Denisuca

În 29 iulie am fost la Sighişoara, la Festivalul de Artă Medievală. Nu am scris încă nimic, pentru că nu mi-am putut aduna gândurile. S-a întâmplat într-o sâmbătă, iar sâmbăta e ziua mea de somn. Ca ieri, de exemplu, când am dormit toată ziua. Aşa că toată săptămâna de după am fost zombie.
Aşadar…
Trezirea la 5 AM, că trenul pleca la 6 jumate. Ajungem în gară la 6 şi-un pic şi aflăm că trenul are 90 de minute întârziere. Început promiţător, ce să zic… Cinci sau şase ore mai târziu, suntem în Sighişoara. E deja cald şi căldura de pe tren (scria “compartiment climatizat, ţineţi uşa închisă” - dar cred că au greşit butonul, clima era de-a dreptul tropicală, mama lor de cheferişti!) nu a fost chiar binevenită. Trecem peste asta, bine c-am ajuns, în sfârşit. Sus, în cetate, lume multă, câtă frunză, câtă iarbă. Mi-a plăcut că în afară de două-trei tarabe, chinezismele şi kitsch-urile nu au ajuns până acolo. Era plin de brăţări, pandantive, cerceluşi, chestiuţe, “ateliere” ad-hoc de body painting şi alte şi alte chestii. Căldura era aproape ucigaşă şi singurele băuturi pe care le găseai erau Dorna şi chimicalele din gama Coca-Cola. Cum sunt băutoare de Pepsi, am găsit amănuntul cam naşpa. Dar am dat 2 lei cincizeci pe o sticlă de Dorna la jumate. Şi-apoi încă una. Şi 4 lei pe-o Cola la litru. Foarte nasol din partea organizatorilor. Isteaţă mişcare pentru Coca-Cola. Dar pentru că am fost nevoită să consum Cola în loc de Pepsi, o vreme n-o să mai cumpăr produsele lor. Şi poate nu sunt singura. Aşa că fac ceva pe marketingu’ vostru (vaaai, ce urât vorbesc!).

Despre piesa de teatru pentru care am fost, de fapt, acolo (”Sicilianul”), nu o să scriu; s-a scris deja şi nu mă dau în vânt după teatru. Dar pot spune că a avut succes, pentru că se adunase lumea “ca la urs”. Abia am reuşit să mă strecor ca să fac poze.

Coborâm din cetate şi constatăm că jos se ascultă manele şi se mănâncă mici. Foarte frumos că au rămas acolo unde le e locul, adică JOS.

Pentru că trebuia să plecăm în aceeaşi zi, iar ultimul tren care oprea şi-n Deva era pe la 9.30 PM, am fugit la gară, după bilete. Ajungem la 8.30 şi constatăm că mai pleacă şi alţii. Şi s-au gândit să îşi ia bilete din timp. Aşa că stăm la coadă. Gara din Sighişoara este un fel de garaj din tablă, cu geamuri şi gratii. Îmi pare rău că n-am pozat sala de aşteptare din gară, care era un loc cu totul special, vreo 3 scaune “tip gară” amplasate lângă vitrina unui mic magazin. Coada se mişca extrem de încet, aşa că am început să ne facem griji că n-o să mai ajungem să luăm bilete. La ghişeu era un nene pătruns de importanţa funcţiei sale, aşa cum îi stă bine oricărui vânzător de bilete CFR. Pe lângă el, se auzeau vocile a două-trei persoane, care-l lăudau: “Uite la Gabi, cum bagă ca MIGu’”. Da, chiar ca un MIG românesc “băga” respectivul Gabi.

Inutil să spun că, dacă trenul nu ar fi avut întârziere, nu am fi apucat să luăm bilete. Dar a avut, SLAVĂ DOMULUI! 50 de minute. O nimica-toată. Aşa că am reuşit să admirăm priveliştea plină de verdeaţă din jurul gării, să ne bucurăm de liniştea care ne-nconjura şi să aşteptăm, cuminţi, trenul. A venit, şi ăsta, în cele din urmă, şi-am ajuns acasă, de data asta, fără “climă”. Doamne-ţi mulţam!

P.S. Mă-ntreb cum s-au simţit străinii veniţi aici. Şi de ce s-ar întoarce în România. Trenul are întârziere, gara e de fapt un garaj, vânzătorul de bilete nu ştie engleză…