„T” de la timp

Toată lumea pare să sufere de lipsă de timp: dimineaţa nu avem suficient timp ca să ne luăm micul dejun, la serviciu nu avem timp să le facem pe toate, ajunşi acasă ne-am dori să ne ajungă timpul pentru toate, iar seara ne plângem de lipsă de timp pentru a citi o carte sau pentru a ne ocupa mai mult de îngrijirea trupului şi a sufletului. Timp de dragoste o mai fi? 

Cassa Loco – Am timp

Timpul este acelaşi pentru toţi, deşi am tot auzit discutându-se despre faptul că timpul trece mai repede, că de vreo 30 de ani încoace ziua nu mai are 24 de ore, ci doar vreo 16 ore [dacă vă place teoria, găsiţi detalii aici, studiaţi-le cu atenţie şi ne vedem la o cafea după sfârşitul lumii de anul ăsta, OK?]. Internetul zice că nu-i aşa, singura cauză pentru care percepem timpul ca trecând mai repede fiind aceea că îmbătrânim.

Pe măsură ce înaintezi în vârstă, un an din viaţa ta reprezintă o unitate de măsură tot mai mică. Un exemplu ar fi că la vârsta de 10 ani, un an reprezintă a zecea parte din viaţa pe care ai trăit-o până atunci, deci foarte mult. Timpul pare să treacă mai greu pentru că în copilărie şi în tinereţe te întâlneşti cu situaţii noi, afli o mulţime de lucruri, experimentezi şi ţi se pare că o zi a fost plină pentru că ea a fost cu adevărat aşa. La cincizeci de ani, un an nu mai este decât a cincizecea parte din viaţa ta. Experienţele noi nu mai sunt atât de frecvente, până la vârsta aia probabil că deja ai aflat ceea ce ai vrut să afli, ai vizitat lumea, sunt puţine lucruri care te mai surprind aşa cum se întâmpla atunci când aveai doar 10 ani.

Un exemplu personal: anii în care nu am făcut nimic notabil par să fi trecut fără să-i simt. 2010 a fost un an „încet” pentru mine; noroc că am blogul ăsta unde mi-am documentat şi aşa puţinele activităţi, pentru că exceptând excursia la Viena, zău dacă-mi amintesc să fi făcut ceva în anul ăla. Vă daţi seama că în 365 de zile am băut cel puţin tot atâtea cafele pe care le-am uitat, am mers de vreo 150 de ori la muncă, dar am interacţionat cu aceiaşi oameni, am făcut aceleaşi şi aceleaşi pagini de ziar, am avut idei multe care s-au materializat puţin spre deloc.

Anul 2010 nu m-a întrebat dacă vreau să treacă pe lângă mine sau nu, el şi-a văzut de lunile, săptămânile şi zilele lui iar eu simt acum că am pierdut nu doar aproape un an din viaţă, ci fiecare zi în care nu am făcut ceva interesant. Cele mai faine poveşti încep cu o aventură, amintirile „beton” se adună din experienţe noi, nu din mersul la lucru opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână, nici din concediile pe care nu ţi le-ai luat pentru că era prea multă treabă de făcut.

Pentru că mă apropii deja de 30 de ani, vreau să fac fiecare an să conteze pentru mine, aşa că mi-am propus să fac în fiecare zi ceva interesant. Ştiu de la bun început că vor fi zile când nu voi face absolut nimic notabil, dar măcar în cele în care nu mă voi trezi cu faţa la cearşaf sper să fac altCEVA.

Lecturi suplimentare: The days are long but the years are short; Time perception. Mai departe vă descurcaţi voi, timp să aveţi să citiţi tot ce s-a scris pe tema asta! :)