Denisuca - Nevastă de Coşmar

Am constatat că ideile pentru posturi ca ăsta îmi vin când sunt la duş. Şi de cele mai multe ori, le uit. Ştie cineva vreo soluţie notat idei sub duş? Nu de alta, dar mi-e ruşine să-l strig pe Sebi ca să i le dictez…. şi nici laptopul nu e rezistent la apă [am ajuns la concluzia asta când am vărsat vin pe el…]

Mă gândeam, deci, de câte ori mi-a fost “pocit” numele de-a lungul celor şase ani petrecuţi în câmpul muncii. Sau cum mi se adresau unii, dacă prenumele Denisa era prea greu de ţinut minte…

La primul job, redactorul şef îmi zicea Măi fetiţa. Denisa rimează cu fetiţa şi poate aşa-i era mai uşor… nu ştiu.
La următorul, toată lumea se amuza pe seama ID-ului meu de messenger şi ca să nu mă strige chiar Denisoi, îmi ziceau Denisoaica.
Apoi m-am “mutat” la austro-ungarii de la InformMedia şi mă mai trimiteau la traininguri la Oradea, unde şefii erau unguri. Odată, pentru că unul nu ştia cum să-mi scrie numele, cineva i-a dictat Denişo Lolo. Brrr! Aşa se citeşte Denisa Lala în maghiară…
De-aici am plecat la nişte oameni relativ normali, dar tot s-a găsit unul mai cu moţ, care să mi se adreseze cu Fă. Da’ omul, Dan Terteci, e un mitic de treabă, aşa că n-aveam cum să mă supăr pe el. [Într-o zi m-a întrebat dacă-s supărată pe el, pentru că nu l-am mai înjurat de mult. Deci da, e simpatic, n-o zicea cu răutate.]
…Şi-mi mai zice el într-un mare fel, dar povestea e mai lungă şi nu am chef s-o scriu acum. Uite o idee pentru un alt post. De la oamenii relativ normali, am trecut la o firmă deţinută de chinezi. Cum credeţi că-mi spuneau? Daniţa…
Acum m-am întors la cei care-mi spuneau Denisoaica. Şi-mi mai zic aşa şi acum…

Dar să-i văd eu pe toţi cum, din octombrie, o să-mi spună doamna Bârgău!