blog my mind
Posting tweet...
Dacă tot mi-a rămas roz blogul de la concursul HP încoace, rămânem în “zona roz” pentru a anunţa lansarea unui card de debit în aceeaşi culoare: Cardul Pink de la Volksbank. Toate detaliile despre acest card le găsiţi aici şi pe site-ul dedicat. Încă o dată, la mulţi ani, dragi femei!
Am un card VISA emis de BRD pe care-mi primesc salariul. Ăla pentru care plătesc comision de fiecare dată când verific soldul contului. În vara anului trecut, am folosit cardul cu pricina pentru a face nişte mici cumpărături în Bulgaria. Se întâmpla în luna iulie a anului 2009, reţineţi aspectul ăsta.
În ultimele luni ale anului trecut, atunci când foloseam bancomatele BRD pentru a retrage bani ori pentru a face unele plăţi, pe ecran îmi apărea de fiecare dată un mesaj prin care eram rugată să mă prezint la orice sediu BRD în vederea actualizării informaţiilor bla-bla-bla. Am stat liniştită, pentru că ştiam că treaba fusese rezolvată de către o colegă de-a mea, care a transmis băncii datele tuturor angajaţilor. read more »
Am găsit în cutia poştală, săptămâna trecută, un plic pe care scria doar “bani”. Expeditor, nu, destinatar, nu, deci era clar că-i spam de la una dintre mirificele “instituţii financiare nebancare” care îmi tot umplu degeaba cutia poştală cu hârtie tipărită. read more »
Nu înţeleg de ce oamenilor le este teamă de cuvântul “bani”, astfel încât simt că dacă-l vor folosi, cerul sau tavanul se vor coborî asupra lor şi vor avea parte de nori negri, ploi torenţiale şi igrasie. Am auzit de mai multe ori oameni în toată firea, care lucrează pe bani, nu pe nasturi, vorbind despre “bănuţi”.
Bănuţii, am concluzionat eu, sunt acei bani despre care ţi-e jenă să vorbeşti. read more »
Am un card de la BRD de vreo patru ani, dacă nu mai mult. În contul respectiv îmi primesc salariul, iar luna următoare primesc primesc prin poştă un extras de cont, tipărit. Nu i-am acordat prea multă atenţie până acum, pentru că era povestea banilor pe care nu-i mai am, deci o poveste nu foarte interesantă.
Luna asta mi-a sărit în ochi un detaliu enervant: pentru fiecare “interogare sold”, BRD îmi percepe un comision de 0,15 euro. Euro! De ce euro, când contul este în lei, iar tranzacţiile pe care le fac sunt tot în lei? Şi de când se întâmplă asta?
Cică Leonardo va închide 20 de magazine.
Una dintre metodele de scădere a costurilor este închiderea a peste 20 de magazine (circa 10% din total), majoritatea fiind deschise stradal şi în provincie. Alte soluţii la care se gândeşte Panea vizează reduceri de personal în rândul celor peste 3.000 de angajaţi, renegocierea chiriilor, selecţia şi renunţarea la aproape jumătate din cei 120 de furnizori cu care lucrează, plus “promoţii agresive cu reduceri substanţiale, având în vedere sensibilitatea la preţ a pieţei româneşti”.
Florin Panea, pentru Business Magazin
Adică să le vindem mai ieftin românilor, că-s proşti şi pun botul. Sensibilitate la calitate nu prea avem, în schimb preţurile mici ne dau pe spate. Ce mă bucură este măsura de renunţare la o parte dintre angajaţi şi îmi place să cred că se va renunţa la acele piţipoance care merg la serviciu ca la şezătoare, mai bagă un sandwich în magazin şi ignoră cu graţie clienţii. Cum ar fi Mădălina Grigorescu, de la Hunedoara.
Dragoş era surprins, zilele trecute, de faptul că vânzătorii de la două magazine n-au avut fise de 50 de bani ca să-i dea rest. Ceea ce nu ştie Dragoş este că majoritatea fiselor de 50 de bani din judeţ sunt fie la mine în buzunar, fie în automatele care vând mingi de cauciuc, amplasate prin supermarket-uri. Eu strâng fisele ca să cumpăr mingiuţe de-astea, iar ăia care vând mingiuţele le depun, cel mai probabil, la bancă.
Şi mai sunt câteva şi prin automatele de cafea. 
Aşa că să nu vă miraţi dacă vânzătorii vă vor da rest gumă Orbit. Fise n-au de unde, zău!
Nu-i aşa că mă urâţi deja după ce aţi citit titlul ăsta?
Da’ să ştiţi că nu mi-a fost uşor să stau atâtea zile acasă; nu ştiu cum poate Sebi să stea numai acasă. Eu fără cele două zile [şi ura continuă] în care am cât de cât un program, aş lua-o razna. Iar acum încerc să mă dezmorţesc, am pus în funcţiune boxele-şoricei de la USBmania, Ayo se-aude foarte bine din ele, fumez, beau cafea şi mă gândesc să ies oţâră la aer, să văd ce-a mai făcut Deva de când n-am mai dat eu pe-aici.
În altă ordine de idei, dragele mele bloggeriţe, cum v-ar plăcea să câştigaţi promovare pe diferite site-uri româneşti, în valoare de 1.000 de euro? Hotcity s-a gândit la noi şi organizează un concurs adresat exclusiv blogosferei feminine. Sună bine, nu?
Totul e de vânzare. Adevărat sau fals?
Părerea mea este că orice lucru are un preţ, iar ca să-l obţii, nu trebuie decât să oferi preţul corect. Şi la fel se întâmplă şi cu oamenii: fiecare om are preţul lui. Că-i exprimat în bani sau nu, este un preţ. Suntem oameni ergo avem slăbiciuni. Iar slăbiciunile noastre ne determină să renunţăm, la un moment dat, la unele principii.
Tu ce zici?
Mulţumesc pe această cale minunatei bănci ING pentru că, deşi cineva mi-a virat nişte bani încă de anul trecut, înainte de Crăciun – deci au trecut câteva zile lucrătoare bune, tranzacţia sau transferul, whatever, nu s-a efectuat. Nu-i nimic, a fost greşeala mea că am sperat că mă pot baza pe vreo bancă românească. Dar dacă la ING nu s-a mai lucrat deloc încă dinainte de Crăciun şi încă nu se lucrează, pentru că banii tot nu au ajuns în contul meu, de ce din cont mi-au dispărut 28 de lei reprezentând, cum altfel, taxa de administrare a contului?
Chinezul ăla mic şi bătrân care stă în spatele bancomatului n-a fost în stare, zilele astea, să lucreze decât în favoarea băncii? Asta cum se numeşte în termenii pompoşi folosiţi de bănci? One way banking – We screw you, you still work with us?
Încă o dată, mii de mulţumiri ING! Leul este de partea mea, dar numai dacă am avut grijă să mi-l transfer înainte de Crăciun.
