Olimpiada 2008

Articol publicat în Iaşi Plus

beijing 2008 Am urmărit la TV festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice din China. M-au impresionat grandoarea, forţele de tot felul care au fost concentrate pe acel stadion, dar cel mai tare m-a amuzat comentariul celor doi prezentatori de la TVR, care le ştiu pe toate.
Interesant că participă 204 ţări, care mai de care, dar mai interesant a fost, la un moment dat, când am început să fac efectiv un exerciţiu de geografie, după care mi-am dat seama că nu mai trebuie să fim supăraţi pe ignoranţii de americani, cei care nu ştiu unde-i România “cea cu capitala la Budapesta”, pentru că nici eu, recunosc, nu ştiam unde-s Aruba, Palau, Tuvalu, Comoros, Kiribati sau Nauru.
Dacă ştiţi, fără să căutaţi pe Google, bravo vouă, dar ma îndoiesc. Amuzant e că cei doi prezentatori de la TVR lăsau să se înţeleagă faptul că ştiu şi mai mult despre acele ţări, care s-au prezentat şi ele cu câte 2-5 concurenţi.

În rest, toate bune şi frumoase, i-am văzut şi pe Băsescu, şi pe Bush , dar şi pe Sarkozy şi încă nu a explodat nimic pe-acolo, deşi serviciile se cam aşteptau. De, organizare ireproşabilă, la comunişti nu le prea ţine teroriştilor.
Poate nu vă spun noutăţi şi fiecare dintre noi avem acces la TVR, dar cel mai mult m-au impresionat fetiţele care făceau un lanţ uman de-a lungul pistei pe care defilau sportivii şi care au fost, săracele, obligate (sunt sigur) să danseze întruna şi să fluture eşarfe… pe căldura aia, nu ştiu cât timp, că eu am obosit doar sa privind, dar ele?
Să le dorim succes sportivilor noştri, dar şi celor din Kirbati, care mi-au fost tare simpatici!

*scuzaţi greşelile, eram cam adormită…

4 gânduri despre „Olimpiada 2008

  1. :)) tare …informatiile sunt bine venite ptr je …ca eu chiar nu am vazut :( .apropos …aia din Kiribati cati erau …ca poate nu imi ajung felicitarile ..si poate ai si info..la ce discipline concureaza…

  2. Daca esti jucator inrait de manager si pasionat de geografie le stii pe toate tarile astea fara gogu’. :)

  3. Pai da ei stiau ca primesc informatiile pe tava….si le cistesc si ei inainte..In general un comentator cauta informatii inedite sa le prezinte la evenimentele la care comenteaza

  4. într-adevăr, doar cine este pasionat știe… eu mă laud că am idee unde se situează cam toate țărișoarele din lumea asta și știu aproape toate capitalele statelor lumii dar vreau să le știu chiar pe toate într-un final. la azerbaidjan-turkmenistan-uzbekistan-kîrgîstan-etc-este cel mai nașpa. :) dar nu am pretenția de la nimeni să știe așa ceva, cum ziceam, e o chestie de pasiune.

Comentariile sunt închise.