Denisuca - Nevastă de Coşmar

Înainte de a pleca de la naşi, vineri seara, eu şi Sebi am vrut să luăm “ronţănele”, adică chestii de mâncat pe tren, pentru că ne aşteptau minimum 14 ore de mers în picioare, în tren.

La chioşcul din stânga gării, chiar la intrare, preţurile erau după cum urmează:

• corn cu ciocolată O’Lala [apropo, ar trebui să le denumească O’Bârgău dacă vor să le mai cumpăr] - 3 lei
• pufuleţi - 2 lei
• apă minerală Carpatina, la doi litri - 6 lei
• bere Skol caldă, la doză - 4 lei
• banane - 10 lei/kilogram
• piersici - 7,5 lei/kilogram

Aşa am plecat din gară doar cu o sticlă de apă. Am preferat să dăm aceiaşi bani - trei lei pentru un amărât de corn cu ciocolată - în tren, unui vânzător ambulant, decât să facă hoţii din Constanţa plua mare pe spinarea noastră.

Înainte de gară, am oprit la o farmacie, unde o vită calculase că pentru trei cutii de medicamente a 2,3 lei fiecare, de la 10 lei trebuie să îmi dea rest 60 de bani. Nu i-a mers.
Mulţumesc vânzătorilor din Constanţa pentru că m-au convins că nu am de ce să revin pe litoralul românesc. Nu sunt chiar atât de bogată încât să-mi permit să-mi petrec concediul la mare, în România. Aşa că în noiembrie, în luna de miere, eu şi Sebi ne vom relaxa pe alte plaje, în alte ţări, unde există preţuri mici şi servicii ireproşabile.

Mă întreb câţi români care n-aveau treabă cu operaţiunile bancare sau cu schimbul valutar cunoşteau, înainte de 1 martie 2005, simbolul ROL. De când cu denominarea, toată lumea s-a îndrăgostit, brusc, de simbolul folosit, altfel, doar în tranzacţiile bancare [şi valutare].

O vreme [1 martie 2005 - 30 iunie 2006], preţurile tuturor produselor şi serviciilor au fost afişate atât în lei vechi [ROL], cât şi în lei noi [RON]. Oamenii, în special persoanele în vârstă, încă nu s-au obişnuit cu noua monedă şi încă mai calculează totul în lei vechi.

Totuşi, eu deja m-am săturat să văd peste tot simbolul RON, inclusiv în reclame sau promoţii. “Cumpără produsul X cu doar Y RON”. România are o singură monedă naţională: LEUL. Nu leul vechi, nu leul greu, nu leul nou. LEUL. Ce-o fi atât de greu? Dacă în promoţii nu s-ar mai specifica despre ce lei este vorba [pentru că nu mai are cum să fie vorba de lei vechi, asta e clar], poate că oamenii n-ar mai fi atât de confuzi.

Au trecut şaisprezece luni de când nu mai avem şi lei vechi, şi lei noi, ci doar LEI. Haideţi să nu le mai spunem RONI, sună prea stupid!

link

Doi oameni mi-au reproşat azi că blogul meu a devenit - sau se transformă într-unul - comercial. Doi oameni care mi-s dragi, nu doi oameni oarecare. Şi-am stat oţâră şi-am cujetat.
Cam au dreptate, blogul meu parcă mai are şi unele posturi pe care, acum un an, nu le-aş fi publicat. Dar ăsta e felul în care evoluează el; cu toţii evoluăm, ne schimbăm, creştem, acumulăm experienţe. Blogul e o “extensie” a personalităţii mele, iar dacă eu m-am schimbat chiar şi foarte puţin, e normal ca şi blogul să se schimbe cumva. Că o fi în bine sau nu… asta e altă poveste.

Bun, am câteva reclame. La USB Mania - pentru că sunt un copil mare şi-mi plac jucăriile pe USB. La Heineken, pentru că e singura bere care-mi place. Şi cam atât. AdSense-ul e “de umplutură”, nu vreţi să ştiţi cât am adunat în şase luni sau mai bine. N-o să pun niciodată pe blog o reclamă la un produs sau serviciu în care nu cred, doar de dragul banilor. Dacă Artima ar veni şi mi-ar cere să schimb banner-ul în care-i fac de cacao cu unul pozitiv, nu aş face-o. M-au enervat de prea multe ori ca să le fac reclamă. Sigur, sunt conştientă că ei au de câteva mii de ori mai mulţi “vizitatori” decât blogul meu, iar profitul lor bate la fundul gol profitul (ha!) blogului meu, dar asta nu mă împiedică să “lupt”, atât cât pot, cu ei.

Nu mă las “cumpărată” decât de cei în care cred. Şi-atunci nu mai e vorba de “a fi cumpărat”, ci mai degrabă de un parteneriat.

Blogul are mai multe însemnări acum decât acum un an. Aşa este. Am mai multe de zis, văd mai multe în jurul meu. Întâmplător, am acces la unele evenimente la care nu ajunge toată lumea. O lansare de candidatură, o inaugurare a unui sediu, o expoziţie de fotografie. Nu merg acolo în calitate de ziarist, merg exclusiv pentru blog. Fotografiez în stânga şi-n dreapta şi apoi îmi scriu opiniile pe blog. Ce-o fi aşa de rău în asta?

La final…

Da, dragilor. Dacă pot să câştig un ban cinstit din blog, o voi face. Însă nu voi vinde oricui. Pentru că, pe blogul meu, îmi permit să nu fac compromisuri.

…dar nu m-aş supăra dacă ar ieşi şi bani din blogging.

Ciorăpel împarte bloggerii în buni şi răi: cei care scriu pentru bani şi cei care nu recunosc. Eu, aşa cum am spus, scriu pentru că-mi place. Încă n-am făcut bani din blogging şi asta nu pentru că n-aş vrea eu. That’s all, folks!