Scrisoare din Japonia: Paradisul femeilor căsătorite

Scris de Carmen Tămaş | prima parte

Dacă dimineața în trenuri întâlnești oropsite de soartă care nu au reușit încă să se mărite sau care s-au măritat cu un amărât cu salariu nesatisfăcător, la prânz se schimbă situația. Pe tren, pe străzi, în magazine și restaurante se află norocoasele care și-au găsit un bărbat adevărat, furnizor al unui venit suficient pentru ca ele să nu mai aibă nevoie să înfrunte aglomerația de dimineață și să se poată concentra exclusiv pe crearea domiciliului conjugal perfect.

Astfel, la ora prânzului, restaurantele și cafenelele sunt pline de doamne elegante care ciripesc pline de voie bună. Un meniu de prânz costă între 6 și 10 euro (poate să ajungă până la 20-25 de euro la restaurantele scumpe) într-un restaurant obișnuit, unde serviciile și gustul nu diferă aproape cu nimic de localurile de lux.

În același timp, la birouri, soțul mănâncă fie pachetul pregătit cu dragoste de nevastă — în valoare de maxim 2 euro — sau își cumpără un bento — o cutie cu orez și bucățele de legume, pește sau carne, de 3 euro. Soția este cea care administrează finanțele, iar soțul primește o alocație lunară, adesea de cel mult 150 de euro, din care trebuie să își cumpere prânzul și să-i ajungă și de ieșit la bere cu șeful, obligație socială de la care nu se poate eschiva. 

În majoritatea cazurilor, nu-i mai rămân bani și de ieșit cu băieții, dar nu e nici o problemă, dacă are vreo zi liberă, îi găsește soția ceva de făcut prin sau pe lângă casă.

O prietenă de-a mea, nemăritată dar luptând din răsputeri să rectifice acest lucru, mi-a spus odată că Japonia este paradisul femeilor căsătorite. O studentă, masterand în anul I la chimie aplicată, mi-a răspuns la întrebarea „Ce vrei să faci când termini studiile?” cu „Vreau să devin nevastă”.

Stau și mă gândesc câteodată că, în ciuda faptului că studiez cultura japoneză de vreo 20 ani și de 3 ani țin și cursuri, familia noastră nu s-a adaptat deloc tradiției nipone. Muncim amândoi, au fost destule dăți când eu am avut un program mai încărcat decât al soțului meu, timp de prânz în oraș n-are nici unul și, cum mă pricep la gătit un pic mai bine decât la vânat balene, soțul meu se sacrifică mâncând salate, pește și pui la grătar (livrate de restaurantul din colț), plus cantități impresionante de fructe; astea din urmă presupun că fac bine la sănătate, dar au niște prețuri care pot provoca accidente cardiovasculare. Deh, dacă am uitat să-i fixez alocație!