Lunea mâinilor îndemânatice: boabe de struguri înghețate, pentru vin

E atât de simplu pe cât o spune și titlul: dacă îți place să bei vinul rece, în loc să te uiți la el cum se încălzește sau, doamne feri, să îl răcești folosind cuburi de gheață, pune boabe de struguri înghețate în prealabil. 

Lunea mâinilor îndemânatice: Cum mi-am făcut müsli acasă

Am gătit! Glumesc, un șnițel și-o pită în ou mai știu să fac și eu, dar dacă are cine să-mi facă mâncare bună, la ce să mă mai chinui? În ideea de a mânca sănătos, am zis că nu ar strica să folosesc câteva dintre ingredientele pe care le aveam deja în combinație cu unele Read More …

Adi Hădean, în juriu la MasterChef!

Asta e cea mai bună ştire din ultima vreme: Adi Hădean, bucătarul maramureşean din Cluj, este jurat MasterChef! Prezenţa în juriul show-ului culinar MasterChef a unui om pe care nu doar că îl cunosc de când eram „mici”, dar din farfuria căruia am avut onoarea să mănânc de mai multe ori, mă va face să nu ratez nici Read More …

Chiuveta mea arată ca un Mercedes parcat în faţa unui bloc de garsoniere

Am tot auzit poveşti despre oameni care n-au după ce bea apă, ca să nu zic că se pot duce la baie de foame, dar au Mercedes sau Audi sau BMW [cam astea ar fi cele mai accesibile branduri preferate de cocalari, nu?] ultimul tip parcat în faţa blocului de garsoniere în care locuiesc, eventual, cu părinţii. Read More …

Storcătorul de fructe, cel mai inutil aparat electocasnic?

Săptămâna trecută mi-au venit nişte musafiri care trebuiau impresionaţi cu o reţetă foarte şmecheră pe care o face Sebi, ceva cu carne de pui şi multe citrice [complicat, vă spun, e o reţetă cum numai Adi Hădean putea să-i dea]. Am primit „comanda” de patru kile de portocale şi patru de lămâie, plus nişte grapefruit Read More …

Lunea mâinilor îndemânatice 5: suport pentru capacele oalelor

Ori suntem gospodari, ori nu mai suntem! Am descoperit, într-un magazin chinezesc, o bucată de plastic care s-a dovedit a fi foarte utilă în bucătărie. Este un suport pentru capacul oalei, pe care îl aşezi pur şi simplu lângă aragaz/plită atunci când găteşti sau când vrei să iei ceva dintr-o oală sau cratiţă; te scapă Read More …

Lunea mâinilor îndemânatice 2: cum se închide etanş orice pungă

Am tot văzut treaba asta pe interneţi, dar nu m-am ambiţionat s-o încerc şi eu până acum. De când cu Lunea mâinilor îndemânatice, sunt tot timpul în căutare de soluţii care să ne facă viaţa mai uşoară şi… chiar le pun în practică! Produsele alimentare – şi, deci, perisabile – pe care le cumpărăm şi Read More …

Lunea mâinilor îndemânatice 1: unde punem lingura de lemn atunci când gătim?

Anii trecuţi am avut pe blog Bijucăria săptămânii, un „serial” în care v-am prezentat câteva dintre cele mai interesante bijuterii handmade pe care le-am găsit în plimbările mele pe World Wide Web. Pasiunea pentru handmade nu s-a stins, iar între timp am adunat într-un board pe Pinterest o mulţime de idei faine pe care mi-am tot Read More …

Caut mobilă de bucătărie

Încă de la început ar trebui să vă spun că nu ştiu dacă Împărăţia îmi aprobă bugetul pentru schimbarea mobilei de bucătărie, dar visatul e gratis, la fel e şi căutarea pe Internet după cea mai bună ofertă, aşa că îmi permit să public acest articol în care vă cer părerea despre mobilier. Mai precis, Read More …