Intri în orice oficiu poștal românesc și călătorești în timp. La începutul anilor 1990, Poșta a primit o grămadă de bani pentru renovarea sediilor, s-au construit clădiri noi, elegante, din metal și sticlă, s-a pus marmură pe jos, pe ghișee, pe pereți, pe unde s-a putut, s-au dotat oficiile cu mobilier din PAL, rar și scump la vremea aceea.
Și de atunci, toate oficiile poștale au fost lăsate în paragină. Sau cel puțin așa mi se pare.
Am avut ocazia, de curând, să îmi irosesc vreo 30-40 de minute din viață așteptând la o coadă la oficiul poștal, unde îmi fusese livrat coletul de la eMAG. Am intrat când soarele era încă pe cer, iar când am ieșit era aproape întuneric. Înăuntru, cald și mizerie.
Mizeria este cuvântul de ordine pentru a descrie toate oficiile poștale în care mi-a fost dat să cald în ultimii ani. Pe jos, marmura este vag măturată, nu spălată, ghișeele colcăie de microbi, jeg lipicios, urme de pix și alți muci neidentificați. Geamurile sunt, fără excepție, murdare, iar mobilierul din PAL e genul de mobilă pe lângă care ai trece, la ghena de gunoi, fără să ai vreo tresărire (de tipul „Hmm, ce bine i-ar sta acestui raft în camera mea!”).
Explicația este, cred eu, destul de simplă: ca să reducă din cheltuielile de întreținere a multelor sedii, CN Poșta Română a lăsat curățenia în grija angajaților. Iar angajații, probabil considerând că sunt oricum prost plătiți, au decis că nu e treaba lor să și curețe acolo unde lucrează.
Rezultatul, după mai mulți ani, sunt oficii poștale mizerabile, soioase, slinoase, calculatoare învechite și neîntreținute, tastaturi și mauși pe care stă jegul de un deget, mese zgâriate, afișe mâzgălite de oamenii plictisiți de stat la coadă.
Și mai au o „trăsătură” comună toate oficiile poștale: afișe scoase la imprimantă, fiecare cu alt font, fiecare font de alte dimensiuni, de obicei cu text înghesuit și prost formatat, pe care nu le citește nimeni. Afișele de tipul ăsta se găsesc și în alte instituții alte statutului, unde fiecare persoană care are ceva de informat o face tipărind un document și lipindu-l cu scotch pe ghișeu/perete/ușă.
În toată nebunia asta, persoanele care au fost responsabile de redecorarea oficiului poștal Rusca de la Hunedoara au luat decizia de a înveli stâlpul din mijlocul poștei într-o tablă aurie.
Credeați că glumesc, nu?
Nu glumeam. Au pus stâlpul auriu în mijloc pentru că el reprezintă tot ce e greșit în țara asta: în loc să curățăm mizeria din jurul nostru, am luat căcatul cel mai mare și l-am poleit cu aur. Și i-am zis, elegant, Yesterday’s food covered in gold leaf.
asa arata si oficiile postale din Arad. la intrare te imtampina o usa mare si grea, ii dai un umar si intri intr`o camera gri si obosita cu niste ficusi si plante telefon care`s in coma din 1989, o masa masiva de lemn din 1960 probabil cu sticla pe ea si amprente de 2 generatii sub care`s modele de cum sa completezi avize. arata oribil si ma mir cum pot lucra oamnii aia intr`un loc asa deprimant si invechit.
Sincera sa fiu nici nu cred ca se va schimba vreodata ceva in ceea ce tine de Posta Romana…
Ieri am avut drumuri pe la posta, si… cand stai la coada cate o ora ai timp sa analizezi absolut tot din jur… incepand de la faptul ca iti este frica sa deschizi vreo usa sa nu cumva sa pice pe tine, pana la faptul ca daca atingi ceva in jur s-ar putea sa faci hepatita. Doamnele de la posta sunt „extraordinar de amabile” ca iti este si frica sa le intrebi ceva, mizerie peste masura si oameni vesnic nervosi.
Dar mizeria este cea care predomină.
Posta Romana, zisa si Proasta Romana. Fix imaginea Romaniei, bogata, cu potential imens, dar cu sefi numiti politic, incompetenti si interesati doar sa-si umple buzunarele, fara sa le pese de angajati, fara sa le pese de PR.
Yup…
Exista si sedii ingrijite si sedii mizerabile, depinde de angajatii care lucreaza acolo si de cum vor ei sa arate mediul in care lucreaza zilnic. Am avut o surpriza placuta recent cand, dupa o lunga perioada de timp in care nu am avut de-a face cu posta, am intrat in oficiul postal din apropiere de mine pentru a trimite un pachet. De la acriturile acelea plictisite si obraznice, sediu murdar si gunoaie la fiecare pas, sediul era atat de schimbat incat nu imi venea sa cred ca este acelasi oficiu postal: era curat, era ordine, afise cu informatii necesare dar cel mai important, angajatii erau altii, mult mai amabili, zambitori, gata sa te ajute cu informatii. Pur si simplu nu mi-a venit sa cred cum a foat posibila o asemenea schimbare in cativa ani. Singura posibila explicatie este aceea ca s-au schimbat oamenii, iar noii angajati, mai tineri, mai harnici, au schimbat atmosfera. Deci daca se doreste, se pot schimba multe.
Ăsta e un exemplu din câte sute… ? :)
@Denisa Bârgău: Chiar daca ar fi unul din 1000 tot este ceva, macar se mai schimba lucrurile chiar si asa incet. Vorba reclamei -„ati observat cum incetul cu incetul lumea se schimba” :)
Prea încet pentru mine, sincer. :) Nu mai sunt atât de optimistă cum eram în tinerețe!