Am testat vopseaua de păr sub formă de gel #PURECOLOR

Văd că aproximativ o dată pe an am ocazia să testez o vopsea de păr de la Schwarzkopf – anul acesta a venit rândul vopselei #PURE COLOR, sub formă de gel hidratant. Anul trecut, a fost o vopsea excelentă: Color Expert, de care am fost impresionată. Anul ăsta… not so much. 

A trebuit să aștept să treacă ceea ce la televizor se numește zilele delicate, adică menstruația, ca să îmi vopsesc părul. Nu e o superstiție, deși nici un producător de vopsea de păr nu scrie pe nicăieri, eu am auzit-o din popor și am pățit-o până acum de două ori – dacă aplici vopseaua când ai menstruație, riști să nu prindă culoarea. Cauzele, mai mult ca sigur, sunt hormonale. Și în condițiile în care treaba asta poate să îți strice experiența cu o vopsea de păr, chiar nu înțeleg de ce producătorii nu zic nimic. Odată ce am aplicat vopseaua și nu a prins, e clar că data viitoare aleg alt brand, dacă nu știu de ce nu a prins, nu?

În fine. Eram spre sfârșitul perioadei delicate, convinsă că vopseaua va prinde, adică voi avea un roșu frumos după ce am decolorat părul ca să scap, pe rând, de verde și șaten. A fost un an foarte tumultuos pentru părul meu, trebuie să recunosc. L-am vopsit cu #PURE COLOR, s-a colorat, a fost roșu până la prima spălare, când încă a curs foarte multă culoare. Pentru mine, acesta este un semn că vopseaua respectivă nu e pentru mine. Ca o vopsea să fie bună, trebuie să curgă toată culoarea atunci când îl vopsesc și clătesc. La următoare spălare nu mai are voie să iasă culoare din el! Ei bine… vopseaua asta a tot curs și, pe măsură ce l-am tot spălat, s-a tot decolorat.

Este posibil ca decolorarea prea rapidă să fie cauzată de faptul că am avut părul decolorat (oxidat) înainte de vopsire, deci baza nu a constat într-un păr curat, normal, ci unul deja tratat chimic. Îmi doresc să fie asta, pentru că altfel, vopseaua a fost faină, într-o culoare super drăguță.

Am repetat colorarea, cu jumătate de tub – am primit spre testare două tuburi din care am folosit la prima aplicare un tub și jumătate. De data asta nu mai era vreo problemă hormonală, dar vopseaua tot s-a dus după prima spălare. Acum sunt un fel de roșcată, dar părul meu e mai mult blond închis decât roșu deschis. Unde mai pui că e și distrus de la atâtea tratări chimice, parcă ar plânge să-l tund, ceea ce și urmează să fac.

buzzOricine poate să testeze cele mai noi produse de pe piață, înscriindu-se pe site-ul BUZZ Store (click cu încredere).

Pe măsură ce apar noi campanii de testare de produse, vă înscrieți la testare completând un chestionar și dacă vă încadrați, veți primi gratuit acasă produse. Uneori, produsele pot fi testate doar de către cei care locuiesc în orașele mari, dar eu locuiesc în Hunedoara și până acum am testat destule produse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Este obligatorie bifarea căsuței GDPR / Checkbox GDPR is required

*

De acord / I agree