O să-mi fie dor…

• … de redacția ponosită și aproape mizerabilă, care nu a fost zugrăvită de secolul trecut, dar în care s-au adunat sute de amintiri frumoase.
• … de femeia de serviciu care mi-a spus că lunea este, de fapt, duminica mică. Este o tanti unguroaică cu care nu am schimbat niciodată mai multe vorbe, dar despre care sunt sigură că-i o bunică foarte bună pentru nepoții ei. Note to self: trebuie să-i cumpăr măcar o cutie cu ciocolată.
• … de lungile seri de luni și marți în care am plecat din redacție la Fischer’s, pe terase etc. De serile de luni și marți în care am împărțit un vin mai ieftin sau mai scump cu Foxy, „colega” noastră care semnează condica săptămânal, dar nu primește vreun ban, pentru simplul motiv că nu-i angajată.
• … de colegii de la cotidianul „Servus Hunedoara”, chiar dacă nu i-am „prins” prea des în redacție de când au început să se supere pe Chioru’ Corectoru’. Pentru cine nu s-a prins încă, da, eu sunt Chioru’. Nici nu era prea greu să vă prindeți, am un link către rubrica din ziar de mai bine de un an, în sidebarul blogului, la „Alter ego”.
• … de centrul Devei. Nu știu cât de des voi mai ajunge în Deva de acum; nu rar, dar probabil că nici la fel de des ca până acum. Nu că apucam eu să văd prea mult din centrul Devei închisă în redacția cu vedere la blocul de vizavi, dar îmi plăcea ideea de a lucra în centrul Devei.

De la 1 iunie nu mai lucrez în Deva, redacția ziarului la care lucrez se mută în Hunedoara. Voi fi mai aproape de casă, dar Deva a fost dintotdeauna casa mea.