Atenţie: sunt foarte multe poze!
Am fugit puţin de la neamuri, unde-am avut o treabă sfârâietoare din carne de vită şi porc, ca să văd Orăştia în lumina apusului. Foarte mişto, cu toate că anul trecut, când am fotografiat-o după ploaie , parcă arăta şi mai fain.
Cu ocazia asta am concluzionat că nu mi-ar mai plăcea să locuiesc într-un oraş atât de mic, pentru că locuitorii acestor oraşe suferă de un „sindrom al oraşelor mici”. Toată lumea s-a uitat la mine ca la un străin care venise să le fure ceva, ba vreo trei ţigani cred că mi-au scăpat şi o înjurătură pentru simplul fapt că mă aflam pe un trotuar cu un aparat foto în mână [nu-s sigură care a fost motivul pentru care au înjurat, dar ţiganilor nici nu le trebuie motive să te înjure. E suficient că sunt albă şi nu put], din vreo două grupuri de tinerei s-a strigat „Nu-mi faci şi mie poză?” de parcă eram primul om cu aparat foto pe care-l vedeau în viaţa lor etc. Le-am făcut poze, o să vedeţi mai jos.
În altă ordine de idei, exceptându-i pe acei oameni care păreau scăpaţi din junglă, îmi place cum se transformă Orăştia. În faţa primăriei a „răsărit” o fântână arteziană care seamănă cu cea amplasată într-un sens giratoriu din Deva, în centrul vechi nu mai este permisă circulaţia maşinilor, iarba este verde, pe jos destul de curat. Un oraş de nota 8. Cele două puncte le-am scăzut din cauza oamenilor, pentru că am fost chiar foarte dezamăgită de comportamentul lor.
Superb!!!!!!
Prea mare nota 8, eu as da un 5-6, si am si argumente pentru nota :d
1. Degeaba este centrul inchis circulatiei auto, masinile sunt parcate pe dalele noului centru.
2. La curatenie te contrazic, ai nimerit in singurul loc maturat… trebuia sa o iei si pe alte strazi…
3. Am vazut ca ai facut poze si in parc… huh, si se vad numai frunze pe marginea trotuarului…
4. Sunt multi ciobani, prin oras, nu ai cum sa nu dai de ei… si se pare ca si u i-ai intalnit :D
n-ai ceva neamuri si prin Alba Iulia?? sa dai o fuga si pe la ei zilele astea… nu de alta dar tre merg eu p-acolo si mi-e tare strain orasul… sper sa nu dau de taximetristi care sa ma plimbe prin tot orasul pana la destinatie.
cat despre Orastie… de fiecare data cand l-am tranzitat mi-a parut un oras trist
Superbe fotografiile !!! Cochetez si eu aceasta arta si imi scot palaria in fata ta ! Iti recomand sa-ti faci cont pe PBase.com ca sa le postezi si acolo ! Merita vazute de cat mai multi !
Tu ai făcut pozele??? Îmi plac mult… Îmi spui şi mie ce aparat ai că am observat un detaliu foarte mişto şi vreau să ŞTIU cum e posibil… Nu-ţi spun care-i detaliul, decât după ce-mi spui ce aparat ai :D
Cum de ai trecut prin Orastie?:D daca stiam… :-j Tarani aia,n-ai ce sa le faci ;)
Da, eu am făcut pozele, cu un Sony Alpha [A] 100. Ce detaliu?
Păi nu plănuisem să ajung prin centru, de-aia nu am anunţat pe nimeni.
Poza 1 și poza 3 sunt foarte faine :)
Ah, acum înţeleg. Nu e un detaliu de genu: un şoarece pe perete; ci pur şi simplu prima poză are o perspectivă foarte faină… are aşa un efect de…punct de fugă… E de la obiectiv când îl duci pe la vreo 18mm sau ceva de genu. E faină prima poză. Ai făcut pozele pe M?
Pozele sunt super, dar chiar nu mi-a placut generalizarea pe care ai facut-o legata de tigani…
Uite eu sunt tigan… da’ am IQ 146, am facut doua facultati, si ma spal in fiecare zi asa ca am pretentia ca nu put…
P.S.: Nu, nu sunt tigan, dar as fi putut fi la o adica si sa stii ca chiar am avut tigani colegi de facultate la drept, elevi buni cu bursa si care da, chiar se spalau zilnic. :P Asa ca desi majoritatea lor se incadreaza in criteriile tale nu e bine sa genealizam pentru ca de multe ori s-ar putea sa lovim persoane nevinovate cu generalizarile noastre.
P.P.S.: Sorry daca te-am luat prea tare. :P
Observatie: cand am postat comentariul lasasem vreo 10 randuri libere de efect intre primele doua paragrafe si P.S.-uri dar vad ca aici au disparut… Am scris asta ca sa nu vi se pare ca suna prea ciudat contrazicerea afirmatiei din al doilea paragraf pe randul imediat urmator. :)
Nu-i bine să generalizezi dar se face că 99% din ţigani sunt ca cei descrişi de Denisa sau mai jegoşi. Iar cei rămasi 1% nu-i scuză pe restu’.
Ce mă puteţi distra, cei care vă afişati IQ-ul. Spune şi de câte ori ai făcut testul pâna ţi-a dat 146. ;-) Or fi şi ţigani cu IQ apropiat de al tău, dar şi-l folosesc pentru a găsi metode de a-ţi sustrage portofelul din buzunar.
Tu cred că locuieşti într-o zonă unde nu prea sunt ţigani şi ai despre ei o imagine romanţată formată din filmele lui Tony Gatlif sau Kusturica.
foarte frumos.. imi plac orasele cu cladiri vechi :P
Dar si mai frumos ar fi daca cladirile astea vechi ar fi reconditionate si bine intretinute.
Frumoase fotografii. Noi trecem destul de des prin Orastie, dar nu prea ne-am oprit. Se pare ca merita, cu mici exceptii. Oricum, in orice oras de la noi este cam ciudat sa faci poze. In afara nu-ti are nimeni treaba ce si unde faci poze. Aici te simti stingher, parca ai fura ceva. Si tu nu vrei altceva decat sa promovezi un oras, un eveniment, o locatie, etc.
Wow, ce frumusel e. :)
M-am obisnuit atat de mult sa ma minunez la locatii din afara tarii, incat atunci cand vad poze de la noi, nici nu-mi vine sa cred ca sunt in Romania. Am vazut recent niste imagini din Maramures, obiective pe care urmeaza sa le vizitez de Paste si inca ma mir ca avem asa frumuseti. Ministerul Turismului ar trebui sa se ocupe mai bine de promovarea lor.
@Bogdan: Da, toate pozele sunt făcute pe M, iar la prima am redus foarte mult timpul de expunere, pentru că a fost contre-jour. Dar nu ştiu despre ce „punct pe fugă” zici.
@Ghiocel07: Data viitoare să vă opriţi puţin în centru, chiar în spatele catedralei este un bar fain, H caffé, iar de acolo puteţi să daţi o „raită” prin locul în care am făcut eu pozele.
@Tomata: În poze, România arată întotdeauna mai fain decât este de fapt, pentru simplul fapt că nu se aude nimic. :D
frumoase poze. frumos şi orăşelul. sunt avantaje şi dezavantaje să locuieşti într-un oraş atât de mic. în Orăştie păcat că îs foarte muţi ţigani şi lumea suferă de sindromul despre care ai scris mai sus.
Suuuperbe! Şi ai prins fix lumina aia pe care eu personal ador să o văd în poze! am fost pe acolo doar cândva demult, dar arată destul de interesant ca să revin doar şi pentru o mică şedinţă foto cândva. Ai pus multe poze, dar eu m-am bucurat enorm de ele, mulţam fain!
Ala is eu cu cainele meu
AR TREBUI SA FACA CURATENIE SI SA ZUGRAVEASCA CASALE DIN CINTRU SI SA FACA TOATE STRAZILE LA FEL CA CENTRU
E SUPER ORASTIA DAT TREBUIE SA FIE MAI FRUMOASA AR TREBUI SA AIBA GRIJ DE ASTA PRIMARUL .
Huh… e o moda in ultimul timp sa se TIPE in commenturi? :-??
sant frumoase pozele eu nu am mai vazut orasul orastie demult–-25 de ani– cind am fost dusa la casa de fete– te rog sa-mi spui daca mai exista si acum;nu ma intreba adresa –nu aveam decat 7ani dar o tin minte perfect cum arata
sant din tg-jiu si iti multumesc daca m-ai putea ajuta ;; daca mai exista aceea casa de fete unde am copilarit 3 ani as vrea sa vin sa o vad la primavara ”multumesc
mi-a fost dor de casa si m-am uitat la pozele facute de tine…pt mine faptul ca l-am vazut au insemnat un singur lucru a fii ACASA iti multumesc pt asta SPANIA LOGROÑO TE PUP SI MULTAM FAIN
@aurelia: mă bucur că ţi-au plăcut. Şi mie mi-e dor de Orăştie şi stau atât de aproape!
Ne cunoaştem, cumva?
denisuca nu ne cunoastem insa sper ca intr-o zi iti voi multumi personal, mi-e dor de acasa, de ai mei mai ales acum in prejma sarbatorilor…. asta e ce sa-i faci si ma mai uit la pozele facute de tine si parca imi mai trece dorul, e greu sa fii departe de casa dar asta e. iti doresc sarbatori fericite tie si familiei tale si nu te oprii tine-o tot asa LA MULTI ANIIIIIIIII