Denisuca – nevastă de Coşmar

În fiecare toamnă, ca un făcut, îmi vine dorul de ducă. Poate o fi din cauză că m-am născut toamna, poate că de vină e vremea mai blândă de după arşiţa verii, nu ştiu ce îmi provoacă dorul de ducă, dar m-aş tot duce. Şi nu oriunde, ci în vest, vorba cântecului: “Go west, life is peaceful there!”.

Anul trecut, în octombrie, chiar de ziua mea, o greşeală a doamnei Ioana – GPS-ul din dotare – ne-a dus în centrul Vienei, la ora 7 dimineaţa. Cred că fără să vrea, doamna Ioana mi-a făcut cel mai frumos cadou. Bine, nici faptul că după ce am trecut de Viena am ajuns în Salzburg şi apoi în perfectul Tirol nu a fost chiar de lepădat.

În 2005, tot toamna, m-am mutat în Cluj. Cei care mă cunosc ştiu cât de mult iubesc oraşul ăla şi că aş fi în stare să împachetez acum dacă aş şti că de mâine mă pot muta în Cluj. După cinci luni, mi-am împachetat visele şi am venit acasă. read more »

Acum vreo trei luni, Veve mă tenta cu un zbor foarte ieftin până în Italia. Ştia el ceva companii aeriene care te “căruţau” la Napoli la preţuri incredibil de mici. Ghinionul a făcut ca în perioada aia să nu întrunim toate condiţiile pentru efectuarea unei scurte excursii în Italia, aşa că am lăsat-o baltă. Când spun “scurtă excursie”, mă refer la o excursie de o zi, în care să ajungem dimineaţa, să mâncăm o pizza italiană adevărată, să vizităm ce e de vizitat, după care să ne întoarcem.

Totuşi, aşa cum am spus de mai multe ori, vreau să văd cât mai curând locuri din Europa pe care deocamdată le-am vizitat doar virtual: Paris, Londra, Roma, Amsterdam, Barcelona etc. În realitate, am “bifat” doar Salzburgul de vreo două ori, Budapesta în trecere, nemţescul Passau şi alte mici orăşele austriece, de care m-am îndrăgostit iremediabil.

Vreau să ajung la Fontana di Trevi, în Roma, în primul rând pentru că Bon Jovi a filmat acolo videoclipul melodiei “Thank You For Loving Me”, dar şi pentru că există o legendă care spune că dacă arunci un bănuţ în această fântână, te vei întoarce la Roma.

Vreau să pozez Piaţa San Marco, să văd cum se face – şi mai ales cum se vinde – sticla de Murano, să mă plimb cu gondola prin Veneţia şi nu în ultimul rând, să văd Colosseumul. Ştiu că sunt mult mai multe lucruri de văzut în Italia, de aceea vă invit pe voi, cei care aţi fost pe acolo, pentru că ştiu că sunteţi mulţi, să ne povestiţi ce are Italia frumos de arătat turiştilor. Invitaţia o lansez împreună cu Maretti, iar cele mai frumoase poveşti vor fi publicate pe pagina maretti.ro şi premiate cu un coş cu bunătăţi italiene şi combinaţii asortate de bruschette Maretti.

Mai multe impresii decât la mine şi ceva mai multe poze decât am “urcat” eu pe blog are tata. Impresii aici [Austria 3] şi aici [Austria 4] şi pozele – aici. Merită citite şi articolele, nu doar văzute pozele.

Firma care întreţine autostrada la austrieci, ASFINAG, te anunţă că ai de mers 10 kilometri cu cel mult 30 de kilometri pe oră. Nu-ţi convine, dar te conformezi. Din când în când, eşti anunţat că mai ai şase, patru, doi kilometri de mers aşa…

…apoi ţi se mulţumeşte pentru înţelegere!

Only in Austria!

Să glumim oţâră pe seama austriecilor, de fapt pe seama cuvintelor care în două limbi înseamnă altceva…

Deci ce pute?

Aia pute!

Tata a spus cam tot ce era de spus despre excursia în Austria, dar o să încerc şi eu să completez.

Am mai fost de două ori în ţara mea preferată [după ce-am văzut-o de trei ori, pot să-i spun aşa, cred], dar niciodată iarna; aşa că de data asta am văzut-o şi îmbrăcată în alb şi concluzia la care am ajuns este că-i şade bine oricum. Că aşa zice mama, dacă eşti frumoasă, îţi stă bine îmbrăcată cu orice [bine, mie îmi zice aşa, că cică io-s frumoasă şi îmi stă bine oricum, dar e mama şi e subiectivă, n-are cum să fie altfel!]. Nu i-ar sta bine “îmbrăcată” în mizerie, dar tot ar fi frumoasă.

Am revăzut, în Westendorf, casele superbe de care m-am îndrăgostit la prima vedere. Şi prima vedere, trebuie să vă spun, s-a întâmplat acum vreo 20 de ani, când am primit un album cu pagini lucioase şi coperţi groase, din carton, pe care scria, mare, Österreich. Cam cum erau cataloagele Neckerman sau Otto pe care le primeam “de dincolo”. Am răsfoit de sute de ori albumul ăla şi nu-mi venea să cred că există aşa ceva. Uite că acum am apucat să văd cu ochii mei [şi chiar şi cu obiectivul aparatului meu foto] o parte din frumuseţile Austriei.

Sunt doar două lucruri care nu mi-au plăcut: faptul că pe autostradă a trebuit să plătesc o “taxă” de WC şi acela că magazinele se cam închid la sfârşit de săptămână, duminica fiind închise de tot şi de-a binelea. Şi nici benzinăriile nu sunt deschise non-stop, ca la noi. Ce chestie!

Îl invidiez pe Stanciu pentru privilegiul de a locui într-un sat de poveste, cu clădiri copiate parcă din basme, cu oameni civilizaţi. Nu-l invidiez pentru că trebuie să ştie limba germană ca să interacţioneze cu westendorferii care nu ştiu română, adică alţii decât cei cinci sau şase români din sat. Dar el ştie germana, aşa că pot să-l invidiez şi pentru asta.

Mi-am mai amintit ceva: accesul la net este cam limitat, ca să nu zic că-i chiar sărac, acolo unde există. E lucru mare să ai budă în casă, apă caldă şi cam toate condiţiile necesare unui trai nu decent, ci huzuresc de-a dreptul, în vârful muntelui, dar eu cu o conexiune proastă la net n-aş putea trăi. Ca să nu mai zic că în birturile prin care am fost noi nu era oaierles. Cum, bă, să n-ai wireless pentru clientu’ care bea o bere-două-trei la trei oiro jumate bucata? Păi, uite-aşa. Nu este şi pace. Te obişnuieşti cu ideea şi socializezi de-adevăratelea, cu oamenii adevăraţi, care-s în faţa ta. E şi asta o chestie.

Citiţi deci şi aici. Şi acum, poze, că ştiu că pe astea le aşteptaţi: read more »

Într-o ţară civilizată, aşa cum e Austria, gunoiul menajer nu se aruncă la grămadă, ci se reciclează. Un pachet de ţigări gol se aruncă după cum urmează:

• cartonul – la hârtie sau carton
• folia de plastic cu care este învelit – la plastic
• folia din interior, în care sunt aşezate ţigările, la metal

Sticla este reciclată în containere speciale: unul pentru sticla albă sau transparentă, altul pentru sticla colorată.

Gunoiul trebuie sortat de acasă, aşa că fiecare locuitor are trei, patru sau cinci găleţi ori pungi în care aruncă plasticul, metalele, hârtia, bio [resturile biodegradabile] şi gunoiul care nu poate fi sortat. În cazul în care nu le sortează cum trebuie sau aruncă resturi reciclabile la “grămadă”, austriacul primeşte o amendă usturătoare [500 de euro nu reprezintă mărunţiş nici pentru austrieci]. Şi ce faci când ştii că te paşte o amendă babană? Te supui.

Chiar dacă e puţin extremă pentru noi şi pentru cât gunoi producem noi, o astfel de măsură ar fi excelentă în România. Cei care nu s-ar supune ar face-o cu siguranţă după o amendă care să-i ardă la buzunare. Ar fi frumos să se introducă [sau dacă există, să se aplice] amenzi şi pentru gunoaiele aruncate pe stradă… şi-atunci să vezi ce ţară curată am avea!

Deci noi doi şi Ovi, Sebi, Lucian, Monica, la Westendorf. Poză făcută de o tanti de la Bacardi, care ne-a dat de beut moca. Avea un Canon EOS 400D sau pe-acolo 350D şi da, am “furat” paharele, că sunt din plastic destul de tare şi Bacardi şi cu mine avem o “istorie” pe care poate că o s-o povestesc cândva.

Poza e furată de aici, dar cred că am voie, că doar e cu mine.

Data trecută când am fost în Austria, am pus ochii pe BeerTender*; foarte mişto ideea: să ai propriul dozator de bere acasă. Am primit pe mail şi reclama [faină] pentru BeerTender:

read more »

În Austria e superb, totul e curat, frumos, la locul lui. Dar pe autostradă, la unele benzinării trebuie să plăteşti dacă vrei să mergi la WC. Şi nu pot să înţeleg cum, după ce am alimentat de la tine, tu te trezeşti cerându-mi bani dacă vreau să-ţi folosesc toaleta. Pur şi simplu, nu pot să înţeleg.

De ce se plăteşte taxa de autostradă dacă pentru a merge le WC mai trebuie să dai bani? Sau eu plătesc doar taxa de drum, iar unde îmi fac nevoile e treaba mea?

La unguri, în schimb, există la fiecare [?] kilometri spaţii amenajate cu WC-uri, din când în când benzinării, locuri de tras sufletul etc. Şi chiar dacă nu opreşti la toaletele care pot fi folosite gratuit, ci opreşti la o benzinărie, te poţi duce liniştit la budă, pentru că nu-ţi mai cere nimeni nici un ban.

În România, la fel. N-avem autostradă [glumele alea două de la Bucureşti la Constanţa şi Piteşti sunt nişte drumuri pe care se poate circula mai rapid şi atât], avem drumuri de rahat, cu gropi, cu sute de sate prin care trebuie să treci cu fenomenala viteză de 50 km/h, dar dacă ai nevoie să opreşti la o benzinărie, ca să mergi la WC, nu ca să alimentezi, n-o să-ţi ceară nimeni bani pentru asta. Eu zic că e de bun simţ, în condiţiile astea, să nu-i iei clientului tău bani dacă vrea să-ţi folosească toaleta.

Şi totuşi, în Austria mi s-a întâmplat asta la două benzinării. La BP, doamna blondă care îi taxa pe căcăcioşii de clienţi nu cerea nimic, dar când o vedeai aşteptând, îi plăteai, că aşa-i de bun simţ. La o altă benzinărie [eram prea obosită, n-am reţinut de care era], o doamnă cu cabină™ nu m-a lăsat să intru în baie până n-a strigat după mine să-i plătesc. Tot pe-acolo aş fi ieşit, deci nu era o tragedie dacă mă lăsa întâi să-mi văd de treburi. Dar nu, a trebuit să strige. Şi-o întreb, pentru că nu-şi afişase tariful, “How much?”. Răspunsul m-a uimit: read more »