Na, că am zis-o. Sigur o să-mi urc niște ziariști în cap cu articolul ăsta, dar asta gândesc și nu mi-e jenă să o spun: sunt ziariști care pot face și altceva și ziariști care nu concep nu lucreze în presă pentru tot restul vieții lor.
Presa scrisă moare. Nu o spun fără urme de regret, pentru că ani la rândul, meseria mea a fost (și încă este) aceea de tehnoredactor: adică mi-am câștigat pâinea așezând texte și poze în pagină, uneori și corectând/editând textele. Când ultimul ziar tipărit se va muta definitiv online, ce se mai alege de meseria mea? Ce vor face miile de tehnoredactori din lume? Simplu: se vor reprofila.
Ziariștii, nemulțumiți de calitatea publicațiilor la care lucrează, de atitudinea șefilor ori de faptul că nu își primesc salariile la timp, se hotărăsc să plece în masă la o altă publicație sau își deschid ei un ziar nou.
Un bun ziarist nu este neapărat și un manager bun, așa că de cele mai multe ori, publicația nu se poate finanța. Atunci ziaristul își dă seama că a buctat-o și caută un sponsor, pe cineva care să-i finanțeze lui „jucăria”. Poate găsește un investitor, dar curând apar probleme de tipul: ziaristului i se interzice să mai scrie anchete despre afacerea X, pentru că-i a unui prieten de-ai finanțatorului și nu trebuie supărat. De asemenea, primarul din localitatea Y nu mai trebuie criticat, pentru că investitorul are afaceri în localitatea aia și nu vrea să-și creeze probleme din cauza ziarului.
Atunci îi lovește realitatea. Unii intră în horă și încep să-și cenzureze colegii (subordonații), alții își fac un alt ziar, pentru că nici patronul ăla nu mai e bun. Și se învârt așa în cercul vicios numit presă, unde redacții întregi pleacă dintr-o parte în alta sau se deschid noi și noi publicații care vor muri în câțiva ani (scenariu fericit) sau în câteva luni (scenariu realist).
În presa locală (cel puțin în cea din județul Hunedoara, pe care o cunosc binișor), motivul dezbinării l-a reprezentat dintotdeauna politicul. Ziariștii își fac ziare ca să îi pupe ori să-i scuipe pe politicienii zilei, în funcție de interesele financiare. Se scriu articole lungi despre politicieni, despre plecările lor dintr-un partid în altul, despre declarațiile pe care le-au dat politicienii și ce au vrut să spună prin ele ș.a.m.d. Articolele astea sunt citite cu sete de către politicieni și ceilalți ziariști. Atât. Pe omul de rând nu-l interesează (sau îl interesează într-o măsură prea mică) de ce a plecat Ionel Lăbescu de la partidul verde la partidul maro, cum nu-l interesează nici declarațiile politicienilor prin care se bălăcăresc unii pe alții în ziare și la TV.
Sunt foarte puțini oameni cu adevărat la curent cu ce se întâmplă pe scena politică, și e normal să nu le pese, când lor le ghiorțăie frigiderul acasă și sunt căutați de firme mari (Enel, E.On, Vodafone, Telekom, ApaProd etc.) pentru neplata la timp a facturilor. Când așteaptă ziua în care se dau bonurile de masă ca să facă aprovizionarea pentru următoarea lună, lui Gheorghiță Sărăceanu îi pasă foarte puțin spre deloc de motivele pentru care un ghiolban cu două ghiuluri de aur a plecat de la un partid la altul și a luat cu el încă șapte „politicieni”.
Aud că o mână (mare) de jurnaliști de la Mediafax își fac o altă agenție. Exact ce spuneam: pleci din presă, supărat de condițiile în care îți desfășurai meseria, dar faci același lucru, la alt patron (sau fiind propriu-ți șef), așteptând ca lucrurile să stea diferit. Și o să fii dezamăgit când vezi că lucrurile sunt la fel de nasoale, că peste tot presa „trebuie” să prezinte mizerii, că „asta cere publicul”.
Eu vă asigur că niciunui redactor din echipa EVZ online nu-i face nicio plăcere specială să alimenteze cu titluri rubrica de divertisment şi mai ales să ducă goana după afişări în zone discutabile. Însă trebuie să o facă zilnic, cu misiunea de a obţine audienţele de care EVZ are nevoie pentru a încasa publicitatea care să permită şi plata salariilor colegilor ce vă oferă conţinut de calitate. E un rău necesar de care nu putem scăpa acum pentru că pur și simplu așa funcționează acum piața. Din moment ce sute de mii de oameni îl accesează zilnic şi ne ajută să plătim salarii, este foarte important pentru noi să oferim zilnic acest divertisment. (sursa)
Știu câțiva ziariști care au reușit să se desprindă de meseria asta și au continuat să trăiască făcând cu totul și cu totul altceva. Majoritatea celor rămași se învârt în cercul vicios al presei (scrise) finanțate politic care nu se poate autofinanța…
Dintre cei fericiți, unul a plecat la muncă în Germania. A început făcând muncă fizică într-o fabrică, multe ore pe zi, dar în câțiva ani s-a pus pe picioare, are un copil și o viață liniștită acolo. Un fost fotograf/cameraman e bucătar în Anglia. Mi-a spus că nu are nici un stres și că e foarte liniștit. Alta s-a desprins de presă de mulți ani și e bine merci în America.
Cum am zis și în titlu, din păcate, cei mai mulți nu vor să accepte că pot să lucreze altceva, că există viață după presă.
„Pe omul de rând nu-l interesează (sau îl interesează într-o măsură prea mică) de ce a plecat Ionel Lăbescu de la partidul verde la partidul maro, cum nu-l interesează nici declarațiile politicienilor prin care se bălăcăresc unii pe alții în ziare și la TV.”
Foarte corect spus, la fel si cum articolele lui Sebastian despre cat de nasol e primarul Devei si cat de bun e cel al Hunedoarei (sau invers) nu intereseaza decat pe un public restrans (cel putin asta se vede din numarul de comentarii, poate cifrele de trafic si de timp petrecut per pagina spun altceva)
Și nu îi spui asta lui Sebastian pentru că…?
@Denisa Bârgău: nu-i treaba mea, e blogul lui si scrie ce vrea pe el. ce am scris aici are oarecum legatura cu articolul.
OK
Ai ATAT de multa dreptate cu ceea ce ai scris.
Pe oamenii care citesc ziarele ii intereseaza doar stirile de genul : „Nu o sa iti vina sa crezi cum s-a pozat Xuleasca in baie! S-a vazut tot!”, „Cu cine a fost prins Xulescu la 2 noaptea! E naucitor!”, „Afla cum sa slabesti 10 kile in 7 zile” , „Nu o sa iti vina sa crezi ce a gasit un congolez sub pat! Ai sa ramai traumatizat!”, „detaliul rusinos care s-a vazut la nunta lu’ Y”.
Asta vor. Monden, monden, monden si cateva articole in care te invata cum sa slabesti peste noapte. Cu cat sunt mai sinistre retetele, cu atat mai bine!
Partea caraghioasa e ca la comentarii apar numai cele de genul :” Iar promovati toate boarfele!”, sau „Ce ne intereseaza pe noi de X?” . Adica, ok…citesti de atatia ani acest site. Chiar nu stii ce e aici? Vrei sa citesti despre cum sa faci sport? Intri pe Runningmag, sau pe Sportaholic. Nu sa o vezi pe nj ce „boarfa”, cum o numesti tu, ca face sala cu chilotii in cur.
Eu am renuntat sa mai intru sau sa citesc astfel de chestii. Doar asaaaa, mai dau cate un scroll la munca, daca am apucat sa citesc in ziua aia blogurile pe care le am la bookmark, sau pinterest, sau altele.
Cand eram eu in liceu (2007-2011), ce ziare crezi ca erau facute posta pe sub banci, zilnic? Click, Can Can si Libertatea. Zilnic. Apoi barfeam in pauze ceea ce am citit despre pitipoancele de acolo. De bine barfeam. Ba chiar le vedeam exemple. La vremea aia, Monica Columbeanu era mereu prin ele si vaaaai ce bine a ajuns ea.
Acum rad, de mintea pe care am avut-o.
Acum inteleg de ce apar titlurile astea in ziare. Oamenii cauta senzationalul. Vor sa evadeze (macar mintal) din rutina zilnica, distrandu-se ca vede anumite persoane publice in „mocirla”. De-aia sunt si titlurile de gen : „rusinos”, „socant”, „de necrezut”.
Eu am reusit sa ies din acest cerc, iar ziarele respective, au cu un click mai putin.
Cat despre politica, oamenii sunt interesati de ea doar in campaniile electorale, cand brusc, toti sustin cate un partid/ candidat si sunt in stare sa iti ia gatul pentru ei.
Exact. Se trezește spiritul civic în noi înainte de alegeri, de zici că viața noastră (chiar) va depinde de rezultatele acelor alegeri, fie că sunt locale sau parlamentare sau prezidențiale. Se rup prietenii, se ceartă oameni, se găsesc noi prieteni în preajma alegerilor și parcă toată lumea poate fi împărțită în doar două categorii: ăia care votează cu ai noștri și ăia care nu votează cu ai noștri. :)
sa presupunem ca ziaristul are 40 ani. ii e mult mai greu decat unui strungar sa faca ceva cu viata lui, mai ales ca e obisnuit cu un trai destul de comod.
Corect, dar poate învăța altceva. Viața nu se sfârșește, totuși, la 40-50 de ani.
ai dreptate si multi ar trebui sa gandeasca asa, ca „viata nu se sfarseste” . in ceea ce priveste reconversia profesionala din punct de vedere pedagogic, e foarte greu de lucrat cu un adult ca sa mai acumuleze ceva dupa 40 ani. iar piata muncii e cum e…cerc vicios !