

    1. @outlaw: Yup, e o idee foarte bună. Mi l-a deschis şefu’ meu acum, l-am turnat într-un bidon gol de balsam de rufe Coccolino [de 4 litri], iar ce a rămas o să torn în rezervor [în rezervorul pentru lichid de parbriz, of course] şi gata.

  2. Si eu am cumparat o perioada bidon din-acela mare de 5 litri din supermarket, dar am renuntat dupa ce de mai multe ori mi s-a varsat in masina ce mi-a ramas in bidon. Rezervorul unde torn lichid nu are 5 litri, cred ca vreo 2, si aprox 3 litri ramaneau in bidon, in masina. Bineinteles, cum sistemul de inchidere/deschidere nu este unul foarte destept si fericit, inevitabil ma trezeam cu lichid in masina.
    Deja de un an folosesc lichid concentrat. E ceva sticluta la 250 ml, cu un fel de dozator de 25 ml. E foarte practic. Pun o doza intr-o sticla de apa de 2l si nu am probleme. Si ca pret este avantajos, unde la 25-30 lei maxim si cred ca imi ajunge tot anul.

    1. @Nicole: Tot de la Kaufland am o lădiţă de fructe, din plastic, în care îmi ţin chestiile care altfel s-ar împrăştia prin portbagaj. Şi-s cam multe. Acolo stă şi lichidul de parbriz şi nu se varsă.

  3. Cunoastem problema, am luat un bidon de 5 litri din Kaufland saptamana trecuta, l-am pus in spatele scaunului, la giratoriu l-am auzit ca s-a rasturnat, nu-i bai, mi-am zis, si cand am ajuns acasa n-am avut ce sa mai torn din el ca se scursese tot pe sub dopul inchis.

  4. Bidonul ala de 5 L are tipul ala de capac tocmai ca sa nu se rastoarne prin portbagaj, pentru ca mirosul, cel putin la lichidul de iarna, e deranjant.

    Tinand cont ca imi petrec mult timp pe drum, m-am invatat cu bidoane de genul si le desfac destul de usor. Legat de pretul lichidului de parbriz si benzinarii…. e de preferat sa nu iei lichid din MOL, OMV sau Petrom, pentru ca intr-adevar au preturi destul de mari. Cele mai ok preturi le-am gasit in unele Rompetroluluri si in Lukoil, unde lichidul de parbriz la 5 L e 15 Lei, un pret decent daca esti in „panic mode” si nu ai de unde sa iei lichid de parbriz la 3 dimineata.

    Iarna insa am tot timpul grija sa am macar doua bidoane de 5 L in spate, tinand cont ca fac drumuri de peste 1300 de km. Si pe sectorul de munte, e jale cu spalarea, ca trebuie sa stai mult in spate la tiruri.

      1. @Denisa Bârgău:

        Curse obisnuite deja, am drum de la Bucuresti la Craiova si de acolo mai departe la Suceava…. cu revenire la Bucuresti.

        La intoarcere spre Bucuresti e mai plictisitor, asa ca mai am zile in care dorm. Iarna insa e ceva mai dificil, ca dupa doua ore te trezesti inghetat.

        Si mna, pe traseul pe care merg prind 3 ture mai serioase de serpentine si drumuri de munte gramada :)

Comentariile sunt închise.