Pentru BancPost, numai “respect”

În luna februarie a acestui an, mă sună o tanti telemarketer, de-aia care vorbeşte mult şi frumos, se recomandă de la BancPost şi mă întreabă dacă vreau card American Express de la BancPost, care-i super-mega-extra grozav etc bla-bla-bla.

Îi zic că aş vrea, îmi trimite prin e-mail adeverinţa, o completez, trimite şi curier cu un contract, trimit tot înapoi şi aştept. Şi aştept. Şi aştept.

După vreo două luni, adică-n aprilie, îi trimit un mail Loredanei Ştefan, de la EFG Retail Services (EuroLine Cards) şi o rog să-mi spună dacă mai vine sau ba cardul minune. Nimic.

Până să-i trimit contractul semnat, tanti a fost toată numai miere, doamna în sus, doamna în jos, mulţumim, vă rugăm, alea alea. Dup-aia, nimic. Linişte şi pace.

Azi am zis că îi dau un telefon, dacă la mail nu ştie să răspundă. Telefonul, mort. Probabil că numărul nu a funcţionat niciodată. Deja îmi miroase a ţeapă, aşa că intru pe domeniul de pe care avea tanti adresa de e-mail. Acolo, nici urmă de BancPost, doar, aşa cum am spus, EFG Retail Services. Dau peste un număr de telefon, sun acolo şi-mi răspunde o duduie care, după ce-mi cere CNP-ul, mă lasă să aştept “un moment” – adică vreo 10 minute.

Revine cu greu şi mă informează că nu acolo trebuia să sun, pentru că de American Express se ocupă alt departament şi-mi mai dă un număr de telefon. În sfârşit, la numărul ăsta răspunde o tanti [“BancPost, bună ziua!”] care îmi mai cere o dată CNP-ul, mă mai lasă să aştept nişte minute, după care mă anunţă că “aplicaţia a fost respinsă”.

Bun, şi duduia Loredana Ştefan n-a putut să-mi mai dea un telefon ca să mă anunţe? Dacă nu mi s-a aprobat creditu’, gata, nu mai prezint interes?
“Dă-o dracu’ de miere, la ce s-o mai sun, dacă eu nu-mi iau comision?!”

Fabulospirit, nene!

16 thoughts on “Pentru BancPost, numai “respect”

  1. A.Faith ROMANIA

    eu am păţit-o în iarnă, în preajma sărbătorilor, cu BRD-ul. aşteptam un card de credit de la ei, în ideea că o să fac un drum pân’ la Bucureşti să-mi iau jucăria mult dorită direct de la emag (un laptop ca al tău). I-am sunat de i-am disperat. Nimic. A ajuns pe la jumătatea lu’ martie, deşi aprobarea şi confirmarea au venit pe la începutul lunii decembrie (cu ~ o săptămână înainte de blogmeetingul la care ai fost şi tu). Sistem bancar european la standarde româneşti :D

  2. Bogdan ROMANIA

    Asa ceva e normal intr-o tara unde bancile isi bat joc de utilizatori in mod frecvent. Nu inteleg de ce te miri? :)

  3. sorin ROMANIA

    Eu de mult am renuntat sa mai mai las influentat de orice reclama deasta bancara unde totul este numai miere. Cum sunt creditele ipotecare si cele pentru autoturisme, in care se spune ca ai nu stiu ce rata sau dobanda. In realitate, sunt niste conditii pentru creditare ca nu-ti mai vine sa faci credite niciodata.

  4. spooky ROMANIA

    momeala :))….
    or avea prea multe comenzi , ce esti asa imapancientata …numai vine :))

  5. no name ROMANIA

    Nu as da niciodata un raspuns la o problema de genul la telefon. S-a dovedit ca sunt suficiente datele de pe hi5 sa faci un card da sa-i mai dau eu datele. Ma trezesc cu credite pe care nu le-am luat in veci… be carefull

  6. mfreelancer ROMANIA

    Sunt cel mai prost si rau si ignorant client pentru tot ce inseamna: banci, societati de asigurare, prosteli MLM (multi lever marketing……..sau cum fras le-o zice). Nimeni, da` nimeni nu iti face un serviciu pe degeba. Era sa bat vreo doi care imi propuneau o afacere smechera si pan` la urma dupa ce mi-am pierdut o ora pretioasa din viata am aflat ca erau de la Amway. Deci fata mea, eu boicotez tot ce incearca sa imi rapeasca libertatea si independenta. Iar toate duduile si baietzasii care sunt numa` miere si par profesionisti sunt de fapt un altfel de hoti. Mai la cravata, mai spalati, da` tot hoti…..legali.
    Incearca sa te controleze la buzunar. Si atunci le zici fain frumos: Mah ia carati-va cu ofertele minune si ma lasati. Si daca nu vor atunci…. Sho pa ei !!!!!

  7. colegu ROMANIA

    asta e nimic, io am vrut sa imi fac o descoperire, tot la bancpost, si ma suna dupa 10 zlie sa imi spuna ca s-a respins, bun, zic io, daaaa…. de ce? pai e confidential, zice dodoia:D
    Ce zici de asta, e confidential fata de mine? :))

  8. Pingback: NOI DECIDEM » Blog Archive » BancPost si relatiile cu clientii ROMANIA

  9. tudor CANADA

    zi mersi ca nu te-ai incurcat cu astia de la eurolines cards. efg o fi facand parte din grupul ergasias, care a cumparat bancpostul, dar serviciile-s de rahat, n-au ca modalitate de contact decat un numar de telefon care-i.. cum zici tu si in plus, dobanzile-s mari. eu am zis mersi cand am scapat de ei.
    (ok, cand am vorbit cu un sef de pe-acolo, totul s-a rezolvat, dar pana sa dau de el…!!!

  10. tudor CANADA

    a, si o faza simpatica, de data asta cu brd (la care am avut un credit si a mers totul ok).
    am sunat la ei ca era ceva promotie si am vrut sa fac un descoperit ceva. castigam la vremea aia cam 800 ron pe luna. stiti cat au socotit ei ca imi pot da? 200ron !!!!! si vorba aia, servici stabil, leafa rezonabila, proprietar de locuinta…

  11. mn.nl NETHERLANDS

    AMEX? Dumnezeule! O teapa curata! Va sfatuiesc sa nu va inhamati la asa ceva. Numarul de telefon de pe card nu este valabil ca sa ceri o informatie or ceva de genul. Daca vrei sa vorbesti cu ei nu sunt deschisi deloc, te trateaza cu usa-n nas. Pentru cateva sute de lei neachitate si declarate (eram in mare dificultate financiara) au resetat creditul si m-au pus sa platesc toata limita de credit(6400 ron +comisioane si dobanzi s-a ajuns la 8000) desi suma creditata(3000 ron) am rambusat-o cu tot cu dobanzi si comisioane…

Comments are closed.