Denisuca – nevastă de Coşmar

La Cristina am văzut un link către articolul ăsta. Prima dată m-am enervat, apoi am citit comentariile şi m-am mai răcorit. Între timp, m-am luat cu altele şi am uitat, dar am zis să-mi scriu şi eu părerea, ca să rămână aici.

Sunt născută în Timişoara, am crescut în Orăştie până la 12 ani, apoi am stat în Deva până la 18 ani şi ceva, iar de  pe la 19 ani m-am mutat în Hunedoara. Între timp, am mai stat în Timişoara vreo trei luni şi în Cluj cinci luni. Ce sunt?

Păi în primul rând sunt ardeleancă. Atunci când eram mică, spuneam cu mândrie că-s “bănănană”, pentru că aşa mă învăţaseră ai mei – părinţi sau bunici, nu ştiu exact. Mi-a trecut imediat ce am realizat că nu cunosc pe nimeni în Timişoara şi, mai grav, nu ştiam mai nimic despre oraşul pe care îl tot numeam “al meu”. read more »

În Deva, nostalgicii după comunism au un magazin special. Se numeşte Proletar – magazin pentru “tovarăşi” deştepţi şi e situat în apropierea pieţei centrale [ca să nu zic că-i aproape şi de mall]. Mă grăbeam când am trecut pe lângă el, aşa că n-am intrat să văd ce marfă are – sau nu – la vânzare, dar prin vitrină se vede belşugu’, deci cred că numele şi autocolantele de pe geamuri sunt singura legătură cu magazinele Alimentara de pe vremuri. read more »

Deva Mall s-a deschis în decembrie 2008, cam forţat. Am fost de câteva ori în mall-ul din Deva şi de fiecare dată am plecat dezamăgită. N-ai cum să nu râzi de faptul că magazinul universal din centrul Devei îşi spune “mall”, dacă ai călcat măcar o dată într-un mall adevărat. De exemplu, Iulius Mall din Timişoara, care cred că este cel mai mare mall din ţară, sau Iulius Mall din Iaşi, sau din Cluj, sau Polus din Cluj; nu mai zic de mall-urile imense din Bucureşti…

Şi de când s-a deschis Deva Mall, am tot bătut-o pe mama la cap să-l vadă. M-a refuzat elegant, iar între timp a avut ocazia să vadă Iulius din Timişoara. Ieri, am convins-o să dăm o raită prin mall, şi pentru că vroiam să începem de sus, am urcat cu liftul la ultimul etaj, unde ar fi trebuit să fie food court-ul sau măcar o cantină mai mare. Când am ieşit din lift, am crezut c-am greşit etajul. Era, totuşi, etajul 4, dar era pustiu. Nici un restaurant, nici un magazin, nimic. read more »

• … de redacţia ponosită şi aproape mizerabilă, care nu a fost zugrăvită de secolul trecut, dar în care s-au adunat sute de amintiri frumoase.
• … de femeia de serviciu care mi-a spus că lunea este, de fapt, duminica mică. Este o tanti unguroaică cu care nu am schimbat niciodată mai multe vorbe, dar despre care sunt sigură că-i o bunică foarte bună pentru nepoţii ei. Note to self: trebuie să-i cumpăr măcar o cutie cu ciocolată.
• … de lungile seri de luni şi marţi în care am plecat din redacţie la Fischer’s, pe terase etc. De serile de luni şi marţi în care am împărţit un vin mai ieftin sau mai scump cu Foxy, “colega” noastră care semnează condica săptămânal, dar nu primeşte vreun ban, pentru simplul motiv că nu-i angajată.
• … de colegii de la cotidianul “Servus Hunedoara”, chiar dacă nu i-am “prins” prea des în redacţie de când au început să se supere pe Chioru’ Corectoru’. Pentru cine nu s-a prins încă, da, eu sunt Chioru’. Nici nu era prea greu să vă prindeţi, am un link către rubrica din ziar de mai bine de un an, în sidebarul blogului, la “Alter ego”.
• … de centrul Devei. Nu ştiu cât de des voi mai ajunge în Deva de acum; nu rar, dar probabil că nici la fel de des ca până acum. Nu că apucam eu să văd prea mult din centrul Devei închisă în redacţia cu vedere la blocul de vizavi, dar îmi plăcea ideea de a lucra în centrul Devei.

read more »

16 martie 2010, Deva, judeţul Hunedoara. read more »

Mă refer la barul Ceapa Roşie din Deva, despre care am mai scris [lucruri nu tocmai frumoase]. De la deschidere şi până acum, barul aflat aproape perete în perete cu Fischer’s a organizat o mulţime de expoziţii de fotografie plus alte evenimente prin care sunt susţinuţii şi aşa puţinii – cred – artişti locali.

Când am fost eu, marţi seară, nu era prea multă lume, aşa că atmosfera era faină. Îmi place în mod deosebit modul în care a fost amenajată încăperea principală – cred că este principala încăpere, pentru că e cea mai mare din tot localul. Sunt trei încăperi: prima, cpe care o vedeţi în imagini, una ceva mai mică decât asta şi care arată cam la fel şi o alta, cu fotolii şi canapele. Pe pereţii camerei în care am stat noi există destul de multe tablouri foaaarte faine, iar încăperea a mai fost mobilată cu un rând de mese şi scaune albe şi un bufet de bucătărie “încărcat” cu oliviere, sticle de vin şi alte cele. read more »

Azi mi-am permis un răgaz de o oră şi ceva, timp în care m-am plimbat prin centrul Devei şi am băut o cafea cam tare la Fischer’s. Am mers la Fischer’s în speranţa că prind copacul din faţa geamului în lumina apusului, dar n-am avut noroc – nu am nimerit lumina “corespunzătoare”. Şi mai aveam nevoie să şed puţin cu gândurile mele, şi-am şezut. read more »

Un mesh pus pe clădirea unei biserici este cea mai bună reclamă pentru o firmă de construcţii, nu-i aşa? read more »

Tocmai am mâncat la Casa Rustică. În cele 25-30 de minute cât am aşteptat mâncarea, au venit nu mai puţin de şase cerşetori la masă. Unul avea flori ofilite de vânzare, altul pixuri şi carneţele chinezeşti, vreo trei nu vindeau nimic, dar cereau bani, iar ultimul vindea şi el iconiţe. În ciuda faptului că i-am făcut semn că nu sunt interesată, mi-a trântit, totuşi, pe masă două icoane-kitsch şi o hârtiuţă trasă la xerox pe care scria “Legitimaţie de handicapat”.

Mă-ntreb câţi fraieri au crezut că într-adevăr, aşa arată o legitimaţie de handicapat. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, crucile alea două îi conferă credibilitate, nu? read more »

Văzută în buda WC-ul toaleta unui birt din Deva, Fischer’s pe numele lui. read more »