Ştiţi deja că îmi plac pixurile de tot felul, că le fur, le cumpăr, le colecţionez şi am câteva sute. Am dat peste site-ul pixarie.ro şi mi-au plăcut mult şi ideea, şi domeniul ales. Am cerut o cotaţie pentru trei modele, pentru că vroiam să le personalizez şi să le ofer cititorilor mei. Asta se întâmpla pe 4 februarie, adică în urmă cu aproape o lună.
Încă nu am primit un răspuns, deşi în mail am specificat absolut tot ce se putea specifica, de la tipul de personalizare, la fontul cu care urma să fie scrisă adresa blogului. Să mai aştept un răspuns? Sau să fiu măgară© şi să concluzionez că aşa se face comerţul online la noi?
Pixărie, ruşinică! Nu mai aştept oferta voastră, mă orientez spre magazinele OFFLINE, care nu-şi fac site doar ca să nu rămână câmpul gol atunci când completează formulare pe net.
Posts Tagged ‘BADvertising’
Pixărie.ro – păcat de idee!
Au început
Cum sunt abonată la toate newsletterele posibile, am început deja să primesc mesaje cu urări de 8 Martie, mărţişoare virtuale şi aşa mai departe. Nu ştiu pentru alţii cum o fi, dar pe mine mă cam enervează să le tot şterg.
Dacă nu-mi daţi nimic gratis, dacă n-am nici o reducere semnificativă la vreun produs sau serviciu care chiar mă interesează, nu văd rostul acestor mesaje. Nu-mi poate spune nici o firmă care trimite astfel de”mass-messages” că s-a gândit la mine, din moment ce mesajul ajunge la câteva sute sau mii de persoane, aşa că nu mă încălzeşte cu nimic.
Aşadar, dragilor, nu mai trimiteţi mesaje stupide de 1 sau 8 martie, că mă cam lasă rece. Give me stuff or spare me! ![]()
ANPC răspunde
Doamnei Denisa Lala
Referitor la reclamatia dumneavoastra depusa online si inregistrata la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor cu nr. 579/ON/28.02.08 prin care solicitati rezolvarea aspectelor reclamate, va comunicam faptul ca aceasta a fost înaintată către Oficiul pentru Protecția Consumatorilor Hunedoara care este competent să o soluționeze.
Acestia va vor contacta în cel mai scurt timp pentru solutionarea reclamatiei dumneavoastra.
Cu stima,
Irina Ciausu
Consilier
Aştept cu interes să mă contacteze OPC Hunedoara. Reclamaţia se referea la “incidentul” de la Artima. Nu mă las, vorba unui fost coleg de liceu, “asta nu rămâne aşa!”. ![]()
Colecţia EDUCATIVĂ
Pe Realitatea.net am văzut un banner care duce aici. Banner în flash, care arăta cam aşa:
Şi nu pot să nu mă întreb de ce nu s-or fi obosit cei care l-au creat să pună diacritice textului ăluia amărât. Nu era prea mult de muncit, un Alt+Shift ca să treci pe tastatura RO şi câteva caractere înlocuite. Bannerul oricum e format din imagini, deci n-ar fi avut cum să fie probleme cu afişarea diacriticelor. Cred că e vorba doar de lene. De comoditate. Ne-am obişnuit aşa, de ce să schimbăm acum ceva? Cine ne place ne place şi-aşa, nu?
Totuşi, oameni buni, e vorba de Colecţia Cotodianul EDUCATIV. Oare şi cărţuliile alea pe care le vindeţi cu ziarul sunt scrise tot fără diacritice? Colecţia EDUCATIV nu are diacritice, nu? Din reclamă, asta deduc. ![]()
Autohaus Huber, închirieiri auto
Vineri, 29 februarie, se inaugurează sediul de la Sântuhalm [la jumătatea distanţei dintre Deva şi Hunedoara] al dealer-ului Opel şi Chevrolet, Autohaus Huber. Huber e nume nemţesc, firma e din Sibiu, iar eu ştiam că nemţii sunt oameni care ţin la ordine şi disciplină. Şi nu pot să-nţeleg cum, pe site-ul www.autohuber.ro, apare o greşeală atât de nasoală: “Închirieiri auto”.
Dacă ajung vineri la reprezentanţă, o să le atrag atenţia, că pe net nu cred că stau ei prea mult, altfel ar fi observat “scăparea”.
Artima îşi bate joc de clienţi

___________
3 martie, ora 18.58.
Am fost sunată de directorul adjunct al magazinului Artima din Deva, care mi-a explicat că problema vine de “sus”, adică de la sistemul central din Timişoara. Preţurile se stabilesc de acolo, iar cei “mici”, de aici, n-au ce face.
Şi-au cerut scuze şi m-au rugat să merg la magazin ca să-mi restituie diferenţa de 1,5 lei, bani pe care i-am plătit în plus atunci când am cumpărat uleiul ăla de palmier. N-o să merg, desigur, dar îmi place să văd că se mai mişcă lucrurile în ţara asta.
___________
Ieri, am fost la supermarketul Artima din Deva, ca să cumper ulei de palmier. Acum două săptămâni, aveau la vânzare ulei Olina la bidoane de doi, respectiv trei litri. Ieri am găsit doar de trei litri, iar preţul de la raft era de 18,49 lei. L-am pus în coş, am mai luat şi alte chestii şi am pornit spre casă. La casă, constat cu surprindere că produsul “Olina ulei de palmier” are preţul de 19,99 lei. O diferenţă de 1,5 lei care, la câteva sute de produse, se simte. Poate că au fost şi alţi clienţi care au plătit mai mult, dar nu şi-au dat seama, pentru că atunci când mergi la supermarket, nu cumperi un singur produs. Şi când le ai pe toate la grămadă, nu mai stai să vezi cât costă fiecare, ai încredere, ca prostu’, că ţi se încasează preţul văzut la raft.
Pe naiba! Nu e prima dată când am parte de neplăceri de genul ăsta cu Artima, însă de data asta am şi reacţionat. Am întrebat-o pe casieră de ce diferă preţurile, a ridicat din umeri şi a făcut pe neştiutoarea. Condica de sugestii şi reclamaţii din magazin, îngropată sub coşurile de cumpărături, mi-a făcut cu ochiul, dar n-am putut să scriu nimic în ea, pentru că pixul ataşat, legat cu o sârmă, nu avea pastă. Nu că i se terminase pasta, nu avea deloc.
Aşa că am intrat pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi am completat o reclamaţie online, la care aştept un răspuns în termn de 30 zile.
Bătaia de joc a celor de la Artima SA trebuie să se oprească cumva. Oricum, până când primesc un răspuns favorabil de la ANPC, am decis să nu mai cumpăr nimic de la Artima. Măcar de mine să nu-şi mai bată joc. Dacă celorlalţi clienţi le place asta, să le fie de bine!

EDIT: Mai nou, clienţii care au bagaje pe care vor să le încuie în dulăpioarele puse de Artima la dispoziţia lor – teoretic! – trebuie să aştepte până când una dintre casiere este liberă. Asta pentru că nici cheile de la acele dulăpioare nu mai sunt “la liber”. Dacă ai bagaje din alte părţi, n-ai decât să aştepţi. “Ştim noi că vreţi să furaţi cheile ca să vă însuşiţi dulăpioarele!”. ![]()
“Hoţul aproape perfect”
Am primit pe mail, de la un cititor din Timişoara, un text în care povesteşte cum a fost păcălit de o firmă. Citiţi şi trageţi voi concluziile şi mai ales “don’t shoot the messenger”.
Hoţul aproape perfect
“Era o zi ploioasa cand am fost selectat pentru primul interviu ca reprezentant vanzari la firma SERAN EXPRESS…
Cerul meu s-a inseninat, un licar de bucurie mi-a umplut sufletul! Era anuntul cu 1000 RON SALARIU DE PORNIRE!
Multumindu-i lui Dumnezeu, m-am indreptat catre sediu, Ulpia Traiana, nr 51. Bineinteles, cu un taxi (ploua). 150.000 lei vechi.
Ajuns in fata casei, am deschis portita mea spre un viitor stralucit ca om de vanzari, chiar daca nici un afis nu-mi dadea incredere ca acolo este sediul unei firme. La fix, a inceput interviul. Nu eram singur, eram 3 intervievati in paralel.
Iaurt cu sufix ciudat
Probabil că au mai scris şi alţii despre iaurturile Yoplait, da’ e musai să le critic şi eu puţin.
Oare ce minte creaţă a gândit numele alea?
Căpşună delicioasă e OK dar de la delicios la răcoricios sau aromicios e cale lungă!
Vişină răcoricioasă, mango pofticios, măr verde gustăcios, piersică albă bunăcioasă, banană aromicioasă, iaurt alb cremicios. Trebuia să se termine toate în “os”, am înţeles. dar să inventezi cuvinte mi se pare oţâră deplasat. Sau numai eu nu cumpăr iaurturile Yoplait din cauza acestor denumiri stupide?
“Treziţi-vă şoferi!”
Azi avem de comentat o reclamă stupidă, care apare de ceva timp prin presa locală din Hunedoara.
Omniasig ne îndeamnă să ne trezim şoferi, nu altceva. Ar fi ideal să mă trezesc şoferiţă fără să mai fie nevoie să fac şcoala de şoferi şi să mai dau examen pentru obţinerea permisului de conducere, dar aşa ceva nu se poate. Încă o dovadă că publicitatea minte, dacă mai era nevoie.
Aşadar, un titlu stupid care atrage atenţia nu aşa cum intenţionau cei care au creat reclama, ci prin faptul că-i lipseşte o virgulă. Iar ăsta a fost doar titlul.
Mai departe, “e şi mai grav dacă nu aveţi RCA. Aşa că făceţi-vă”. Făceţi-vă voi, noi, ăştia care mai vorbim şi scriem cât de cât corect, ne facem. Nu ne făcem, că noi am mai mers pe la şcoală.
Pentru a treia oară mă întreb, cine naiba corectează reclamele astea şi de ce nu se ia CNA-ul şi de ei?
Dar avem fiţe şi aici, la Deva!
Îmi scrie un hunedorean supărat. După ce că în municipiul Hunedoara n-ai unde să te distrezi [mă rog, sunt vreo două cluburi, dar atât], în Deva, clienţii sunt trataţi preferenţial. Club Collection, Deva, mai exact.
Stau in Hunedoara si cine stie cunoaste, adica te plictisesti al dracului de tare acolo. Mi-am sunat un prieten şi l-am invitat in Club Collection, cel mai “da fitza” club din Deva. Scurt, matahala de la poarta ne-a luat 30 de lei de caciula ca sa intram. Ne-am asezat la masa, mi se parea normal, dupa ce am stat atatia bani, sa pot sta jos. Doar ca a venit o domnisoara ce aducea a escorta si ne-a invitat sa stam in picioare, ca deh, masa era rezervata, si ne spune nonsalant ca nu-i mai scump sa stai la masa. Adica acelasi “tarif” pentru toata lumea, dar daca n-ai noroc, stai in picioare.
Nu mi se pare corect ca bisnitarii sa faca bani pe spatele unor tineri plictisiti, doar pentru ca nu au variante atunci cand vor sa se distreze… dar intereseaza pe cineva?
Cum vă mai suportă pământul?
Western Union şi Poşta Română derulează o promoţie. Dacă efectuezi patru tranzacţii WU prin Poşta Română, poţi câştiga chestii, iar la fiecare patru tranzacţii, primeşti garantat un suport CD/DVD “pentru colecţia ta de muzică şi filme”. Bineînţeles că la cuvântul “suport” apare şi nelipsita steluţă, iar mai jos aflăm că “în promoţie se acordă: 3 LCD-uri, 3 camere video, 3 Home Cinema-uri şi 6.500 de suporţi pentru CD/DVD”.
Oameni buni, pluralul pentru suport este suporturi, nu suporţi! La fel cum spunem plase şi nu plăşi sau case şi nu căşi, în loc de suporţi, spunem, dacă avem habar de gramatica limbii române, suporturi.
Şi iarăşi revin la o întrebare de acum câteva luni: nu ar fi normal să existe un Birou pentru corectura reclamelor? Se bagă cineva? Nu de alta, dar eu m-am săturat de reclame stupide şi cu atât mai mult de reclame pline de greşeli.
Zi să morcovi tu!
Într-o revistă pentru femei, am dat peste o reclamă care se întindea pe două pagini; pe prima era asta:
Apoi, pe pagina următoare, ţi se trânteşte în faţă următorul text:
Poftiţi la expirăciuni©!
Nu o dată mi s-a întâmplat să descopăr, pe rafturile supermarket-urilor, produse cu termenul de valabilitate aproape expirat. Un iaurt care expiră mâine, o brânză topită care mai e bună două zile ş.a.m.d.. Dacă ştii să cauţi, vei constata, cu uimire, că în spate stau ascunse aceleaşi produse, dar proaspete. Ţie-ţi sunt “împinse” produsele care stau să expire, că doar n-o să le arunce! Şi de ce să le dea mâine la preţ redus, când ţi le pot vinde ţie azi, fără ca profitul să aibă de suferit?
Un exemplu concludent: supermarket-ul Artima din Deva, 29 ianuarie 2008. Brânză Făgăraş care expiră mâine, în faţă, pe raft. Brânză Făgăraş care expiră cândva în 4 februarie, bine ascunsă în spate. Bineînţeles căam “săpat” şi am luat din cea mai proaspătă, deşi trebuia să-mi iau jucăriile şi să plec la alt magazin. Da’ aşa e când te grăbeşti.
Pentru retaileri, noi, cumpărătorii / consumatorii, nu reprezentăm nimic altceva decât rotiţele care fac mecanismul să funcţioneze, generând profituri uriaşe. Alte rotiţe din sistem sunt producătorii, cu care se negociază la sânge preţurile, din cauza cantităţilor mari de marfă cumpărată. Respectul pentru rotiţe nu există. Mecanismul trebuie să funcţioneze, orice-ar fi. Cred că pe 24 noiembrie, voi susţine campania Buy Nothing Day. Nu că s-ar opri maşinăria fără mine, dar să simt că fac ceva, că protestez şi altfel decât defulând pe blog.
P.S.: Că tot am pomenit de minunatul supermarket Artima, mă întreb de ce, de când cu rebranding-ul, singurul POS la care se mai vând ţigări e mereu gol, ca un post militar fără santinelă?… Da’ eu mă întreb, eu aud. Noi să fim sănătoşi şi barosanii să aibă ce mânca. Vorba lu’ Blegoo: Las’ că merge©!
Citroen C4 – creepy print ad!
Nu pot să cred că Citroen, care are cele mai faine reclame pe TV [alea cu maşinile care se "dezmembrează" şi dansează], a aprobat – sau mai grav, a creat – o reclamă atât de stupidă.
Textul de jos zice aşa: “Lack of light and space? C4 Picasso”. Adică dacă duci lipsă de lumină şi de spaţiu, C4 Picasso este soluţia, răspunsul, salvarea. Totuşi, doamna din imagine pare să stea foarte bine atât la capitolul lumină, cât şi la capitolul spaţiu. De ce şi-a băgat copilul înapoi de unde l-a scos?
În concluzie, o reclamă care, în loc să mă convingă, m-a oripilat.










on 

