Tag Archives: editorial

E bine să ai de ales

Mereu mă plâng că sunt balanță nehotărâtă, că dacă mă pui să aleg între două chestii m-ai blocat, pentru că… așa suntem noi, balanțele. Asta deși eu nu cred în zodiac. Poate dacă mă nășteam sub semnul Scorpionului aș fi crezut. Hehehe.

Totuși, dacă stai să te gândești un pic, chiar și fără a avea zodiile în minte, e bine să poți alege. E bine să ai de ales între mai multe lucruri, asta înseamnă că ai mai mute lucruri!

De exemplu, iată ce mi-am notat eu ca răsad pentru articolul ăstaContinue reading

Aşteptându-i pe americani

Iar au întârziat americanii!

scris de Ciprian Iancu

România este o ţară aproape necunoscută pentru americani. Unul din 1.000 de americani simpli ar şti să arate pe hartă unde e România. Păstrând proporţia, unul din 1000 de angajaţi ai administraţiei americane cred că ştiu cu adevărat care sunt problemele majore actuale ale României.

Când s-a format ţărişoara noastră “dodoloaţă”, americanii nu erau încă o putere mondială. Şi-au asumat acest statut abia după ce l-au lăsat pe Hitler să devasteze Europa şi, vreme de vreo doi ani, au ignorat solicitările disperate de ajutor militar (nu doar material) ale premierului britanic Winston Curchill. A fost nevoie de evenimentul numit Pearl Harbour ca americanii să iasă din inerţie. Apoi, preventiv, s-au transformat în jandarm mondial.

În 1945, britanicii şi americanii au preferat Grecia în locul României. Aşa ne-am trezit noi cu ruşii pe cap. Ţară relativ mică, popor în formare… Au fost însă români care au sperat şi au aşteptat ani buni venirea americanilor. Câteva sute dintre ei, aşa-zişii partizani, au murit bătuţi prin temniţe, ori împuşcaţi de securiştiprin munţi, aşteptându-i pe americani, în speranţa că yankeii, dacă vor veni, nu-i vor sili să renunţe la pământurile lor.  Continue reading

Ce înseamnă să fii sărac?

Definiţii diferite

Pentru cei din lumea a treia, sărăcie înseamnă să nu aibă ce mânca şi nici apă potabilă.

Pentru noi, ceilalţi, sărăcia este determinată de venituri, datorii şi cheltuieli. Dacă ai un venit lunar de câteva [zeci de] mii de lei, dar îţi petreci timpul în compania unor oameni mult mai bogaţi, al căror stil de viaţă implică nişte cheltuieli foarte mari, eşti destul de sărac în comparaţie cu ei, pentru că nu îţi permiţi să mergi în fiecare lună la shopping la Paris, nu îţi permiţi un Rolls Royce Phantom, aşa că îţi iei doar un Ghost*, nu ţi-ai permis să-ţi ridici o vilă la marginea Bucureştiului, aşa că locuieşti doar în Orhideea Gardens etc.

Dacă eşti pensionar şi ai un venit lunar de 600 de lei, sărăcie înseamnă să nu-ţi mai rămână bani de mâncare după ce ţi-ai plătit cheltuielile şi ţi-ai cumpărat, poate, medicamentele pentru o lună.

Dacă eşti un român obişnuit, cu un salariu de 800 până în 2.000 de lei şi cheltuieli care uneori îţi depăşesc veniturile, eşti sărac. Continue reading

Blogged up

Vreau să scriu ceva despre viaţa la bloc. De fiecare dată, invariabil, scriu “blog”. Apropo, eu i-am dat lui DeCe ideea să-şi denumească aşa defunctul Tablog. Era o pagină cu feţele tuturor bloggerilor care au vrut să fie acolo, un fel de Google+ ahead of its time. Da’ n-am primit credit, că aşa erau vremurile.

Cineva spune, la TV sau în viaţa reală [hehehe], că a visat urât. Sau că a avut un vis urât. No, la cine credeţi că mă gândesc eu?  Continue reading

Mândrie şi prejudecată (Fabricat în România)

Editorial scris de Ion Mureşan pentru Glasul Hunedoarei

Titlul acestor rânduri este, recunosc, şi celebru şi pompos. Dar, vă asigur, are acoperire în cele ce urmează. Partea mea de originalitate constă doar în aceea că voi începe cu prejudecata, lăsând mândria mai la urmă.

Iată, pe vremea când eram elev de liceu, făceam “practică productivă” (parcă asta era expresia) la o fabrică de obiecte sanitare, faianţă şi gresie. Două săptămâni pe an luam contact direct cu munca producătoare de bunuri materiale. Acolo, şase ore pe zi, reparam nişte lădiţe în care, mai apoi, se puneau plăcuţele de faianţă. Toate operaţiunile le executam sub supravegherea unui muncitor bătrân şi cu experienţă, navetist dintr-un sat de lângă Cluj. Continue reading

Bugetarii şi sporurile lor

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu îmi amintesc foarte clar cum, în ultimii ani înainte de criză, cel mai bun angajator din România era statul român. Cea mai mare aspiraţie a tuturor mediocrilor din jurul meu era să se angajeze la stat, pe un post călduţ, unde să primească un salariu măricel, nenumărate sporuri şi mai ales să aiba siguranţa zilei de mâine. Toate astea, bineînţeles, fără să depună prea mult efort. Prin siguranţa zilei de mâine, o persoană care-şi dorea să se angajeze “la stat”, adică în aparatul bugetar, înţelegea că poţi liniştit să ieşi la pensie de pe acel post. Statul nu dădea pe nimeni afară, ci angaja. Angaja zeci, sute, apoi mii şi chiar zeci de mii de mediocri pe care nu-i vroia nici un angajator din mediul privat.

Aşa s-a ajuns la un aparat bugetar supradimensionat, cu prea mulţi angajaţi care sug de la ţâţa statului – până mai au de unde. Acum, cu 25 la sută mai puţin, aţi fi tentaţi să spuneţi, cu satisfacţie. Da, cu 25 la sută mai puţin din salariile pe care le luau, dar să nu uităm că la mulţi dintre bugetari, salariile reprezintă mărunţişul pe care-l încasează pe lângă uriaşele sporuri. Continue reading

Jurnalişti versus bloggeri

Am scris “jurnalişti vs. bloggeri” şi nu invers pentru că eu, ca bloggeriţă, nu văd sensul războiului dintre aceste două tabere. De fapt, nu văd nici un război.

Jurnaliştii sunt depăşiţi de tehnologie

Războiul e în mintea jurnaliştilor care se simt depăşiţi de “fenomenul online”. Aceştia nu ştiu ce-i ăla HTML, n-au auzit în viaţa lor de PHP, tags, hyperlinks etc. Ani la rând şi-au scris articolele în Microsoft Word sau Wordpad, iar WordPress, deşi este format din cuvintele “Word” şi “press”, nu prea are nici o legătură cu presa ori cu Microsoft Word. Ziaristul de print le ştie pe ale lui: documentarea se face cu pixul şi cu agenda, reportofonul – digital sau cu casetă – este doar soluţia de backup. După documentare, te duci în redacţie, îţi scrii articolul, alegi pozele, aştepţi să-ţi “iasă” pagina de la tehnoredactare şi corectezi eventualele greşeli. Nu tu WordPress, nu tu bătaie de cap cu parole, link-uri de logare, publicare, fotografii de dimensiuni mici, ca pentru web, filmuleţe uploadate pe YouTube… Sunt prea multe detalii, prea multe lucruri noi de învăţat, iar unii jurnalişti care toată viaţa au scris articole pentru ziare şi reviste sau au redactat ştiri pentru radio şi TV se simt depăşiţi de situaţie. Continue reading

Ce vrei să te faci când creşti mare?

Când eram mici, toate rudele vroiau să ştie ce ne pasionează şi, evident, ce urma să ne facem când vom creşte mari. În cazul meu, în special bunicii erau interesaţi de aspectul ăsta; bunica mă întreba, precum Marius Chicoş Rostogan pe şcolerul emininke: “Nu-i aşa că o să te faci doctoriţă?”. Nu era aşa. N-am ştiut niciodată ce vreau să mă fac când cresc mare şi nici n-am înţeles de ce trebuia să ştiu încă de la vârsta de patru ani ce anume vreau să fac în viaţă.

Pe atunci nu ştiam să le răspund şmechereşte că vreau să mă fac musafir sau că mi-ar plăcea să fiu rentieră, de exemplu. Dădeam doar din cap negativ la întrebările referitoare la viitoarea mea carieră. Continue reading

Saltimbadea şi Oreste

În Adevărul de Seară, ediţia de Hunedoara-Deva, a apărut ieri un scurt editorial semnat de George Stanca, pe care nu îl găsesc însă pe site-ul Adevărul, aşa că, după ce am cerut voie, vi-l împărtăşesc şi vouă. E prea fain scris ca să n-o fac.

Saltimbadea şi Oreste

Ce e destinul! Mă uit la cei doi, care au lucrat cândva împreună: Badea şi Oreste. Primul, dotat cu virtuţi şi impulsuri de saltimbanc, superficial, cu un talent pliabil pe orice format miştocăresc, cu accente vulgare, cu propensiuni de şatră – auleu, cum mimează el cu mâna stângă onania la bărbaţi, e genial, l-au “hapreciat” şi organili în drept! Al doilea, opusul, că poate d-aia făceau un cuplu: profund în gândire şi reacţii, bun simţ, sensibilitate, educaţie, nimic din jmekeraşul de cartier de-i fu partener. Când devorez acum, fascinat, emisiunile lui Oreste de pe B1, încep să cred că acestă colaborare dintre el şi Saltimbadea a fost Continue reading

Marfuri nemtesti la preturi romanesti

Articol scris de Ovi şi publicat în Iaşi Plus

M-am “lovit” de acest slogan imbietor, care m-a determinat să calc pragul magazinului şi de ce să nu fiu sincer, am incercat şi cumpărat haine de acolo şi nu mi-a părut rău. Intr-adevăr, am găsit marfă din Germania, de firmă, la preţuri mai mici decat cele la care magazinele chinezeşti care au umplut ţara se chinuie să-şi vandă ştifturile – sau chinezismele, că tot e un termen la modă.

Am cumparat la preţuri incredibil de mici imbrăcăminte pe care in Germania aş fi dat de cateva ori mai mult. Singura chestie, de care nu mi-a fost insă jenă, a fost că ele au ieşit din moda sezonului care se incheie şi, aşa cum procedează cei care nu vor să rămană cu marfă veche pe stoc, aceasta se vinde la preţuri mici. Foarte mici.

Până aici, totul în regulă, însă pe mine mă distrează sloganul, care pană acum şi-a demonstrat eficienţa, cu toate că tinde să devină puţin cam depăşit. Asta datorită noului val de preţuri româneşti, care ar vrea să fie nemţeşti, dar colac peste pupăză, se referă la produse şi servicii romaneşti, in cel mai bun caz, dacă nu chinezeşti.

Şi uite aşa, incet, incet, ne cresc preţurile mai tare decat salariile şi pensiile, mai nou cresc şi amenzile de circulaţie, pe care legiuitorul a avut grijă să le facă de la inceput ca reprezentand un anumit procent din salariul minim pe economie.

Mă intreb ce va face un şofer care, intamplător, e fără loc de muncă de cateva luni, dar nu a ajuns la disperarea de a-şi vinde maşina, şi chiar a indrăznit să circule cu ea, dar a uitat să-şi pună centura? Va pierde două puncte şi va plăti 112 lei, sumă care reprezintă 20 la sută din salariul minim pe economie, pe care el nu-l are? Şi dacă nu are, de unde să plătească? Dacă nu plăteşte, face puşcărie? Dacă face puşcărie, cand iese de acolo va fi un model pentru ceilalţi şi sigur se vor ingrămădi toţi să-l angajeze!

Concluzia e simplă: dacă n-ai bani, stai acasă!