„Tableta de iubire” Samsung Galaxy Tab s-a transformat în tableta cu nervi

samsung-galaxy-tabAcum doi ani, eram foarte fericita posesoare a unei tablete Samsung Galaxy Tab de 7 inch. Tare mi-a fost dragă, de-aia am ales-o în locul uneia de 10″, ca a lui Sebi. Când ne-am luat super-telefoane, nu am mai făcut greşeala să aleg altceva decât Sebi, am mers pe mâna lui cu Samsung Galaxy Note 2 şi, în consecinţă, ambele tablete au ajuns la mamele noastre, tableţica mea la mama mea, tableta lui la mama lui.

De câteva săptămâni, tableţica de 7″ a început să facă figuri; câteodată nu mai merge Wi-fi şi nu se mai conectează decât dacă o restartezi. Nu-i un bai prea mare, acelaşi lucru îl păţesc şi eu cu telefonul, iar odată restartat, merge fără probleme câteva zile. Doar că, mai nou, tableta se restartează de capul ei sau pur şi simplu se blochează când ţi-e lumea mai dragă.

I-am dat un „reset to factory settings”, adică am curăţat-o, echivalentul unei reinstalări a Windows-ului. Ar fi trebuit să meargă ca nouă, pentru că şi dacă ar fi fost aplicaţii care o încetineau sau care o făceau să se restarteze, acele aplicaţii nu mai sunt instalate acum. În afară de Facebook şi Firefox nu am instalat absolut nimic pe ea. Şi tot se restartează într-o veselie, nici nu apuci să deschizi un tab în Firefox că şi „crapă”. 

Va să zică, după doi ani, acest produs – care nu a fost deloc ieftin! – este deja învechit, uzat moral, bun de aruncat? În cazul ăsta, să mă aştept ca şi telefonul meu să păţească acelaşi lucru când se va lansa Galaxy Note 4 sau peste vreun an, aşa?

E trist. Ştiu că producătorii vor ca noi să schimbăm electronicele o dată pe an, iar dacă nu ne permitem, să ne facem credite ca să le cumpărăm, dar de ce nu avem opţiunea de a da mai departe un gadget scump după doar doi ani?

Probabil că acum a expirat şi garanţia. Nu ştiu şi sunt prea nervoasă acum ca să caut. Şi dezamăgită. Începusem să cred că Samsung este un nou lovemark pentru mine, dar m-am cam răzgândit. Şi stau cu tableta în braţe şi mă uit la ea cum se restartează de parcă ar participa la un concurs de restartări. Măcar acolo ar fi pe primul loc.

8 thoughts on “„Tableta de iubire” Samsung Galaxy Tab s-a transformat în tableta cu nervi”

  1. Mie de Samsung mi s-a luat cu varf si indesat. Vorbesc de telefoane. Tableta am un noname chinezesc, dar nu-i prea vad utilitatea, motiv pentru care aduna praf in cea mai mare parte a timpului. Nu-i bai, n-am dat prea mult pe ea.

    La telefoane, Samsung fie produce palete de ping-pong, care sunt OK dpdv al performantelor, fie telefoanele entry-level sunt niste petarde la capitolul comunicatie. Am avut asa: Ericsson, Alcatel, Nokia, Nokia, Nokia, si am zis sa trec la Samsung. Mi-a iesit pe ochi Galaxy Ace si nu pentru ca merge greu Firefox, ci pentru ca pierde semnalul sau interlocutorul nu ma aude.

    1. Eu am o paletă de ping-pong de care sunt tare mulţumită. Dar ce mă fac dacă peste un an păţesc la fel şi cu ea? OK, îl schimb cu altul mai bun, dar poate nu toată lumea îşi cumpără gadgeturi de 800 de euro ca să le folosească doi ani şi apoi să le arunce!

      1. @Denisa Bârgău: asta si vroiam sa spun, ca Samsung ori face gadgeturi bune dar prea scumpe, ori accesibile dar proaste. Pentru mine, capitolul „gadgeturi Samsung” s-a incheiat.
        On the bright side, folosesc de 10 ani un aspirator Samsung si, cu toate abuzurile de care a avut parte, inca functioneaza foarte bine.

      2. Eu am Şi noi avem de câţiva ani aspirator Samsung, maşină de spălat Samsung [câte două exemplare, ce am luat pentru noi are şi soacra mea], două tablete şi trei telefoane Samsung. De aici şi dezamăgirea…

        Telefonul foarte ieftin pe care l-am luat pentru Mama are vreo doi sau trei ani şi încă îi ţine bateria câte 8-9 zile, ca la Nokia de altădată. E un telefon fără alte pretenţii, dar îşi face treaba exemplar.

Comments are closed.