Denisuca - Nevastă de Coşmar

When the world gets in my face I say ‘Have a nice day!’
  • rss
  • Home
  • Despre
  • HD hotspots
  • Links
  • Advertise

Reluare: Miercuri

Denisa | 29 October 2007 | 11:34 pm

Textul care urmează a fost scris într-o zi de miercuri, mai exact în 2 august 2006. A venit ca o reacţie la un editorial din presa locală, în care un redactor şef nu făcea decât să-şi descrie ziua anterioară, o zi de marţi absolut plictistioare. Textul era atât de sec, încât am pus pariu cu un alt redactor şef, de la un alt ziar, că pot scrie ceva mai bun în mai puţin de 30 de minute - sau cam aşa ceva. Şi-am produs textul ăsta, care deşi e doar o descriere a zilei mele de miercuri, a fost, clar, mai bun.

Recitindu-l, constat că, în timp, fie mă prostesc, fie nu mai am acelaşi curaj pe care-l aveam acum un an, de a scrie pe blog orice şi despre oricine. Şi e păcat!

 

Miercuri. Iar miercuri. Mi s-a luat de atâtea zile de miercuri. Trăim 25.550 de zile (care-om trăi, care nu, nu), din care 490 de zile sunt miercuri. Mijloc de săptămână. Suficient de obosită ca să aştept deja week-end-ul, dar nu suficient de exploatată de către şefi (întrebaţi-i numa’). M-am trezit la 8. Ceasul meu deja arăta 9, pentru că, în încercarea de a-l opri atunci când urla, am apăsat pe toate butoanele (asta dacă nu cumva au venit omuleţii verzi şi au apăsat ei pe butoane, nu ştiu, nu-mi amintesc). Constat, totuşi, că e abia 8 (e doar ora la care trebuia să fie deja la serviciu, nici o problemă, am, totuşi, şefi înţelegători. Când încep să nu mai înţeleagă, le înaintez o hârtie care începe cu “Subsemnata… vă informez că începând din data de…”) şi încep ritualul. Cafea, spălat, îmbrăcat etc. După încă o oră şi ceva sunt aşezată confortabil în faţa monitorului de 19” (sau o fi de 21, să mor de-mi dau seama?!), cu mailurile, messengerul şi Corelu’ în faţă. Asta am scris-o doar ca să mă dau. Mare.

Până acum am avut o stare foaaarte nasoală. Productivitate pe ziua de azi = 0. Reuşesc cu greu să mă menţin într-o poziţie cât de cât verticală, creierul meu nu mai e lichefiat, acum s-a transformat în plumb şi “mă atrage orizontala”. Încep să înţeleg ce-i ăla vertij şi vreau la mama. Nu la mama, că m-ar certa că iar m-am culcat târziu (era chiar devreme!), vreau în patul meu. Dar nu-i nimic. E deja 14.30. La 15 mă duc acasă, unde, desigur, n-o să apuc să dorm. Pe la 16.30 voi merge la celălalt loc de muncă.

Subiectul ăsta merită un paragraf nou – ajung la 17 - 17.30. Lumea se va uita chiorâş la mine: “La ora asta vii?”, eventual şi “Haide, că ai o grămadă de pagini gata”. Trebuie să menţionez că sunt DTP la un ziar local. Pentru un DTP (sau cel puţin pentru mine), o pagină „gata” înseamnă: programarea machetelor de reclamă pentru pagina respectivă – dacă este cazul, articole, poze, explicaţii foto. Alţii, însă, consideră că o pagină este gata dacă există un material. „Şi mai vedem noi ce mai băgăm”. Nah, că-s şi mofturoasă azi. Doar v-am zis că m-am trezit cu faţa la… ceasul dereglat. Aşadar, paginile gata nu sunt chiar gata, drept urmare, mă duc „la chioşc” cu ceilalţi doi „derbedei” (tehnoredactorii, colegii mei de „suferinţă”). „La chioşc” este termenul folosit atunci când mergem la magazin, alimentară sau pur şi simplu, la aer. Pentru că avem nevoie de aer. Oricât de cald ar fi afară, în redacţie sigur e mult mai cald. După ce venim „de la chioşc”, începe distracţia. Care se termină pe la ora 22, dar niciodată înainte de 20.

Despre ce fac eu între ora la care se termină distracţia şi ora indecentă la care adorm, poate altă dată.

Categorii
blog
Etichete
editorial, miercuri, personal, reluare
RSS comentarii
RSS comentarii
Trackback
Trackback

« I once had balls! Reluare: SENZAŢIONAL!!! INCREDIBIL!!! »

Nu te mai uita urât!

Un comentariu

Denisuca » Luni Denisuca » Luni | 21 January 2008 | 12:26 pm

[…] am produs încă un destul de lung text despre nimic, e timpul să mă îmbrac şi să mă duc să-mi câştig […]

Comentează!

Poţi să-ţi faci de cap cu: : <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Contact

mail: denisabargau la gmail.com
ym: cu grijă, că nu se ştie
twitter

Mai scriu şi aici:

  • săptămâna în presa locală
  • eva.ro/tehnologie
  • mufică
  • oraşul deva
  • denisa + design = love
  • pixurile denisei
  • my fimo stuff
  • sculă de blogger
  • pozele mele

Blog'n'roll

*sebi *tata *valentina *veve *siropel *zoso *crivăţ *arhi *naşa *blogatu *nărozii *terteci *eduard *dece *dono *dugy*gicupisicu *groparu *stanciu *prăpădele*douămâini

Denisa îţi recomandă

Constructii, hale metalice prefabricate

Electro click

Magazin online de haine

Tricouri mioritice cu imprimeuri originale

Reclama ta pe denisuca.com

Sejur în Grecia

Din urmă

  • September 2008 (22)
  • August 2008 (89)
  • July 2008 (66)
  • June 2008 (59)
  • May 2008 (88)
  • April 2008 (109)
  • March 2008 (105)
  • February 2008 (108)
  • January 2008 (98)
  • December 2007 (54)
  • November 2007 (41)
  • October 2007 (75)
  • September 2007 (40)
  • August 2007 (37)
  • July 2007 (39)
  • June 2007 (42)
  • May 2007 (42)
  • April 2007 (16)
  • March 2007 (28)
  • February 2007 (18)
  • January 2007 (24)
  • December 2006 (12)
  • November 2006 (5)
  • October 2006 (6)
  • September 2006 (1)

Norişorul cu etichete

artima BADvertising bere blog concurs consum consum, deci exist deci exist deva editorial FN foto fun GOODvertising hunedoara iaşi iaşi plus idei creţe internet jos pălăria! kaufland leapşă locuri mass-media mufică muviz muzică neogen niuz oameni personal pnl politix poze publicitate recomand replica zilei românica roz stupid tata varză video visurât YM

Stuff

RSS

Add to Technorati Favorites

Fă-ţi abonament

Cei mai "vorbăreţi"

  • Lukyano (8)
  • spooky (6)
  • dheo (5)
  • Maddy (3)
  • oaki (3)
rss RSS comentarii valid xhtml 1.1 design by jide powered by Wordpress get firefox
  • pharmacys online
  • pharmacy us
  • info on cialis
  • online pharmacys
  • online canadian drug stores
  • pharmacy online
  • online the pharmacy
  • online us pharmacies
  • online pharmacy
  • pharmacy business
  • levitra
  • on line us pharmacy
  • tramadol
  • 1 online pharmacy
  • propecia
  • online pharmacy located in us
  • drug stores online
  • canadian pharmacys
  • drug store online
  • online us pharmacy
  • online pharmacy us
  • what is tramadol uses for
  • my pharmacy online
  • generic viagra
  • viagra about
  • buy cialis online
  • what is ultram 50 mg
  • viagra versus lavitra
  • cialis no prescription
  • viagra vs levitra vs
  • ultram online
  • cialis levitra viagra
  • secure online pharmacy in usa
  • buy cheap cialis
  • buy cheap viagra
  • buy tramadol online
  • ed cialis
  • business online pharmacy canada drugs
  • viagra cialis store
  • tramadol 100 mg
  • discount ultram
  • online viagra pharmacy
  • generic drug
  • cialis rate
  • us cialis soft
  • india generic cialis
  • online pharmacies no prescription
  • tramadol dog nursing
  • advantages of viagra
  • levitra without a prescription
  • viagra tolerance
  • recreational use of viagra
  • tolerance to viagra
  • global pharmacy online
  • generic viagra new zealand
  • cash on delivery tramadol sat delivery
  • 100 dollars cialis
  • history indian pharmacy dosage form
  • help paying for viagra
  • antidepressants erectile dysfunction
  • rapid tabs viagra
  • davidson discount pharmacy
  • break 25 mg viagra
  • rx information online
  • buy cialis online without prescription
  • erectile disfunction liquid pills
  • cheap tramadol cod saturday delivery
  • adverse reactions to tramadol
  • tadalafil vardenafil research
  • viagra sexual enhancements
  • levitra pill
  • ultram er and drug
  • tadalafil alternative
  • cialis soft tabs md
  • generic drug for prevacid
  • online pharmacies without perscriptions
  • tramadol 180 cod
  • live pharmacy ce online
  • tramadol cheap free fedex overnight
  • online foreign pharmacies legal
  • eye problems with viagra
  • online pharmacy approved
  • prescription drug generic equivalents
  • levitra discount
  • effects of women taking viagra
  • tramadol used to treat
  • propecia online prescriptions
  • is cialis better than viagra
  • splitting viagra
  • cialis discount pharmacy fast shipping
  • buy tramadol cash on delivery
  • is propecia safe
  • tamadol ultram allergy
  • prices cialis
  • viagra for woman
  • cialis viagra on line
  • overnight viagra
  • pharmacy propecia online
  • herbal alternative to viagra
  • cialis for order
  • cialis free
  • by mail sale viagra
  • buy sildenafil
  • dosage levitra
  • viagra use in women
  • generic india viagra
  • women take cialis drug
  • viagra prescription
  • viagra woman
  • canadian pharmacy generic viagra
  • low cost tramadol
  • viagra prescription online
  • buy discount viagra online
  • cheap viagra uk
  • cialis now
  • search results cialis online
  • mexican pharmacys online
  • viagra canada
  • generic viagra cheap
  • mexico pharmacy generic viagra
  • buy cheap levitra online
  • rx pain online
  • better than viagra
  • generic viagra buy online
  • natural herbal viagra
  • pharmacies plus
  • online diet pharmacy
  • medication canadian internet pharmacy
  • viagra how long does it last
  • generic viagra on line
  • generic pharmacy online buy generic drugs
  • cheap mexico viagra
  • tramadol hcl tablets
  • buying ultram
  • viagra stores
  • herbal viagra alternatives
  • viagra in uk
  • cialis buy cialis online
  • generic viagra and generic soma
  • cheap cialis for you
  • buy cialis online viagra
  • discount viagra
  • online pharmacy propecia
  • discount drug store online
  • generic name for viagra
  • cheap viagra overnight
  • generic cialis from india
  • generic cialis india
  • tramadol ultram
  • viagra store
  • online pharmacies usa
  • buy viagra in mexico
  • buy cod tramadol overnight no prescription
  • buy real viagra
  • on line us pharmacy
  • tramadol
  • online pharmacy information
  • ultram prescription
  • cheap drug pharmacies
  • online drug stores in canada
  • tramadol cheap
  • problem with generic drugs
  • viagra us
  • levitra viagra online
  • viagra on line
  • online generic viagra
  • ultram 50
  • tramadol 50 mg
  • ultram tramadol
  • tadalafil
  • uses of online pharmacies
  • tramadol 2
  • viagra
  • pharmacys online
  • pharmacy us
  • info on cialis
  • drug store online
  • online us pharmacy
  • online pharmacy us
  • what is tramadol uses for
  • my pharmacy online
  • tramadol weight loss
  • canadian drug pharmacy store
  • online mail pharmacy
  • viagra eyes
  • online pharmacy information
  • ultram prescription
  • cheap drug pharmacies
  • uses of online pharmacies
  • tramadol 2
  • viagra
  • pharmacys online
  • pharmacy us
  • info on cialis
  • online pharmacys
  • online us pharmacies
  • online pharmacy
  • pharmacy business
  • tramadol
  • 1 online pharmacy
  • propecia
  • online pharmacy located in us
  • drug stores online
  • canadian pharmacys
  • drug store online
  • online us pharmacy
  • online pharmacy us
  • what is tramadol uses for
  • my pharmacy online
  • tramadol weight loss
  • canadian drug pharmacy store
  • online mail pharmacy
  • cheap viagra uk
  • cialis now
  • search results cialis online
  • women take viagra
  • buy generic propecia online
  • buy cialis softtabs
  • viagra and blood pressure
  • cialis to buy
  • viagra cream for woman
  • drug store cost for tramadol
  • ne cialis
  • viagra blood pressure
  • cialis generics
  • cialis wholesale online
  • tramadol images
  • viagra fast shipping
  • cialis buy
  • viagra canada
  • generic viagra cheap
  • mexico pharmacy generic viagra
  • buy cheap levitra online
  • rx pain online
  • better than viagra
  • generic viagra buy online