O tabletă de iubire, vă rog!

S-au văzut / Prima oară într-o seară de mai / S-au plăcut…

Cam tot aşa cum zice Junioru’ în cântec, ne-am văzut prima oară într-o după-amiază de mai. La PRbeta. Era în mâinile Cristinei, dar mi-a fost jenă să i-o cer ca să i-o „pipăi” – nu se face!

A doua oară, ne-am întâlnit la Cluj Brands Tour. De data asta era în buzunarul lui Brylu. Da, în buzunarul de la spate al blugilor! Am îndrăznit să i-o cer, că doar Brylu-i devean de-al meu şi nu are voie să se supere pe mine. Ei, şi atunci s-a întâmplat „nenorocirea”: m-am îndrăgostit!

Nu-i sănătos să te ataşezi de obiecte, au concluzionat cercetătorii britanici [şi dacă nu au făcut încă un studiu în sensul ăsta, nu vă bucuraţi, sunt sigură că urmează să-l facă!]. Da’ nu ai cum să nu cazi pe spate când vezi o tabletă atât de simpactică precum Samsung Galaxy Tab.

Eram pe hol la Farmec şi aşteptam să iasă o „tranşă” de bloggeri din laboratorul în care-şi făceau propriul parfum, aşa că am profitat de timpii morţi ca să „butonez” o ţâră minunea. Chiar dacă în capul meu vocile cântau deja „o tabletă de iubire, vă rooog!”, cu voce tare n-am zis decât „Vreau”. Aşa, fără semnul exclamării, că o vroiam [link pentru Hoinaru], dar nu îndrăzneam s-o cer cum cerea copilul ăla bomboane în reclama la…

Sebi, dragul de el, a recepţionat mesajul şi, o lună mai târziu, ce cadou primeam de ziua mea? Exact! Samsung Galaxy Tab! N-a fost chiar de ziua mea, din motive care n-au ţinut de el, dar a fost cel mai fain cadou primit vreodată.

Două zile nu am lăsat-o din mână; nu că aş fi vrut să-i descopăr toate secretele din prima zi, dar am dat peste un joc care nici să dorm nu m-a prea lăsat. Şi, de atunci, suntem foarte apropiate, ca să zic aşa. Ne culcăm împreună, ne trezim împreună, iar statul #pebudă a devenit mult mai… interesant. Comparaţi ecranul minuscul al ChaCha-ului cu cel de 7″ al tabletei şi veţi înţelege de ce.

Ce „concluzii” tragem noi de aici?
1. Că la evenimentele cu bloggeri e mai bine să-ţi vezi de gadgeturile tale, pentru că punând ochii pe „jucăriile” altcuiva, s-ar putea să ţi le doreşti.
2. Cristina şi Brylu sunt „vinovaţi” pentru faptul că m-am îndrăgostit de Galaxy Tab.
3. Anul ăsta n-am primit cadouri de ziua mea, ci înainte şi după.
4. Chiar dacă pare că nu mă ascultă tot timpul [„ai dreptate, draga mea!”], Sebi e foarte atent şi drăguţ. :)

foto

7 thoughts on “O tabletă de iubire, vă rog!”

    1. E mişto şi cea de 10,1, dar prea mare pentru mine. Cel mai des folosesc Tweetdeck, îmi place cum se comportă, apoi Dolphin Brwoser HD, apoi Block Puzzle 2 :D, Sleep-something, un joc cu biluţe… dacă vrei, fac o listă completă. :)

Dă-i un răspuns lui Florin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.