Am primit în teste ondulatorul de păr SO CURLS de la Rowenta

Deci aparatul ăsta este WOW!

În ziua când l-am primit, nu am apucat să îl studiez, am desfăcut doar cutia, am văzut că arată ciudat și mi-am văzut de ale mele (eram ocupată, nu fac pe interesanta). A doua zi nici nu știu cum a trecut, că m-am trezit iarăși că a trecut și eu nu am apucat să mă joc cu ondulatorul.

A treia zi deja nu mai puteam de curiozitate, așa că noaptea mi-am aranjat un setup ca să și filmez primul test făcut cu ondulatorul, m-am tot sucit și învârtit și mi-am dat seama că… nu știu să îl folosesc. Și mi-era teamă să nu îl stric și să nu-mi ard părul – nu mai folosisem niciodată un ondulator!

Așa că după ce am filmat intro-ul, m-am văzut nevoită să amân din nou testarea reală a ondulatorului până ziua următoare. Crunt, vă zic, să stai cu un aparat așa de grozav în casă și să nu îl poți folosi. Ziua următoare mi-am făcut temele și când am început să filmez, deja văzusem mai multe videouri cu review-uri și testări (chiar dacă toate în limbi est-europene din care n-am înțeles nimic: rusă, poloneză, cehă etc.).

Pe scurt: ondulatorul SO CURLS de la ROWENTA, pe care l-am primit în teste de la BUZZSTORE, este foarte ușor de folosit, o dată ce afli cum se folosește, respectiv:

  • îl bagi în priză
  • îl lași să se încălzească până când becul nu mai clipește (stă aprins)
  • piepteni părul
  • alegi o șuviță de păr subțire și o poziționezi în aparat așa cum se vede în video (mai jos)
  • apeși pe butonul mare, pe care ÎL ȚII APĂSAT
  • aparatul începe să bipăie de trei / patru / cinci / șase ori. Ultimul sunt va fi compus din mai multe bipuri, atunci este momentul să lași butonul și să scoți părul din ondulator
  • BUCLA ESTE GATA!

ondulator so curls rowenta denisuca 2

ondulator so curls rowenta denisuca 3

Ondulatorul SO CURLS te poate ajuta să ai bucle ca la coafor fără să mai fie nevoie să ieși din casă, ceea ce mie mi se pare senzațional. Buclele se fac instantaneu, așa cum se poate vedea în video-ul meu, dacă aveți răbdare să-l urmăriți (e mai jos).

Sunt trei trepte de căldură: 170, 200 și 230 de grade Celsius. Cu cât e temperatura mai ridicată, cu atât este bucla mai definită și mai rezistentă. Presupun că e indicat să folosiți ceva produs de styling, cum ar fi spuma de păr, pentru a păstra buclele pentru cât mai mult timp.

De asemenea, aparatul are patru setări de timp: 6, 8, 10 și 12 secunde. Temperatura și timpul de ondulare se pot combina – puteți seta ondulatorul la 6 secunde și 170 de grade, dar și la 12 secunde și 170 de grade. Dacă aveți firul de păr subțire, alegeți un timp mai scurt și temperaturi „blânde”, ca să nu îl agresați.

ondulator so curls rowenta denisuca 4

ondulator so curls rowenta denisuca 5

ondulator so curls rowenta denisuca 6

SO CURLS costă 490-500 de lei, dar îl găsiți la preț redus – de exemplu acum costă 318,49 lei pe eMAG, 349,93 lei pe Altex.ro – sau îl puteți lua resigilat la 297,44 lei! Produsele resigilate prezintă de obicei mici zgârieturi sau ușoare urme de uzură, dar nimic notabil și de obicei prețul este cu mult mai mic decât al produsului nou. În general recomand cumpărarea de produse resigilate, faceți economii serioase! Eu mi-am luat din Kaufland un fierbător Russell Hobbs redus la 50 de lei și valoarea lui de retail este undeva la 150 de lei! Nu avea nimic, doar ambalajul (cutia) era deteriorat!

Ondulatorul ROWENTA SO CURLS: avantaje și dezavantaje (plus și minus)

PLUS:

  • ușor de folosit – odată ce ai înțeles cum funcționează;
  • nu are accesorii – what you see is what you get, poți doar să umbli la setări, în rest îl bagi în priză și începi să-ți ondulezi părul;
  • este foarte eficient.

 MINUS:

  • prețul cam mare (de „vânat” acum, că e în promoție peste tot, sau de Black Friday)

VIDEO: Cum se folosește ondulatorul SO CURLS

buzz

Oricine poate să testeze cele mai noi produse de pe piață, înscriindu-se pe site-ul BUZZ Store (click cu încredere).

Pe măsură ce apar noi campanii de testare de produse, vă înscrieți la testare completând un chestionar și dacă vă încadrați, veți primi gratuit acasă produse. Uneori, produsele pot fi testate doar de către cei care locuiesc în orașele mari, dar eu locuiesc în Hunedoara și până acum am testat destule produse.

BONUS – video oficial Rowenta So Curls:

2 thoughts on “Am primit în teste ondulatorul de păr SO CURLS de la Rowenta”

  1. Ti-a iesit o freza foarte misto cu aparatul asta!
    Vanez si eu asa ceva de mult si o sa imi cumpar, clar, anul asta.
    E un must! Ha HA

Comments are closed.