Şi Petrişor?

E doar o întâmplare că am două articole consecutive despre câini.

Azi dimineaţă, după prea puţine ore de somn, am visat că eram într-o maşină cu Sebi şi încă un bărbat, când pe marginea drumului am văzut mai mulţi câini negri. L-am rugat pe şofer să încetinească, am strigat: „Codiţă?!” şi Codiţă a mea m-a auzit şi a început să fugă după maşină. Avea un ochi ieşit din orbită şi părea să se fi bătut cu ceilalţi câini. I-am spus atunci şoferului că dacă nu opreşte s-o luăm cu noi, eu sar din maşină. Am deschis uşa şi am evaluat situaţia, când Sebi i-a spus să oprească.

Am încercat apoi să-i explic lui Codiţă de ce trebuie să vină cu mine şi că nu-i bine să rămână acolo. Nu voia să mă lase s-o iau în braţe, aşa că a mai fost nevoie de muncă de lămurire  ca să reuşesc, într-un final, s-o iau în braţe, în maşină.

Atunci, Codiţă m-a întrebat, cu vocea sfârşită: 

– Şi Petrişor???

– Cine-i Petrişor?

– Câinele meu.

Căţeaua mea şi-a luat un câine, mi s-a părut foarte tare că i-a zis Petrişor şi că în loc să o preocupe halul în care era ea, gândul îi era la câinele Petrişor.

Şi atunci m-am trezit, râzând aproape „cu voce tare”.