„Oamenii mei”, în sensul că îi consider prieteni sau măcar îi apreciez. Acesta este primul articol dintr-o serie dedicată oamenilor pe care i-am cunoscut datorită blogului/Internetului. Vreau să-mi fac un obicei – sănătos! – din a le spune celor pe care-i admir că îmi sunt dragi sau simpatici.
Pe Andrei l-am cunoscut în vara anului 2008. Ştiu exact ziua în care ne-am văzut prima dată, pentru că era fix prima zi după ce m-am căsătorit. Aşa se face că, deşi i-am citit blogul încă de când eram Denisa Lala, când l-am cunoscut eram deja doamna Bârgău. Am ajuns în Cluj cu familia Arhi, după un drum prea lung prin judeţul Alba. Andrei nu mâncase nimic toată ziua şi ne aşteptase ca să mergem împreună la masă, iar noi am făcut vreo cinci ore de la Hunedoara, pentru că greşisem drumul. Eram singura de prin partea locului, dar nefiind şoferiţă şi având scuza că tocmai mă căsătorisem, n-am băgat de seamă că suntem pe drumul greşit.
Andrei ne-a cazat pe cheltuiala lui la o pensiune de cinci stele, ne-a plimbat prin Cluj, ne-a dus chiar şi la biserică [unde, evident, am admirat măreţia construcţiei, deci nu, nu am spus rugăciuni], ne-a entertainuit aşa cum numai el ştie să o facă.
Ăsta a fost începutul unei frumoase prietenii. Atunci când Sebi al meu a trecut prin perioada airsoft, Andrei i s-a alăturat, au cheltuit amândoi bani grei pe pistoale de jucărie, echipamente şi biluţe albe [toată casa-mi era plină de bile de airsoft], se întâlneau ba la Hunedoara, ba la Cluj, ba la Arsenal Park şi [se] jucau împreună şi aşa mai departe. Andrei ne-a primit de nenumărate ori în casa lui, ne-a obligat să dormim de-amiaz’, ne-a hrănit, ne-a plimbat şi în general a fost şi este un prieten cum rar mai întâlneşti.
Anul trecut, cel mai clujean brăilean a avut un moment de rătăcire şi s-a mutat în Timişoara. Eu nu m-am putut obişnui cu ideea că omul care mi-a prezentat Clujul aşa cum n-a mai făcut-o nimeni a plecat din oraşul în care se potriveşte ca o piesă dintr-un puzzle, aşa că în Google Reader, i-am lăsat feed-ul blogului sub eticheta „Cluj”. N-a avut încotro şi s-a întors în Cluj. Bine-am făcut! :D
Acum, chiar dacă nu ne vedem la fel de des ca înainte, Andrei a rămas unul dintre puţinii oameni din online la care mă gândesc întotdeauna cu drag. Şi nu există să aud melodii ca Mesecina, Kalashnikov sau alte Bregovicisme fără să mă gândesc automat la Crivăţu’. De fiecare dată am imaginea lui cântând, împreună cu Sebi, pe una dintre străzile pustii ale Hunedoarei: Djindji rindji Bubamaro / cknije su~ije / ajde mori goj romesa.
Pentru toate astea şi multe altele, îi acord titlul de Sir Andrei Crivăţ de Online. Pentru că pot, de-aia!
P.S. Vizitaţi eBucătăria.ro!
Sir Crivat asta va multumeste si va pupa :)