16 martie 2010, Deva, judeţul Hunedoara. read more »
Mă refer la barul Ceapa Roşie din Deva, despre care am mai scris [lucruri nu tocmai frumoase]. De la deschidere şi până acum, barul aflat aproape perete în perete cu Fischer’s a organizat o mulţime de expoziţii de fotografie plus alte evenimente prin care sunt susţinuţii şi aşa puţinii – cred – artişti locali.
Când am fost eu, marţi seară, nu era prea multă lume, aşa că atmosfera era faină. Îmi place în mod deosebit modul în care a fost amenajată încăperea principală – cred că este principala încăpere, pentru că e cea mai mare din tot localul. Sunt trei încăperi: prima, cpe care o vedeţi în imagini, una ceva mai mică decât asta şi care arată cam la fel şi o alta, cu fotolii şi canapele. Pe pereţii camerei în care am stat noi există destul de multe tablouri foaaarte faine, iar încăperea a mai fost mobilată cu un rând de mese şi scaune albe şi un bufet de bucătărie “încărcat” cu oliviere, sticle de vin şi alte cele. read more »
Azi mi-am permis un răgaz de o oră şi ceva, timp în care m-am plimbat prin centrul Devei şi am băut o cafea cam tare la Fischer’s. Am mers la Fischer’s în speranţa că prind copacul din faţa geamului în lumina apusului, dar n-am avut noroc – nu am nimerit lumina “corespunzătoare”. Şi mai aveam nevoie să şed puţin cu gândurile mele, şi-am şezut. read more »
Un mesh pus pe clădirea unei biserici este cea mai bună reclamă pentru o firmă de construcţii, nu-i aşa? read more »
Tocmai am mâncat la Casa Rustică. În cele 25-30 de minute cât am aşteptat mâncarea, au venit nu mai puţin de şase cerşetori la masă. Unul avea flori ofilite de vânzare, altul pixuri şi carneţele chinezeşti, vreo trei nu vindeau nimic, dar cereau bani, iar ultimul vindea şi el iconiţe. În ciuda faptului că i-am făcut semn că nu sunt interesată, mi-a trântit, totuşi, pe masă două icoane-kitsch şi o hârtiuţă trasă la xerox pe care scria “Legitimaţie de handicapat”.
Mă-ntreb câţi fraieri au crezut că într-adevăr, aşa arată o legitimaţie de handicapat. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, crucile alea două îi conferă credibilitate, nu? read more »
Văzută în buda WC-ul toaleta unui birt din Deva, Fischer’s pe numele lui. read more »
Automatul de cafea de la CEPROMIN nu este defect cu spume, nici stricat cu draci, ci defect cu monede. Adică nu “acceptă” decât bancnote de un leu. Bine şi-aşa rău!
O informaţie încă neconfirmată, “pe surse”, zice că mâine ar apărea ultimul număr al cotidianului Hunedoreanul, editat de MediaPro [de fapt, PubliMedia].
Ştie cineva ceva sigur?
UPDATE: Paginademedia.ro confirmă informaţia. Din păcate, toate publicaţiile locale ale PubliMedia rămân doar online.
UPDATE 2: Şi angajaţii de la Hunedoreanul mi-au confirmat că tocmai au avut o şedinţă şi au aflat că astăzi lucrează pentru ultimul număr tipărit, cel de mâine, marţi, 30 iunie 2009.
Făceam curat prin folderele din contul de Yahoo Mail şi am dat peste un mesaj vechi, primit acum doi ani jumate de la unul dintre foştii mei şefi. Omul avea nişte ziare şi după ce persoana responsabilă de publicaţia care apărea la Deva l-a părăsit, a început să împrăştie zvonuri – adică bârfe şi mizerii – despre ea. Pentru că nu are rost să dezgrop “morţii”, o să-i spunem Andreea.
Sent: Sunday, October 15, 2006 12:16 PM
Subject: BarfaAndreea ex-Numedefamilie, actualmente Numeledefată, se pregateste de nunta. Cu cel incoronat de voi ca fiind metrosexualul judetului: D.P., proaspat divortat si el, acum se stie si din ce motiv. S-au mutat deja impreuna, exista sanse sa fi avut loc cununia civila.
Prin Deva asa se stie, desi ei doi neaga in continuare ca ar avea ceva in comun. El a vandut tot ce avea in Alba-Iulia si Orastie, si-au luat o vila in Deva. Iar ei “i-a crescut” un frumos Audi A6.
Descurcareata fata! Nota 10! Frumos, destept, influent, tanar… ce-i in mana nu-i minciuna… si trei sferturi din populatia deveana masculina activa sexual isi roade unghiile ca a pierdut o asemenea bucatica! Se pun pariuri pe cand va intra in politica si pana unde va ajunge!
Foarte interesantă este ultima parte a mesajului. Nu cred că se puneau pariuri şi omul nici nu avea vreo informaţie precisă, dar el, expeditorul mailului răutăcios, este un vizionar, pentru că Andreea – pe care în continuare o cheamă Andreea Numedefamilie, nu a divorţat, nu i-a crescut un Audi A6, ci unul ceva mai ieftinuţ, dar tot Audi – a intrat în politică de vreun an. QED?
N-o să comentez sumele care se cheltuie pentru organizarea Zilelor Municipiului Deva, că mie nu mi-au cerut nici un ban. Dacă anul trecut a cântat trupa Smokie, anul ăsta avem Boney M, Hara, Proconsul, Nicolae Furdui Iancu, Irina Loghin şi alţii. Lista completă o găsiţi aici. Intrarea este liberă, pentru că toate spectacolele se desfăşoară în parcarea hypermarket-ului Real.







