Denisuca - Nevastă de Coşmar

Apropo de ce spunea Dia aici, o altă chestie faină pe care-am văzut-o în Austria este modalitatea de distribuire a unor publicaţii, în speţă ziare. Acestea sunt “împrăştiate” pe mai mulţi stâlpi, închise în nişte folii de plastic, pentru a le proteja de ploaie şi vânt, şi cu toate că nu sunt toate gratuite, deasupra foliilor respective există cutii metalice pe care este lipită suma pe care trebuie s-o depui în schimbul unui exemplar al ziarului.

Unele costă 1 euro, altele 50 de eurocenţi, iar altele sunt gratuite. Dar n-am văzut nici un austriac să ia ziarul din folie fără să pună bani în cutie. Fără vânzători “volanţi”, fără zeci de chioşcuri; iei ziarul, pui banul. Şi prin filmele americane am observat chestia asta, diferenţa fiind că la ei ziarele sunt aşezate într-un fel de cutii metalice, asemănătoare unor cutii poştale mai mari.

Frumos… la noi cred că ar dispărea şi cutiuţele cu bani!

În Innsbruck, mai toate magazinele aveau vitrinele decorate special pentru toamnă, cu frunze uscate [chiar dacă multe dintre ele erau din plastic…], crenguţe rupte din copaci, dovleci etc.

În Westendorf, satul în care am stat noi, până şi restaurantele aveau meniul zilei tipărit pe una sau mai multe coli A4 care erau protejate de ploaie în mici afişiere sau vitrine aşezate în calea trecătorilor. Dar nu era doar meniul: la unul dintre restaurante am observat câteva sticle de vin - ce-i drept, goale -, iar la celelalte, aceleaşi aranjamente realizate cu gust, din frunze uscate şi alte elemente specifice toamnei.

Şi dacă am zis “până şi restaurantele”, e clar că toate celelalte magazine aveau vitrinele frumos decorate, de-ţi era mai mare dragul să le priveşti.

Apoi, prin satele în care am fost am observat - şi chiar n-aveai cum să nu observi - zeci de ghivece cu flori la geamuri, balcoane şi terase. Oamenii ăia sunt maniaci cu florile! Chiar şi în sat exista o florărie. La noi, florăriile dau faliment şi la oraş şi trăiesc doar de pe urma elevilor, bolnavilor şi a nuntaşilor.

La final, pentru cine n-a văzut la Sebi: un aranjament de toamnă amplasat în faţa unei uşi de la intrare. În plină stradă, pe trotuar, austriacul nu se teme că-i va fura cineva coşuleţul de toamnă. La noi ar fi dispărut şi preşul ăla demult…

Vreau şi eu siguranţa asta, vreau şi eu liniştea de acolo!

Iaca şi poze, să nu ziceţi că vorbesc prostii:

Citeşte mai departe »

Când am ajuns în Westendorf, Lucian l-a întrebat pe Mattheus, proprietarul Hotelului SportAlm Vittal, dacă staţia meteo funcţionează. Şi m-a trimis să văd cum va fi vremea pentru următoarele două zile. Iată ce-am aflat:

Citeşte mai departe »

În cea de-a doua zi în Austria, Lucian ne-a dus în Wattens, la Lumea Cristalelor Swarovski [KristallWelten].

Biletul de intrare a costat 10 euro/căciulă, iar la ieşire, pentru cumpărături de peste opt euro, dacă prezinţi biletul, ţi se returnează doi euro. După ce ne-am minunat de arta din parc [aşa se numeşte cea de-a şaisprezecea parte a expoziţiei de la KristallWelten], am intrat în… capul “uriaşului” care scuipă apă [destul de multe poze are şi Sebi].

Citeşte mai departe »

Una dintre chestiile de pe “bucket list”-ul meu [sau o fi bucket lista?] era să beau o cafea în fortăreaţa Festung Hohensalzburg, la terasa de pe care se vede oraşul în toată splendoarea lui.

Cum sunt o mare iubitoare/amatoare de cafea [se ştie, cum zic Nărozii], primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns la Hotelul SportAlm din Westendorf a fost să cer o cafea. Pe care am băut-o în cel mai înalt loc de pe terasă, la soare şi lângă Sebi.

Citeşte mai departe »

…nu s-a potrivit cu cea de la redacţie, drept pentru care azi am fost obligată să merg la muncă. Nici dimineaţă nu scap, e musai să ajung la poşta de colete, care are program de vămuit doar marţea şi joia, între 9 şi 12. Foarte distractiv! Şi dacă tot nu am dormit azi, să vă povestesc cum a fost în Austria.

A fost superb. Ca şi prima dată când am ajuns pe-acolo, m-am [re]îndrăgostit la prima vedere de Salzburg. Am mai vizitat Innsbruck-ul şi mai multe orăşele/sate din zonă.

În primul rând am remarcat curăţenia. Este tât de curat, încât nici să scuipi pe jos nu m-ar fi lăsat inima - dar eu fiind o doamnă, nu scuip [serios, mama!]. Apoi, iarba tunsă scurt şi îngrijită, căsuţele “corecte”, zugrăvite în culori deschise, cu lemnăria maro, lemnele de foc pentru iarnă aşezate la linie, de parcă ar fi fost opere de artă, culorile toamnei, copaci cu frunze verzi, roşii, galbene. Oamenii liniştiţi, chiar zâmbitori, magazinele mici şi cochete, pensiunile şi hanurile atât de frumoase, încât aş fi jurat că am păşit într-o poveste…

Kitzbuhel este un judeţ de vis, cu sate frumoase, case frumoase, vaci sănătoase - frumoase şi ele. Acolo am stat noi, la hotelul SportAlm din satul Westendorf, pe care îl recomand oricui ar vrea să vadă un colţ de Rai pe pământ.

Innsbruck-ul mi-a amintit de Cluj-Napoca with a twist of Sighişoara, un oraş fain, dar nu mai fain decât Salzburg-ul.

Ca excursia să fie într-adevăr completă, la plecare am oprit în Salzburg, am urcat în cetate şi am băut o cafea - cea mai scumpă cafea din viaţa mea, 3,50 € - pe o terasă din cetate, de unde se vedea oraşul.

Deocamdată atât de la mine. Mai multe o să puteţi citi la Mufică pe blog, după ce se trezeşte.

Mulţumiri: Lucian, Sebi, Tertecu şi tata [ştie ei de ce].

În seara asta plec în Austria, pentru câteva zile, împreună cu Sebi şi Scriitorul. Cel mai probabil, voi fi ocupată cu fotografiatul, căscatul gurii şi alte asemenea îndeletniciri, drept pentru care blogul va lua o scurtă pauză - doar până duminică seara, nu vă privez mai mult de prezenţa mea online.

Sau… cine ştie, poate prind vreo gură de net şi vă ţin la curent.

P.S.: Urările pentru mâine le primesc tot aici. Douăzecişişase, dacă se întreabă cineva.

Cu jurnalistul Lucian Stanciu am lucrat puţin, în vremea când tehnoredactam şi corectam publicaţiile Hunedoara Magazin şi Euro Transilvania. Încă de pe atunci îl obseda Austria şi îmi spunea că ar vrea să stea acolo. Acum a ajuns la Kitzbuhel şi lucrează în turism. Şi zice că e mai frumoasă viaţa în Austria, iar eu nu am nici măcar un singur motiv să nu-l cred. Cum trăitul în Austria nu-i ocupă tot timpul, Lucian Stanciu are timp şi de scris pe blog, şi o face destul de des. Şi bine, aş mai adăuga.

Cine-i curios cum se vede Austria prin ochii unui român poate afla de pe blogul lui Lucian.

Până mă adun şi pentru scris, vă las să vă bucuraţi de pozele făcute în Austria şi Germania, mai mult din maşină. Majoritatea “Photoshopped”. Aştept laude sau critici.

[Click pe poză pentru setul de imagini - pe Flickr]
.