Cum adică „plantăm aer”?

Știți… am mai văzut beți criță, beți mangă, praf de beți, dar niciodată BEȚI PEPSI!

Am mai auzit de plantat copaci, de plantat castraveți, cartofi, de plantat te-miri-ce, până și de plantat fapte bune, dar de plantat aer n-am mai auzit până acum. De fapt, este un joc de cuvinte, creat de cei de la Daikin, cu scopul de a atrage atenția asupra campaniei lor: pentru fiecare aparat de aer condiționat cumpărat vara asta, până în 15 septembrie, ei plantează un copac. Adică plantează… aer, pentru că aerul (oxigenul) vine din natură.

Oaza mea de verde și de liniște este la ai mei, la țară. Acolo, au transformat o banală grădină de legume într-o curte+livadă+grădină, au luat un fost grajd (în care erau depozitate aruncate toate lucrurile de care o familie n-a mai avut nevoie într-o viață întreagă) și l-au transformat într-o căsuță numai bună de locuit. Vara facem grătare, admirăm florile, ne bucurăm de roșii cu gust, ne minunăm de cât au mai crescut copăceii plantați de tatăl meu anii trecuți, facem baie în mica piscină gonflabilă, ne bronzăm sau, după caz, fugim de soare.

Pe vremuri, în colțul meu de rai se planta porumb. Nu vreau să o critic eu prea mult pe bunica mea, pentru că a făcut agricultură o viață întreagă, dar porumbul ăla era, de cele mai multe ori, mai scump decât… făcea. Dădea bani ca să vină nu știu ce utilaj, să are, să culeagă, naiba știe, cert este că pentru unul-doi porci, câți avea mereu în cocină, era o cheltuială nejustificată. Plus că pământul și așa pietros, după foarte mulți ani în care acolo a fost plantat doar porumb, nu prea dădea rezultate bune. A trebuit să pună tatăl meu piciorul în prag (mă rog, în pământ, că pragul e la casă) și să decidă că vrea să transforme lanul de porumb într-o livadă, pentru ca locul să treacă printr-o transformare senzațională. Acum sunt copăcei și crește iarbă, ți-e mai mare dragul să te plimbi printre ei.

Acolo, aerul este „mai tare” decât la oraș, pentru că zona este înconjurată de pădure, de veredață, de-a lungul drumului trece un râu cu apă rece, de munte. Am mai spus-o: viața la țară e frumoasă, dar îți trebuie skill-uri și tot felul de scule ca să continue să fie frumos, altfel te năpădesc bălăriile. Deci viața la țară nu e pentru oricine, dar din fericire, eu și Sebi îi avem pe ai mei, care se ocupă activ de întreținerea acelui loc astfel încât să arate ca un colț de rai.

…și dacă nu om emigra, probabil că acolo ne vor prinde și pe noi bătrânețile. Ce să-ți dorești mai mult decât liniște, aer curat și o pensie îndestulătoare? :)

Până la pensie, însă, profităm de momentele libere ca să mergem acolo fie și numai pentru câteva ore de relaxare, de respirat adânc și de uitat de toate grijile urbane.

E normal să ne pese de aerul pe care-l respirăm. Că ne facem că plouă și ignorăm semnalele pe care planeta ni le dă… e altceva. Dar acțiunea celor de la Daikin este un mod frumos de a da înapoi naturii *ceva*, pentru că o poluăm la fiecare pas. Poluăm prin lucrurile pe care le folosim, poluăm prin transportul zilnic (chiar dacă e transport în comun, tot poluant este), poluăm prin ambalaje, prin hârtie, petrol, lemn, energie consumate. Așa că mi se pare un gest foarte frumos acela de a planta câte un copac pentru fiecare aparat de aer condiționat cândut în perioada 5 iunie – 15 septembrie. Plantarea va avea loc în data de 18 noiembrie și dacă vrei, poți participa și tu.

Te invităm să participi alături de noi la acţiunea de împădurire organizată de „Plantăm fapte bune în România” care va avea loc în data de 18 noiembrie 2017. Sunt 15 judeţe vizate, iar obiectivul nostru este să plantăm peste 10.000 de copaci. (sursa)

Ei bine, dacă vă gândeați să vă cumpărați un aparat de aer condiționat și nu știați care, răspunsul poate fi: unul care și dă ceva înapoi. De exemplu, Daikin. Produsele participante la campanie sunt aici.

4 thoughts on “Cum adică „plantăm aer”?”

  1. Daikin a fost alegerea noastra in materie de aer conditionat pentru casa, dar cele doua unitati de care aveam nevoie spargeau lejer pusculita.
    Desi am achizitionat o marca de duzina, doua unitati la pretul uneia Daikin, raman in continuare fan Daikin (stiu ce pot face unitatile lor de aer conditionat, ca am petrecut zeci de ore documentandu-ma pe net si facand comparatii).

  2. E un lucru bun, dar sper sa nu fie doar marketing pentru a-si vinde produsele. :) La cat de multe paduri s-au taiat, e greu sa mai recuperam, poluarea e oricum mai mare pe zi ce trece. Ma gandesc cu groaza, sincer, la cum o sa fie viata pe planeta asta peste vreo 50 de ani…deja avem parte tot mai des de fenomene extreme.

  3. Ai dreptate. Din pacate s-au inmultit numarul de masini in Romania si a scazut cel al copacilor. S-au taiat arborii de pe marginea soselelor pentru inca una – doua benzi in plus, dar nu s-a mai sadit nimic la loc. Pana cand ne dam seama ca fara oxigenul produs copaci nu se poate trai, vom fierbe in suc propriu, in zilele caniculare de vara, adapostindu-ne la umbra cladirilor de beton. Trist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.