Serbările Timișoreana au ajuns la Deva

Ieri am fost la concertul Zdob și Zdub oferit de Timișoreana, în parcarea hypermarketului Auchan. Sincer, nu mă așteptam ca un concert gratuit, în parcarea unui magazin, să îmi placă atât de mult! Dar cum îmi plac moldovenii Zdob și Zdub de când au lansat Videli Noci, nu am vrut să le ratez concertul. 

Culmea, de 15 ani le ascult muzica* și până acum nu am reușit să îi văd live, la câțiva metri de mine. Am fost tare bucuroasă – deși, cumva am reușit să întârzii destul de mult și nu am prins tot concertul. Am țopăit, am cântat, am dansat (mai mult stând pe loc, but still), m-am bucurat. Bere nu am putut să beau, că am fost șofer, iar după concert multe mașini au făcut „naveta” Deva-Hunedoara.

Serbările Timișoreana erau programate să aibă loc cândva prin iulie, dar din cauză că în weekendul respectiv am avut cod galben (parcă) de ploi și vânt, au fost amânate. Nici nu mai speram să se reia spectacolele, că e greu când ai turneu prin toată țara să reprogramezi ditamai evenimentul. Am și câștigat ceva voucher pentru bere nepasteurizată, pe Facebook, și pentru că nu s-au mai ținut atunci serbările, cei de la Timișoreana m-au anunțat că
îmi vor trimite un cadou prin curier. Curierul s-a întâmplat să fie un angajat de-al lor cu care am reușit abia săptămâna asta să mă întâlnesc, dar care a făcut chiar tot posibilul ca eu să intru în posesia celor două halbe micuțe pe care mi le-au oferit. Apreciez gestul, folosesc halba. Una e la tata, el chiar este băutor de Timișoreana de mulți ani. :D

* Nu doar că le ascult muzica, dar le-am cumpărat și albumele, preferatul meu fiind AGROROMANTICA. Ba, am descoperit că YouTube-ul nu știe de melodia Ciobăneasca, pe care eu o ascult încă din 1999…

Una peste alta, a fost un concert mișto, cu sonorizare decentă și cu public nesperat de civilizat. M-am și mirat că sunt în județ atâția oameni care-i apreciază pe moldovenii mei preferați (di pisti Prut). Roman Iagupov ne-a transmis bucuria muzicii lui și am stat cu zâmbetul pe buze cât a durat concertul. Mi-a lipsit Dragă Otee – nu știu dacă nu a cântat-o sau nu am prins-o eu.

Bucuria. See what I did there?

DSCN3731

6 gânduri despre „Serbările Timișoreana au ajuns la Deva

  1. Zsz sunt unici, eu am primit un cd de la a@a records cu tabara noastra acum multi ani cu zdubii bateti tare(era beta nici nu aparusera la noi in tara). Ciobaneasca e mai rara , vezi ca mai au cateva piese nelistate pe youtube dar super !!

    1. Mi-a venit notificare pe YouTube, de la Roton, că le-am furat melodia aia cu Loredana, pe care nici n-aș fi pus-o în video, dar le-am pus pe toate la grămadă… Așa îmi trebuie dacă mă încurc cu Loredana.

Comentariile sunt închise.