O nouă leapşă, venită de la De Ce, mă întreabă ce „preferinţe muzicale ruşinoase sau vinovate” am. N-am. Nu mi-e ruşine cu ceea ce ascult şi chiar aş fi vrut să împărtăşesc cu voi o melodie pe care-o ascultam şi de care râdeam acum vreo patru ani, împreună cu Vecinu, care între timp a plecat dintre noi [pdihnească-se în pace…].
Piesa, de fapt fişierul audio, aşa cum ajunsese la mine, avea titlul Un afon – Mă cred artist.mp3. O să încerc să dau de ea, deşi e puţin probabil s-o mai găsesc printre CD-urile vechi. Degeaba aş încerca să vă povestesc cum suna melodia asta, n-aş reuşi să redau nici măcar o mică parte. Şi n-ar râde nimeni. Dar promit s-o caut!