Denisuca - Nevastă de Coşmar

Articol publicat în Iaşi Plus

În timp ce la Bucureşti se ceartă lumea bună pe fotoliul cel mare de la DNA, în Timişoara iese lumea în stradă cu miile să demonstreze împotriva unor decizii plecate tot de la Bucureşti, de depunctare a echipei, fostă POLI, decizii impuse de FIFA, în urma unor judecăţi despre care nu ştie nimeni dacă sunt drepte, însă ele există.
Interesant este faptul că în urma acestor evenimente, Marian Iancu, principalul finanţator al echipei, afirmă că se va opri din a mai finanţa echipa. Acelaşi om, însă, afirmă că i-a dat sau cel puţin i s-au cerut bani de către Mircea Sandu, dar tot Mircea Sandu îl ţinea de mână să nu recunoască faţă de Adalbert Casai acest lucru, pentru a nu trebui să-i împartă ulterior cu acesta.
Deci iată cum situaţiile de criză scot adevăruri mai vechi la iveala, iată cum vedem în direct cât de corupţi sunt oamenii noştri.
Citeşte mai departe în Iaşi Plus

Articol publicat în Iaşi Plus

Aşa cum mulţi dintre cititorii blogului meu ştiu, până în luna aprilie am fost fericita şi mai ales mândra posesoare a unui aparat foto Sony H5. Nu era un aparato foto profesional, dar făceam cu el nişte poze extraordinare. Am “tras” de el timp de un an şi jumătate, timp în care am făcut peste o sută de mii de fotografii. De garanţia nu s-a pus problema, întrucât îl cumpărasem din Germania [era mult mai ieftin acolo] şi oricum trecuse mai bine de un an de la cumpărare atunci când am avut neplăcerea să-i văd butonul declanşator zburând şi aterizând sub o masă, la evenimentul la care participam.

Odată cu buton, a zburat şi arcul care-l susţinea, deci nu se mai putea pune problema unei reparaţii “făcute în casă”. Tot atunci am constatat cu surprindere că butonul respectiv, deşi îl credeam din metal, era de fapt făcut din plastic şi vopsit în argintiu. Avea forma unei piuneze, iar micuţul ac, fiind şi foarte subţire, a cedat după ce a fost folosit pentru zecile de mii de poze de care vorbeam mai sus. Prin urmare, i-am “donat” aparatul tatălui meu, iar eu mi-am cumpărat un alt aparat foto, tot Sony, dar ceva mai deştept - şi mult mai scump: Alpha A100. Vechiul aparat, Sony H5, încă mai trăieşte şi o duce bine-merci, după ce butonul i-a fost înlocuit cu unul din metal, “artizanal”.

Întâmplător, cunosc încă trei persoane care au păţit acelaşi lucru cu trei aparate Sony H2. Pentru cine nu ştie, singuera diferenţă dintre Sony H2 şi H5 este la display - H5 are un display mai mare decât modelul anterior, H2. În rest, arată la fel. Trei oameni au rămas, cum spuneam, fără butonul declanşator de la aparatele foto Sony H2. Doi dintre ei le-au reparat cum au ştiut, iar a treia persoană îmi este o bună prietenă şi am aflat abia zilele trecute despre necazul ei.

Prietena mea mi-a povestit cum a rămas fără buton, care a zburat pur şi simplu atunci când fotografia ceva. Cum aparatul este încă în garanţie [cumpărat în rate de la DOMO, rate pe care le plăteşte şi acum], cei de la magazin au trimis-o la service-ul Sony din Deva. Acolo, nu mică i-a fost mirarea să afle că, de fapt, cu toate că aparatul este în garanţie, aceasta [garanţia, adică] nu se aplică şi butonului buclucaş.

“Cum vine asta?”, a cerut femeia să fie lămurită. Citeşte mai departe în Iaşi Plus

Articol publicat în Iaşi Plus

Lucrurile încep să se lege între ele în capitala prazului, dacă stai mai atent şi priveşti ce mai declară unul şi altul pe la televiziunile româneşti.

Zilele trecute, s-a spart buba la Craiova, când un interlop a fost ucis de un altul, iar acum, când presa se interesează tot mai intens despre ce şi cum prin Bănie, se află că exista acolo nişte ramificaţii (ca să nu le zic tentacule) atât de îmbârligate, încăt nu-ţi vine să crezi. Despre actualul prefect, care se pare că a fost şi este un economist de marcă, se spune ca i-a ţinut contabilitatea mortului, deşi nu prea avea voie, că lucra la fisc, dar poate ca nu a facut-o direct, ci prin firme ale rudelor, ceea ce e admis de legea noastră. Păi dacă e aşa, ne chinuim degeaba să ne întrebăm de ce nu-i verifică nimeni pe frauduloşi, de judeţul Dolj are cel mai mic procentaj din ţară la plata impozitelor de către firme, acolo au avut loc nişte recuperări ilegale de TVA pentru anumite firme, a căror valoare te face să ameţeşti şi urmarea descoperirii acestor fraude a fost cercetarea unui număr de 35 de inspectori care au supt ceva şi ei, cu arestarea vinovaţilor pentru maximum trei luni, după care aceştia s-au putut îndestula din sumele respective, fără să-i mai întrebe cineva de sănătate.

Concluzia este mereu aceeaşi: nu ar exista infractori dacă s-ar aplica legea, nu ar exista crime perfecte dacă cei care trebuie să aplice legea ar face-o corect şi doar pe banii din salariu.
Toate acestea ne conduc spre magicul cuvânt “corupţie”, care, treptat, începe să devină definiţia societăţii româneşti.

Articol publicat în Iaşi Plus

Sfarsitul lunii august inseamna si terminarea vacantelor si concediilor pentru majoritatea romanilor, atat din tara, cat si de afara. Am putut sta de povesti in aceasta luna cu mai multi romani care lucreaza in Spania si Italia, prieteni mai vechi, pe care nu-i mai vazusem de multa vreme si care, la randul lor, nu au mai fost de mult in tara.
Majoritatea dintre ei doresc sa se intoarca in tara, mai devreme sau mai tarziu, sa-si continue aici activitatea, eventual sa inceapa o afacere pe cont propriu. Durerea mare este ca nici unul dinrte ei nu a zis ca ar veni maine. I-am intrbat de ce si majoritatea afirma ca inca sunt mari diferente intre ce este acum in Romania si ce este afara. Nu neparat drumurile proaste, slaba gospodarire a localitatilor sau problemele sociale sunt motivele pentru care inca mai raman acolo, ci neplata corespunzatoare a muncii, munca in dorul lelii (ca urmare a salariilor mici). As face o paranteza aici, retinand ca cei mai multi se arata multumiti de plata muncii la norma, ceea ce la noi nu se prea vede. Si nu se vede pentru ca nu se vrea, patronului roman nu-i convine sa-si imparta profitul cu angajatul.
Deasemenea, nu li se pare atragatoare legislatia romanesca in sfera afacerilor si, bineinteles, birocratia extrema care te face sa o lasi balta de cele mai multe ori. Si atunci de sa-si deschida o afacere aici, cand o poate face mult mai simplu acolo?
Citeşte mai departe în Iaşi Plus

Articol publicat în Iaşi Plus

Apare in presă ce scriu eu, ce scrii tu şi alţii. Mă întreb câţi citesc ce scriem noi şi dacă citesc şi cei cărora li se adresează mesajul nostru. Asta e foarte important, pentru dacă e să formăm un curent de opinie sau să atragem oamenilor ca noi atenţia asupra celor întâmpate in jurul nostru şi al lor, nu reuşim mare lucru, eventual putem spune că am scris ce a văzut toată lumea, că au aflat şi alţi câţiva de minunea pe care am prezentat-o, toată lumea e de acord cu ceea ce a citit şi scrierea respectivă rămâne fără ecou, sau şi mai grav, fără rezolvare.

Discutam cu un amic zilele trecute despre diferenţa de comportament dintre un românn şi un neamţ în anumite împrejurări, mai ales cele în care se vede respectul pentru semeni, natură, legile scrise şi nescrise ale lumii în care trăim.

Citeşte mai departe în Iaşi Plus

Articol publicat în Iaşi Plus

Am şi eu insomniile mele şi câteodată o iau de nebun pe străzile oraşului în plină noapte, fără să-mi fac probleme pe care alţii din Bucureşti sau Craiova le-ar avea cu siguranţă. E interesant să vezi viaţa de noapte a unui orăşel de provincie, care se rezumă la câteva mici baruri, unde începând de la ora 22 trebuie să grăbeşti consumaţia, pentru că aşa a rămas o hotărâre de consiliu local, care nu te mai lasă să consumi alcool şi în mod automat nici barul cu pricina nu are de ce să mai ţina deschis după ora 23.

Tinerii se plimbau pe stradă, unii cu bun simţ, iar alţii cu totul diferiţi, de zici că vin din junglă, scot nişte sunete de gen Tarzan, şi nu ştiu de ce, pentru că la acea oră e o linişte în oraş, că dacă îţi vine să strănuţi şi ai bun simţ, încerci să te asiguri că nu o faci prea sonor, să nu trezeşti vreun localnic care doarme la parter cu faţa la stradă.

Dar ei nu, strigă unul după altul, urlă fara motiv, cred că vor sa iasă în evidenţă, însă nu văd publicul! Sau poate toate astea pentru mine? Nu cred! Dacă limbajul n-ar fi deocheat, parcă nu aş avea mai nimic împotriva lor, dar când auzi vorbe grele, mulţumeşti soţiei sau copilului că nu sunt cu tine!

E greu de reprodus, dar foarte simplu de imaginat ce aveau la gură tinereii mei şi chiar am fost surprins că trece şi o patrulă de poliţie pe lângă ei, care numai că nu au luat pas de defilare. Pentru cine nu ştie, pasul de defilare se foloseşte când treci pe lângă un superior într-o cazarmă. Atunci a fost prima dată când m-am bucurat că nu sunt femeie, că numai protecţie şi siguranţă nu mi-ar fi inspirat patrula respectivă. Probabil că aveau în planul lor “de luptă” să treaca pe acolo, să asigure liniştea publică, să prevină unele manifestări antisociale, probabil că mai aveau câteva minute şi ieşeau din schimb, iar dacă luau măsurile pe care trebuia să le ia, însemna să-şi prelungeasca serviciul cu câteva ore, lucru care nu dădea bine în ochii familiei şi atunci au lăsat-o baltă.

Eu însă m-am ţinut după grupul acela de tineri, pentru că era în drumul meu spre casa şi, culmea, ne-am nimerit şi într-un magazin deschis, de unde eu vroiam să-mi cumpăr ţigări, pentru că berea o luasem mai devreme, nu ca aş fi vreun abstinent, iar ei ce-şi cumpără? Vreo două sticle de tărie şi câteva pungi de chipsuri.

Citeşte mai departe în Iaşi Plus

Articol publicat în Iaşi Plus

Citesc prin ziare şi nu-mi vine să cred că ceea ce se întâmplă aproape cu regularitate în Craiova este aici, la noi în România. Este cutremurător să vezi atât de multe conflicte cu săbii, topoare, arme de foc şi cocteiluri molotov, dar mai cutremurător e să vezi acei oameni răniţi, plini de sânge sau chiar morţi.
Foarte amuzantă însă poziţia Poliţiei, care de fiecare dată ne asigură că situaţia este “sub control”. Păi sub control ar fi fost dacă toate găştile acelea de care se teme toată Craiova ar fi după gratii, dacă arsenalul de arme deţinute ilegal ar fi acum în magazia Poliţiei, dacă aşa-zişii oameni de afaceri ar fi puricaţi puţin prin contabilităţi, dacă persoanele importante din conducerea judeţului ar lua bani împrumut de la bancă şi nu de la cămătari. Citeşte mai departe în Iaşi Plus

Articol publicat în Iaşi Plus

Asta poţi vedea scris pe multe dintre maşinile de la şcoala de şoferi, care într-adevăr te enervează, când apar în faţa ta. Merg cu 20-30 km/ora, pe traseele din oraş unde-i traficul mai aglomerat şi mai ales la orele de varf. Sunt de acord că toţi trebuie să înveţe, dar mă întreb ce poate învăţa un elev, pe care-l duce instructorul în linie dreaptă câţiva kilometri care, la viteza de care ziceam mai sus, poate să-i ocupe toată ora de conducere?

Am o cunoştinţă care este acum instructor şi nu demult m-a invitat în clubul lor, zicându-mi: dragul meu, e afacere!.
Păi bine, dar eu nu sunt şofer profesionist!
Nu contează, vei fi instructor!
Şi trebuie să fac?
Dai examen pentru atestat la ARR şi gata!
Bine, şi unde-i afacerea?

Păi aici e şmecheria, că de la un elev iei între şapte şi zece milioane şi dacă ai patru pe lună, te-ai scos! Unde mai faci tu banii ăştia? Nici la taxi. Ora trece repede, dacă elevul se mişcă greu, consumă puţin, mai ai şi teorie şi aici îl pui să înveţe, că doar n-o sa mergi tu la examen în locul lui şi uite-aşa!

Adevarul e că legislaţia noastră în acest domeniu lasă de dorit. Peste tot ne-am aliniat la normele europene, taxiurile, dacă aţi remarcat, au început să se înnoiască (aşa cere legea), trebuie inscripţionate într-un mod cât de cât unitar, dar dacă vezi o maşină de şcoală, nici nu ştii ce e. De aici şi măiestria noilor şoferi, care după ce iau permisul mai au nevoie de o perioadă de acomodare, atât de conducere, cât şi teoretică, referitoare la “viaţa de şofer”, care include lipsa de respect, învăţarea înjurăturilor specifice, aroganţa aferentă maşinii pe care o conduci, tupeul, nerăbdarea de a sta la toate stopurile, schimburile “amabile” de fază lungă pe timp de noapte, exerciţii “digitale” cu colegii din trafic care nu te respectă, parcarea pe trotuar, iarbă verde sau loc de joacă pentru copii.

Aşa că să nu ne miram de cele ce se întâmplă acum pe îngustele şi prost-asfaltatele noastre şosele naţionale şi judeţene, de numărul incredibil (şi în creştere) de morţi şi răniţi, de faptul că firmele de asigurări nu mai pot face faţă plăţilor pentru daunele materiale. Şi toată rezolvarea ar fi o lege corespunzătoare, rezultată din “transpiraţia” aleşilor noştri - care sunt aleşi şi plătiti de noi tocmai pentru aşa ceva! O fi aşa de greu?

Articol publiat în Iaşi Plus

Cat de multi dintre noi isi mai amintesc de aceasta zi? Cati isi mai amintesc ce se sarbatorea in aceasta zi, iar mult mai multi isi amintesc cum se sarbatorea ziua nationala inainte vreme. Sarbatori campenesti, iesiri la iarba verde, mici si gratare, bere, toate dupa o stralucita defilare unde mai vedeam cu ce halebarde ne-au mai dotat rusii, daca pionierii sunt la locul lor cu cravatele rosii, daca Garzile patriotice au destula bere,dar nu prea multa sa le vina vreo idee(ca aveau si ei flinte in dotare). Dupa defilarea de la televizor care era in Bucuresti, toata lumea iesea la iarba verde, cu patura sau cearsaful, la cabana din apropierea orasului sau satului in care locuia, era invitatul partidului la o bere, daca si-o platea, si lumea se simtea bine, iar seara, poate avea si un film romanesc mobilizator patriotic si toate statisticile ulterioare au aratat ca decreteii care au urmat a se naste in anii cu pricina, au facut-o prin luna mai-iunie al anului urmator. Deci erau niste serbari prolifice, nationale si de neuitat pentru unii.

Istoria neamului o sa fie mereu ceea ce ne toarna in cap cei care ne conduc? Oare cand ar trebui sa sarbatorim? Nu stim, daca nu ne cunoastem istoria, nu vom afla niciodata, pana cand nu vom constientiza ce suntem!

Multe natiuni se duc mult mai departe, in negura vremurilor, in a-si cauta obarsia, nu se opresc la istoria moderna din jurul anilor 1944. Acolo ne regasim si noi, avem documente si izvoare istorice, dar parca ne e frica sa le folosim! Cu ce am putea fi noi mai prejos decat evreii? Vremurile vor decide, insa nu trebuie sa ne consideram deloc si cu nimic mai prejos decat alte natiuni, pentru ca am fost aici din totdeauna, am rezistat, am facut parte din Uniunea Europeana inca de pe vremea lui Traian, iar acum nu avem decat sa neluam inapoi titlul de natiune membra (daca nu si fondatoare). Pentru ca fostul Imperiu Roman a fost ceea ce vrea sa fie acum Uninunea Europeana, desi sunt convins ca multa vreme nu vom putea ajunge la perfectiunea acelei epoci.

Articol publicat în Iaşi Plus

Zilele trecute, mi-a căzut în mână o broşură care era tipărită cu scopul de a încuraja dezvoltarea turismului rural şi acolo erau date nişte standarde pentru dotarea unităţilor de cazare. Ce am citit mi s-a parut absolut normal şi de bun simţ. Chiar fără exagerări, este ceea ce eu aş cere unei unităţi de cazare, dar în acelaşi timp, este şi ceea ce aş oferi, în cazul în care aş fi în această situaţie, unui musafir care vine să-ţi aducă profit.

Nu vreau să repet ce scrie în acea broşură, dar unele prevederi mi se par chiar minime şi decente. Adică, e normal să ai apă rece şi caldă, să ai maximum trei paturi în cameră, să ai televizor, telefon, frigider (dacă nu ţi se oferă masă tip restaurant), să fie cât de cât linişte, nu ca acasă, unde auzi manele din toate colţurile blocului, să ai spaţiu de joacă pentru copii şi loc să-ţi parchezi maşina etc.

Tot ce v-am înşiruit eu înainte se încadrează la 3 margarete, ceea ce nu-i nici prea mult, nici prea puţin, dar în orice caz, nu e “de fiţe”. Cam la acest nivel te duci la o pensiune la ţară şi dai pe noapte aproximativ 70-80 de lei (pentru două persoane). Trebuie ţinut cont de faptul că proprietarul pensiunii de care vorbim are, la rândul lui, nişte obligaţii faţă de stat, trebuie să-şi actualizeze nişte avize de la mai multe organisme ale statului, plăteşte taxe şi impozite etc. Am văzut aşa ceva, există şi chiar mai poţi negocia la preţ, iar ca să te simţi bine te mai serveşte şi cu o ţuică din pivniţă sau îţi face dimineaţa ouă ochiuri cu cartofi pai şi-ţi dă caş proaspăt cu roşii şi o bucată de slănină la care în supermarket îi zice kaizer!

Dar asta n-o pune la socoteală, pentru că a fost prea scump să-şi mai scoată autorizaţie şi pentru alimentaţie publică, însă ţi-o oferă bonus la cazare, “c-aşa-i românul”. E bine aşa, însă ajungi într-un loc în care singurul investitor este bunul Dumnezeu, care a fericit zona respectivă cu nişte daruri de care se pot bucura oameni cu afecţiuni, bolnavi cărora le recomandă medicul să facă cură acolo şi mă refer în special la staţiunile balneoclimaterice, acolo unde omul nu merge chiar din plăcere, merge să-şi oblojească rănile pricinuite de munca în condiţii mai puţin normale, sau chiar să-şi vindece afecţiunile pricinuite de un trai nesănătos, dar despre care n-a ştiut până la o anumită vârstă.

Aici începe calvarul! De ce? Pentru că aici vin oameni modeşti, cu venituri modeste, dar care cred într-o vindecare, dacă nu miraculoasă, măcar vizibilă şi ea există, dar preţul acesteia este incredibil! Nişte căsuţe de lemn pe care le-au vândut agenţiile de turism de pe vremea lui Ceauşescu - trebuiau casate, deoarece nu mai erau bune de nimic şi nu mai erau în ton cu era în care ne aflăm - aduc noilor proprietari de aşa-zise campinguri venituri de 50 de lei pe noapte. De ce? Cu ce? Pentru ce? O priză de curent şi un bec de 25 W, două cearşafuri şi încă doua în loc de pătură, două scânduri pe post de pat, dar care pat nu poate fi folosit decât de o persoană mai scundă de 1,80 m, şi un volum de aer de maximum 7 mc.

Astea sunt norme europene care le dau dreptul unora să facă afaceri în turism? A, dar nu v-am zis? Păi nu ştiam treburile astea dacă nu aş fi închiriat o astfel de căsuţă, e drept, în weekend, care a rămas liberă după ce un cuplu de tineri s-a certat şi a plecat. Ei au plecat şi noi am rugat-o pe recepţioneră să ne închirieze căsuţa cu pricină, ca tot era liberă.

“A, păi nu pot să vă dau căsuţa, că am programări până la sfârşitul lunii august!”, zice doamna.
“Bine, dar ăia au plecat, căsuţa e plătită şi dacă nu plecau nu aveaţi ce programa pe acea căsuţă, nu-i asa?”
“Da… bine, hai că v-o dau, că-mi sunteţi simpatici!”

Şi ne-o dă tot cu 50 de lei, dar fără chitanţă… Sincer, am luat-o mai mult pentru că avea o priza la care mai puteai pune un cooler, laptopul, că era şi meci seara şi l-am vazut online şi uite asa…
Şi acum vin şi întreb: ăştia or avea autorizaţie de funcţionare? Se poate închiria o căsuţă dotată cu… aproape nimic la aşa preţuri?

Nu scriu prostii şi asta o poate confirma orice turist român (pentru că străini n-am mai prea văzut). Dar nici măcar nu băgaţi în seamă ce-am scris despre preţuri, pentru că nu poate fi stabilit nici un preţ pentru a fi umilit la tine în ţară! Umilit de patronii unor locaţii în care nu au investit nimic, totul e de la natură, dar percep taxe.

Poate că terenul de care vă vorbesc a aparţinut strămoşilor celor care-l gestionează; aşa să fie, însă ce ne facem cu regulile din turism care zic: apă caldă, telefon, 100 mc de aer, WC etc.? Am văzut multe terenuri de campare, unde plăteşti să-ţi pui cortul sau rulota, unde ai acces la prize, loc de parcare, utilităţi aproape ca la hotel, numai că preţurile nu sunt de hotel. În schimb, să încasezi o căruţă de bani pe nişte bilete şi atât mi se pare strigător la cer!

Am scris mai sus că mi se pare normal şi să primesti, dar şi să oferi nişte servicii decente într-o formă de turism sau alta, însă dacă m-aş trezi peste noapte administratorul unui asemenea stabiliment, jur că l-aş închide până când condiţiile ar fi măcar decente.

Articol publicat în Iaşi Plus

Mulţi factori sunt cei care îţi influenţeaza startul zilei care urmează, buna dispoziţie pe care o ai sau nu, până seara târziu şi, implicit, pofta de viaţă, sporul la munca pe care o desfăşori, afecţiunea pe care trebuie să le-o oferi celor apropiaţi.

Ei, dacă te-ai trezit în urma unui vis în care te-ai certat cu toată lumea, în care toţi lucrau împotriva ta, în concluzie, te-ai trezit cu faţa la cearşaf, rişti să-ţi strici toată ziua şi toate să meargă pe dos. Prima persoană care ţi-a ieşit în cale este condamnată la dorinţa ta de răzbunare pentru ce ţi s-a întâmplat în vis şi riscă să primească drept răspuns la “bună dimineaţa!”, “bună pentru tine!”.

Te duci să-ţi bei cafeaua de dimineaţă şi constaţi că e ori prea dulce, ori prea concentrată, ori nu-ţi place pur şi simplu. Dai drumul la televizor, pe ştiri, şi afli că ruşii au intrat în Georgia cu tancuri, că trag în jurnalişti, că noi suntem la numai câteva sute de kilometri de acel loc, te uiţi şi vezi că dintr-un oraş la fel ca al tău n-a mai rămas nimic, că mai sunt 60 de oameni după ce au plecat ruşii de acolo, că NATO le zice ruşilor că deja e groasă, iar pe ruşi nu-i interesează. Dai pe alte canale şi vezi că marele revoluţionar Dinescu predă reţete de limbă de vacă cu legume, în compania unora care te ţineau treaz noaptea, la Europa liberă, vară fiind, majoritatea televiziunilor îşi transmit pe post reluări cu ce au crezut ei că e “the best of”, sportivii români se comportă foarte bine la Olimpiadă, dar dacă nu iau medalii, este tragedie, adica locul 4, 6 sau 8 în lume nu e bun!
Citeşte mai departe în Iaşi Plus

Articol publicat în Iaşi Plus

Mă amuză tare cum tot mai multe televiziuni, dar acum aş vrea să mă refer la Realitatea (avem vreme şi pentru ceilalţi), încearcă o nouă formă de cerşetorie, sugerând privitorilor să le trimita poze şi comentarii referitoare la evenimentele de maximă importanţă care se petrec în întreaga ţară, gen dezastre naturale, ploi, grindină, inundaţii, vânturi mari, accidente rutiere etc., menţionând de fiecare dată ca numărul de telefon este gratuit şi nu-i costă nimic, iar trimiterea pe Internet deasemenea nu-i costa numic pe fraieri!

Eu ce să înţeleg? Păi înţeleg că e mai ieftin să-ţi trimită alţii imagini sau informaţii, decât să trimiţi tu o echipă de filmare sau reporteri pe bani, benzină, diurnă etc. În spoturile publicitare te îndeamnă să “priveşti realitatea” pentru că tu eşti mai aproape şi ei te consideră un coleg (neplătit), dacă ai asistat la un eveniment: filmează, postează, totul este gratuit şi drept rasplată s-ar putea să-ţi apară numele la “sursa”.

Ce jalnic! Adevarul e că-şi găsesc o grămada de (nu vreau sa zic fraieri, pentru ca oamenii pun botul aşa, ca să iasă în evidenţă, deşi nu le cunoaşte numele decât familia şi cei pe care-i sună repede la telefon ca să vadă reluarea cu ştirea preluată de la el: Ioan Popescu) oameni de bine, care le fac jocul, fără să-şi dea seama ce bani donează unui post de televiziune în derivă.

Totodată, bravo, băieţi! Mai bine să cerşiţi decât să furaţi de pe bloguri şi să daţi drept sursă: Internet! Că Internetul ăsta e atât de mare încât mai bine aţi zice “sursa: ALL MEDIA”. Ziceţi voi, profesioniştilor de la Realitatea, oare ajunge să-i dai numele pe post celui care îţi dă o bombă de presă? Oare cel care-ţi trimite poze le face cu felinarul? El n-a dat bani pe aparatul foto sau de filmat? Foloseşte carduri date moca de Realitatea? Are blitz primit cadou de la Războinicul luminii? Era acolo unde bate vântul de plăcere şi fiind fan Realitatea, se considera aşa de coleg cu voi, că neapărat trebuie să vă trimită moca ce filmează sau fotografiază?

Mai e una, să n-o uit: “martor ocular” - dacă vezi la supermarket un preţ pe raft şi altul pe bonul de casă, fă-i poză şi trimite-ni-l! Dar voi ştiţi ce risc eu dacă mă prind ăia făcând poze pe la rafturi? NU ştiţi, că dacă voi primiţi totul moca… Dar cine va fi ca mine când îmi voi vedea numele pe faimosul vostru ecran!?

Articol publicat în Iaşi Plus

Nu eram sigură până acum, dar aşa este: fotbalul e mai mult afacere decât sport. Pentru că dacă nu era aşa, aveam sponzorizate şi sporturi ca atletismul, judo, gimnastica, însă aici performanţa se vede mai rar, iar munca este asiduă pe toată perioada vieţii sportivului.

Recepţionăm zilnic ştiri: Alina Dumitru - medalia de aur la judo, Sandra Izbaşa a reuşit să câştige aurul în proba de sol din cadrul concursului olimpic de gimnastică de la Beijing, România a cucerit medalia de bronz la canotaj, la proba 8+1, a treia medalie de aur - Constantina Diţă Tomescu, Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu au câştigat detaşat finala probei de canotaj 2 rame, Ana Maria Brânză - medalie de argint la spadă, echipa de gimnastică – medalie de bronz şi mai sunt zile…

A auzit cineva până acum de aceşti medaliaţi ai lumii? Sunt români şi de câte ori văd pe o etichetă de bere, pastă de dinţi sau altele sloganul că o parte din banii încasaţi se duc la olimpicii noştri, cumpăr produsul chiar dacă nu am nevoie de el, mai bine îl fac cadou, dar ştiu că am pus şi eu o picătură în paharul sărac al sportului românesc de performanţă. Sunt sigură că marii patroni ai echipelor de fotbal beau bere germană, nu se bărbieresc şi nici nu se spală pe dinţi folosind produsele de care am scris înainte.

Este impresionantă povestea Citeşte mai departe în Iaşi Plus.

Articol publicat în Iaşi Plus

Partea I: Cum să fii nesimţit în camping

S-a scris şi o carte cu titlul ăsta, dar simt nevoia să scriu şi eu un ghid “practic” despre cum să fii mârlan în locurile publice. Astăzi explicăm, aşadar, cum să fii nesimţit în camping.

În primul rând, după ce ţi-ai instalat cortul, dă drumul la muzică. Tare. Poate şi vecinii tăi din cortul alăturat vor să audă ultimul hit al lui Guţă; îi vezi cât sunt de amărâţi, ascultă, săracii, muzica de la radio. Nici de un CD player n-au avut bani, săracii. Ca să nu mai fie trişti, înveseleşte-i tu cu o manea adevărată!

Sticlele de bere pe care le-ai luat de pe terasă nu se returnează. Ce dacă scrie pe ele “ambalaj returnabil”, ce dacă barmanul te-a rugat să i le duci înapoi şi nu ţi-a luat garanţie pe ele? Un mârlan adevărat nu duce sticlele înapoi, le lasă pe iarbă, ca să le strângă următorii fraieri care se campează după tine. La urma urmei, şi tu ai găsit trei sticle pe jos când ai venit.

Le fel se procedează şi în cazul PET-urilor rămase de la bere. Grămada de PET-uri din apropierea coşurilor de gunoi nu trebuie să-ţi spună nimic. Oricum, plasticul este biodegradabil. Împânzeşte toată zona cu ambalajele de la bere, sucuri şi apă minerală. Aşa, campingul va semăna mai mult cu sufrageria ta, nu ţi se pare?

Mergem mai departe… ai ajuns în apă. Să zicem, un lac cu apă sărată. Să zicem. După atâta bere la PET, simţi chemarea naturii. Şi ce loc este mai în mijlocul naturii dacă nu un lac sărat?! Urinează liniştit în apă, nimeni n-o să-şi dea seama ce faci tu atunci când ai faţa crispată şi, după câteva secunde, îţi relaxezi toţi muşchii feţei. Toatele ecologice nu sunt pentru aşa ceva. Oricum put ca naiba şi sunt pline de rahat pe capac, de la nesimţiţii dinaintea ta. Apa sărată este, acum, şi mai sărată. Cum crezi că au ajuns lacurile de la Ocna Sibiului să aibă salinitatea atât de ridicată?

Lacul este, de asemenea, locul potrivit pentru a-ţi arunca gunoaiele. Nu te sfii: de la paharul de plastic în care ai avut berea, la salamul stricat pe care nu aveai unde să-l arunci (ştim, coşul de gunoi era prea departe), toate pot fi aruncate cu încredere în apa lacului.

Întors la cort, simţi din nou chemarea naturii. Te duci la WC. Sunt toalete turceşti. Din nou, nu te sfii să îţi faci treburile peste tot! Fă în aşa fel încât fraierii care vin după tine să nu mai poată folosi toaleta. Noi te înţelegem, nu puteai nimeri gaura aia atât de mică!

A venit vremea să pleci. Nu-ţi aduna gunoaiele într-o pungă sau într-un sac. Dacă toţi fraierii din jurul tău fac asta, nu trebuie să fii maimuţă şi să faci la fel. Tu aspiri la titlul de nesimţit, nu te obosi.

Articol publicat în Iaşi Plus

Unul din puţinele ajutoare pe care le oferă statul tinerilor căsătoriţi este aşa-zisul “sprijin financiar la constituirea familiei”, în valoare de 200 de euro şi este acordat în baza Legii nr. 396/2006. Nu este o sumă foarte mare, de fapt nu e mare deloc, dar e binevenita, iar noul cuplu îşi face imediat nişte planuri de folosire a acestor bani.

Ce frumos ar fi ca banii să fie primiţi odată cu felicitările ofiţerului stării civile! Dar nu, legea zice să depui o cerere în termen de 30 de zile de la fericitul eveniment, timp în care trebuie să-ţi rezolvi şi problema preschimbării cărţii de identitate şi a altor acte – dacă e cazul. Adică un program tocmai potrivit pentru luna “de miere”!

După ce ai depus cererea pentru ajutorul oferit de stat, trebuie să aştepţi 15 zile, timp în care primăria emite o “Dispoziţie” în baza căreia îţi poţi ridica banii. Culmea e că dispoziţia cu pricina va purta data emiterii exact ziua în care ai depus-o, dar o primeşti după 15 zile, e valabilă 30 de zile (teoretic), însă practic ţi-au mai rămas 15 zile să-ţi ridici banii.

Ei, “distracţia” abia de aici incepe! La casieria primăriei, doamna (!) lucrează, cel puţin cu publicul, două ore pe zi! Adica de la 13 la 15. Am asistat, într-o zi de vară cu 35 de grade afară, la discuţiile pe care le purtau cel puţin 60 de tineri fericiţi care aşteptau să-şi primească banii, numai că doamna cu program de lucru de două ore era plecată la bancă. Toată lumea fusese chemată la ora 12.30 la Casa Căsătoriilor, pentru a primi Dispoziţia, adică hârtia minune în baza căreia se primeşte ajutorul de la stat. Casiera trebuia să vină “de la bancă” la ora 13. După alte treizeci de minute, nu venise şi nu pot să reproduc cuvintele de bine ale celor care aşteptau, oameni care probabil lipseau de la serviciu.

Am revenit la ora 14.30, când deja rândurile celor care o aşteptau pe casieră se îngroşaseră binişor. Atunci, femeia se ridică în picioare, scrutează mărimea cozii, se uită la ceas şi zice:

- Să ştiţi că nu mai am bani decât pentru 20 de persoane!

Vă daţi seama ce-a fost la gura celorlalţi 80, pentru care aceasta a fost o zi irosită, iar mâine nu pot fi siguri că vor mai primi bunăvoinţa şefului de a le da liber?! Dar ce ma poate face să cred că mâine nu va fi la fel? Dar poimaine?

Probabil acesta este stilul în care statul, “în mare mila sa”, te face să vii de două, trei ori şi să renunţi sau poate să simţi şi tu cât de greu e să câştigi un ban de statul român.

Iar eu, în naivitatea mea, îmi imaginam că pot primi ceva de la Statul Român fără să mă simt umilită! Oare peste tot o fi aşa, sau doar la Hunedoara primeşti, odată cu Dispoziţia de la primar, şi o “porţie” de nervi şi umilinţă?