[Pseudo-]editorialul scris de mine în numărul pe februarie şi martie al revistei Hunedoara Quality Magazin, la ora 7 AM, cu perfuzia de cafea lângă mine, este şi aici.
Vine primăvara. Vremea s-a încălzit, soarele străluceşte, păsărelele ciripesc… eu vroiam să scriu ceva frumos, dar nu reuşesc. În fiecare zi mă supără ceva sau cineva. Taxa de primă înmatriculare, creşterea preţurilor la produse şi servicii, nepăsarea “aleşilor neamului”, uneori nesimţirea acestora… V-am spus, motive se găsesc la tot pasul.
Poate veţi spune că-s eu prea sensibilă sau poate că-mi veţi da dreptate. Ne enervează mult prea multe lucruri, suntem mult prea îngânduraţi, supăraţi, apăsaţi. Ieşiţi la o plimbare şi observaţi lumea din jur: cu toţii suntem preocupaţi de “ale noastre” şi ne purtăm, încruntaţi, crucea rutinei zilnice.
De fapt, nu ştiu de ce mă mir că suntem aşa, din moment ce ne lăsăm călcaţi în picioare de toată lumea: politicienii fac ce şi cum vor ei, şefii ne măresc salariile dacă vor (sau, după caz, dacă au de unde), iar lista poate continua.
Ai zice că măcar atunci când plăteşti pentru un bun sau un serviciu meriţi să fii tratat cu respect. Asta-i bună! Amabilitatea e o “pasăre rară” în zilele noastre. Şi-o să vă povestesc şi de ce afirm acest lucru…
Te trezeşti de dimineaţă. Îţi zâmbesc cei care prezintă ştirile, pentru că sunt plătiţi bine s-o facă.
Bucură-te, s-ar putea să fie singurii care ţi-au zâmbit pe ziua de azi! Trebuie să pleci la serviciu, iar dacă faci naveta cu mijloacele de transport în comun, o să dai fie peste acreala şoferului, deja “sătul de muncă” la ora la care tu te îndrepţi spre locul de muncă, fie peste alţi călători, treziţi şi ei cu faţa la cearşaf.
Ajungi la serviciu, unde eşti întâmpinat cu lista sarcinilor de îndeplinit astăzi. Nimic distractiv până aici, nici un zâmbet, nici o faţă veselă. Azi e zi de salariu, aşa că încerci să schiţezi măcar tu un zâmbet.
După ce îţi termini treaba, te îndrepţi spre un ghişeu oarecare (nu dau nume, nu pentru că n-aş vrea să supăr pe cineva, dar sunt sigură că fiecare se gândeşte la o instituţie anume; cu toţii am avut cel puţin o experienţă neplăcută la vreun ghişeu), ca să plăteşti o factură. Coada te duce cu gândul înapoi cu vreo două decenii; “parcă nu s-a schimbat nimic”, îţi spui, în timp ce aştepţi. Ajungi la ghişeu, unde funcţionara plină de ea pare deranjată de prezenţa ta. “Acum v-aţi găsit toţi să veniţi!”, pare să urle… în gând, sub coafura a la ‘80. Te încearcă o senzaţie de vinovăţie pentru că ai deranjat-o pe “doamna” tocmai azi, când are o zi proastă, dar trebuie să-ţi plăteşti factura, aşa că întinzi, sfios, banii. De data asta nu mai urlă în gând, te face albie de porci pentru că “n-ai mărunt”, iar dumneaei n-are să-ţi dea rest.
Dacă eşti norocos, scapi repede de calvarul achitării dărilor pe la diversele instituţii şi, cu ce ţi-a rămas, te îndrepţi cu încredere spre supermarket. Acolo nu te mai tratează nimeni prost, pentru că e în interesul comercianţilor să-şi vândă marfa. Iar tu ai banii şi vrei marfa, aşa că meriţi un zâmbet.
Nu-l primeşti nici aici. E zi de salariu, deci supermarket-urile sunt pline. Te înghesui şi reuşeşti să-ţi umpli coşul cu toate cele necesare. Sigur că ai luat şi câteva lucruri care nu-ţi trebuiau, dar erau “la ofertă” şi nu te-ai putut abţine. Ajuns la casă, îţi aşezi, conştiincios, mărfurile pe banda rulantă. Urmăreşti pe ecranul casei de marcat preţurile produselor şi constaţi că unele dintre “oferte” nu mai sunt valabile. Preţul de la raft a fost pus acolo doar ca să te determine să cumperi produsul; odată ajuns la casă, n-o să te faci de ruşine şi să spui că nu-ţi mai trebuie, aşa că plăteşti cât ţi se cere şi îndrăzneşti să întrebi dacă nu cumva e vreo greşeală – doar tu ai văzut un alt preţ la raft.
În funcţie de cum a decurs până la ora respectivă ziua angajatei supermarket-ului, poţi să primeşti o lămurire cu privire la preţul care a crescut în cele 15 minute parcurse de când l-ai ridicat din raft şi până ai ajuns la casă, însă poţi la fel de bine să fii admonestat pentru că ai îndrăznit să întrebi. Aşa-ţi trebuie, dacă ai vrut produse “la ofertă”! Clienţii aşezaţi la rând în spatele tău vor începe să ţâţâie şi să se foiască în timp ce tu încerci să te lămureşti cum stă treaba cu casieriţa. În cele din urmă, renunţi la “scandal”, plăteşi şi pleci.
Vrei să faci o reclamaţie despre acest mic incident în Condica de sugestii şi reclamaţii, dar constaţi că pixul ataşat acesteia nu are pastă. E clar, ăsta e un semn că-ţi pierzi vremea şi oricum eşti încărcat cu plasele pe care tocmai le-ai umplut, aşa că preferi s-o laşi baltă.
Tu greşeşti. De fapt, noi, toţi, greşim când le permitem funcţionarilor – publici sau nu, vânzătorilor, casierilor să ne calce în picioare, să ne strice ziua.
E un cerc vicios. Tu îţi începi ziua prost, ei şi-o încep prost, tu vrei să fii tratat cu respect, ei vor să fie lăsaţi în pace. Dacă n-o să iei niciodată atitudine în faţa “doamnei de la ghişeu” care se răsteşte la tine pentru că n-ai bani mărunţi, nu o să se poarte niciodată frumos. Şi poate că nici după ce îi atragi atenţia n-o să-şi schimbe atitudinea, dar merită încercat.
Trăim într-o societate democratică, cel puţin teoretic, iar asta ne dă dreptul să alegem, atunci când plătim, serviciile şi bunurile care ne convin. Dacă retailerii nu vor să înţeleagă că un angajat amabil este cea mai importantă “investiţie” a unei firme, în cele din urmă, vor pieri pe limba lor.
“Clientul nostru, stăpânul nostru” ar trebui să fie Crezul comercianţilor, pentru că, într-o bună zi, el va deveni realitate. Nu trebuie decât să fii convins că ai dreptul să alegi serviciile care te satisfac.
Iar ceea ce am spus eu până acum nu ar trebui să se aplice numai în comerţ şi servicii, ci şi în politică. Se apropie alegerile. Alegeţi cu mintea, nu cu sufletul. Gândiţi-vă la candidaţi ca la nişte magazine şi alegeţi-le pe cele în care aţi fost servit aşa cum v-aţi dorit. Dacă vom proceda astfel cu toţii, atât magazinele, cât şi candidaţii care nu ne tratează cu respect vor intra în faliment.
În altă ordine de idei, să ne bucurăm! Vine primăvara, vremea s-a încălzit, soarele străluceşte, păsărelele ciripesc…