Denisuca - nevastă de Coşmar

La întoarcerea de la Iaşi, am găsit Trenul foamei neschimbat. Aceleaşi condiţii de c*cat, WC-urile deja mizerabile, semn că nici măcar nu fuseseră curăţate de la ultimul drum, apa nu curgea decât la una dintre cele cinci “toalete” la care am fost, în compartiment ne-a tâmpit căldura, în timp ce afară, adică pe hol, era de-a dreptul iarnă. Iată şi două poze: Citeşte mai departe »

Eram în acceleratul Iaşi - Timişoara, cunoscut mai ales ca Trenul foamei, într-un compartiment de clasa “1a” - aşa scria pe uşa compartimentului, pe cuvânt! Fritzi şi Oma au urcat la câteva staţii după Vatra Dornei - niciodată nu ştiu exact unde mă aflu, atunci când merg cu trenul. El, neamţul clasic, 28-29 de ani, blonduţ, cu ochi albaştri, cercel în ureche, atitudine de macho-wannabe; ea, între 70 şi 80 de ani, blondă - evident! -, cu faţa zbârcită şi cu o mutră destul de acră.

După ce-au urcat, am ieşit la ţigară, ca să-i las să se aşeze şi ca să-mi revin, că tocmai mă treziseră dintr-un somn dulce de tren. Somnul dulce de tren este, pentru mine, somnul de fiecare dată când merg cu trenul. Oma a venit după mine, în căutarea “toilette”-i. M-a întrebat de două ori dacă aia-i toaleta, i-am spus că “ja, ja”, a intrat şi a ieşit la fel de repede, încercând să-mi explice că vrea “andere” toaletă. Io i-am zis că andere se găseşte în celălalt capăt al vagonului, dacă asta nu-i place. Eram deja ruşinată de ce-ar fi putut face românaşii mei din biata “toilette”, din Iaşi până la Cuca Măcăii, sau unde ne-aflam noi atunci. Oma insista să folosească toaleta de vizavi, adică de la clasa a doua. Un grup de vreo 10 băieţi foarte veseli i-au spus, scurt, că toaleta cu pricina e “busy”, aşa că Oma mi-a urmat sfatul şi a plecat spre capătul celălalt al vagonului. Am intrat, de curiozitate, în WC-ul care păruse s-o oripileze pe Oma. Era cea mai curată toaletă de tren pe care am văzut-o in a long time. Ce-a găsit Oma atât de greţos la ea n-o să ştiu niciodată, la fel cum n-o să ştiu nici cum arăta cealaltă şi de ce era mai bună, pentru că mi-a fost prea lene să merg până acolo.

Reîntoarse în compartimentul nostru de clasa “una”, eu mi-am pus căştile în urechi, iar Oma s-a pus pe dormit. Eu pe scaunul meu, Oma pe două locuri. Tot pe două scaune şedea şi Gogul de lângă mine, care aşa a dormit până am coborât eu din tren, şi-o mai fi dormind şi-acum, la cât somn avea în el.
Citeşte mai departe »

Adică CFR. Subiectiv se plânge că a îngheţat în acceleratul Iaşi - Bucureşti. Are şi poze cu zăpada din tren, şi un filmuleţ în care se pot vedea oamenii îmbrăcaţi ca pentru săniuş…

Noi, în schimb, am avut parte de saună. Căldura fost aproape de nesuportat în acceleratul Iaşi - Timişoara. La un moment dat, m-am trezit [nu aveai cum să nu dormi, la cât era de cald] udă. Doar aşa cred c-am reuşit să mă întorc acasă având exact aceeaşi greutate cu care plecasem în 27 decembrie.
Pe hol, frig, normal, că geamurile nu se închideau bine, noi chiar l-am lăsat deschis, să nu murim de cald. Afară ningea frumos, Vatra Dornei era acoperită de zăpadă, iar eu mă bucurm că mă ninge pe faţă. Apă la budă [nu-i nici baie, nici toaletă chestia aia urât mirositoare din tren] nu era, sucul era deja fiert, eu eram fiartă…

Ce să mai, nu recomand nimănui să călătorească cu CFR. Au servicii foarte scumpe pentru cât sunt de proaste şi dacă găsiţi o alternativă, folosiţi-o. Nu e nimic mai nasol decât să mergi cu trenul în România anului 2008.

Cum spuneam, Cald, Frig, România… vai şi-amar!

Au mai scris: Sebi şi Fulgerică.