O ţâră de normalitate

Am cumpărat, prin 2002, o combină frigorifică Ariston. Sigur că era foarte mişto, cu atât mai mult cu cât am trecut de la un frigider „clasic”, ce consuma enorm de multă energie electrică [cred că făcea parte din clasa energetică W] şi care cam ruginise, pentru că avea deja vore 15-20 de ani de funcţionare. Odată cu noua combină, am obţinut şi spaţiul eliberat de congelator, aşa că toate păreau bune şi frumoase. Costase o grămadă de bani – vreo 23 de milioane, la vremea aia – dar îl cumpărasem în rate.

De vreo doi ani, a început să „facă urât”. Ba curgeau de prin ea lichide care n-ar fi trebuit să curgă, ba congelatorul nu mai îngheţa, aşa că am chemat ajutoare. 911, chestii, piese schimbate, dar nu şi nu, nemernica se încăpăţâna să nu funcţioneze cum trebuie. Nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că are o garanţie de vreo opt ani de la producător [nu prea citesc manuale de utilizare, certificate de garanţie şi alte hârţoage], şi cum nenea depanatoru’ a tot încercat să-l repare şi nu a reuşit – aici vine vestea bună -, de câteva zile, combina frigorifică a fost înlocuită cu una nouă, de valoarea celei care se defectase.

Nu pot să zic decât „Jos pălăria!”. Mi se întâmplă rar să am experienţe pozitive cu firmele de pe la noi [e vorba de Quasar], da’ de data asta am avut parte de „o ţâră de normalitate” şi am simţit nevoia să scriu asta pe blog.

Mno, şi dacă vroiam să mă laud că am frijider nou, puneam poză, da’ vedeţi bine că n-am pus.